Teologie

DREPT curs 1 17.02.2010

Realizarea dreptului bisericesc (dat mereu la examen)

Existenţa si realizarea dreptului bis reprezintă condiţiile ordinii sau bunei rânduieli in Biserica. Realizarea dr bis poate fi definit ca procesul transpunerii in viaţa a conţinutului normelor canonice proces in cadrul căruia credincioşii ca subiecte de drept respecta si executa dispoziţiile normative iar organele bisericeşti aplica dreptul in temeiul competenţei lor. Din aceasta defintie rezulta ca realizare dr bis. Ca si cea a dreptului, in general îmbracă doua mari forme:

- realizarea dreptului prin respectarea si executarea dispozitiilor canonice de către credincioşi (includem aici si membrii clerului, pt ca si ei trebuie sa se conformeze dispozitiilor canonice)

-realiz dr. prin aplicarea normelor canonice de către organele bis competente.(unipersonale sau pluripersonale)

In primul caz , traducerea in viaţa prescripţiilor canonice se realizează in doua moduri , prima abţinerea de la încălcarea normelor prohibitive, si prin săvârşirea unor acţiuni conforme cu prevederile canonice. Cat priveşte aplicarea dr. acesta activitate se materializează prin elab de cate organele bis competente a unor acte juridice individuale numite acte de aplicare a dreptului bisericesc.

Aplicarea dr bis la situaţiile concrete impune org bis anumite sarcini caracteristice tuturor organelor de aplicare a dreptului, astfel organele bis chemate sa soluţioneze un caz concret sunt obligate sa verifice împrejurările in care s-au petrecut faptele, sa identifice dispoziţiile canonice aplicabile in cazul respectiv si sa interpreteze aceste dispoziţii pt a găsi soluţia canonica cea mai potrivită pt cazul respectiv. Aşadar procesul de aplicare a dr bis înregistrează 3 faze principale:

a- stabilirea stării de fapt

b- stabilirea situaţiei de drept/sau încadrarea cronica a faptei

c- pronunţarea soluţiei in fct. de stare de fapt si prevederile canonice

Primele doau faze nu se succed obligatoriu, adesea elementele faptei se întrepătrund cu elemente juridice pe tot parcursul procesului de aplicare a dreptului, la elaborarea definitiva, la soluţie.

Stabilirea stării de fapt constă in culegerea tutor informaţiilor necesare pt descoperirea adevărului într-un caz dat. Stabilirea situaţiei de drept, sau încadrarea canonica a faptului, constă in alegerea normelor canonice ce urmează a fi aplicate situaţiei de fapt. In cazul in care împrejurarea de fapt nu e prevăzută in nici un canon se recurge la aşa numita analogie a legii aplicându-se o norma canonica asemănătoare care se refera la un caz analog. Când nu exista nici o norma canonica asemănătoare se recurge la procedeul numit analogia dreptului, făcându-se apel la principiile generale ale dreptului canonic.Aceste procedeu permite organului de judecata sa creeze el regula de conduita.

Interpretarea normelor canonice

Este acea fază de aplicare a dr bis. in care se urmăreşte determinarea exacta a înţelesului nomelor juridice bis. Aceasta operaţie este necesare in mai multe motive:

- normele canonice sunt formulate in o maniera abstracta, generala, referindu-se la cazuri tipice, desi canoanele au in vedere cazuri concrete. Aplicare unei norme la un caz concret reclama un proces logic-raţional de cunoaştere si înţelegere la conţinutului de coborâre de la general al particular. In cadrul acestui proces prin utilizarea metodelor de interpretare a dr. este definita voinţa legiuitorului si este aratat sensul exact si complet al dispoziţiilor normative in cauza.

- norma conica aparţine unui sistem unitar si nu acţionează izolat..In procesul de interpretare trebuie avut in vedere influentele tuturor normelor incidente in respectivul caz.

- in formularea normelor canonice legiuitorul nu poate sa prevadă toate situaţiile care s-ar putea ivi. Imposibilitatea aflării intregii situaţii a societăţii aflata in o continua dezvoltare si schimbare.

Felurile (genurile) interpretării normelor canonice

Interpretarea unor norme canonice poate fi oficiala sau neoficiala. Interpretarea oficială este obligatorie fiind numita si interpretare cu forţa juridică. Cea neoficiala este facultativa.

Interpretarea oficiala este de regula opera unui organ bisericesc care are atribuţii fie in procesul de elaborare normelor canonice fie in procesul de aplicare a lor. Interpretarea unei norme canonice fara referire directa la un caz concret făcut in prelungirea procesului de elaborare a normei si completare la respectiva norma, se numeşte interpretare legala.sau generala. O astfel de interpretare poate fi făcută numai de înalta autoritate bisericeasca.. In BOR se face de Sfântul Sinod Plenar. Se observa faptul a acest gen de interpretare oficiala nu se înscriere in limitele procesului propriu zis de aplicare dreptului,(nu este un moment nemijlocit de aplicare al nc), desi nu se poate susţine ca această interpretare este complet detaşat de procesul de aplicare. Interpretarea in acest caz constituie o premiza a corectei aplicări a normelor juridice prin faptul cada o explicare suplimentare înţelesului, scopului si finalităţii unei norme canonice elaborate anterior.

In sensul cuprinderii interpretarii in chiar procesul aplicării (ca faza distincta a cestui proces) se înscrie interceptarea cazuala, realizată de instanţele judecătoreşti (interpretarea judiciara), sau de organele administraţiei bisericeşti . Acest gen de interpretare priveşte in mod direct procesul e aplicare, el este o interpretare de caz, o astfel de interpretare ar forţa juridică (este obligatorie), numai pt cazul respective si fata de participanţii la acea cauza.Interpretarea cazuala da nadeste unei practici de aplicare a dr bis. Practica judiciara si cea administrativa de interpretare cazuala nu creează noi forme, norme de dr. bis., nu constituie izvoare propriu zise a dr. bis, insa au un rol de transmitere către autorităţile legislative deliberative a unor izvoare din viaţa buiecească practica,a deseori oferind soluţii de perfecţionare a legislaţiei bisericeşti.Activitatea de aplicare a dr, constituie un izvor de inspiraţie, un material de lucru pt organul legislativ deliberative bisericesc, prim urmare practica judiciara şi cea administrativa constituie izvoare întregitoare ale dr.bis.,

Interpretarea neoficiala sau facultativă mai poarta denumirea de interpretare doctrinara întrucât este cuprinsa in opere ştiinţifice ale specialiştilor ale canoniştilor (cuprinsa in doctrina – a nu se confunda cu termenul teologic de doctrina) Opiniile canoniştilor care sunt consecinţa analizei efectuate in cadrul cercetării teoretice a dr bis pot fi evocate in procesul aplicării dr bis , dar ele nu sunt obligatorii, Organul de aplicare nu este legat de interpretarea conţinută intr-o lucrare ştiinţifică.