Troița lui Rubliov sau Mysterium Trinitatis

INTRODUCERE

Icoana Sfintei Treimi sau Troița sfântului Andrei Rubliov a reprezentat mereu obiectul unui interes sporit al cercetătorilor din toate timpurile. Cronici vechi ne relatează împrejurările apariției ei, un sinod o așază între prototipurile canonice, autori moderni în dedică un număr în permamentă creștere de cercetări teologice și de istoria a artelor. Cred că nu există o a doua icoană despre care să se fi scris atât de mult. Troița lui Rubliov concentrează în jurul ei intense preocupări de analiză și cercetare a ei. Cel care încearcă să facă un tur de orizont asupra icoanei, va fi uimit de mulțimea și diversitatea încercărilor de interpretare, tentative care nu lasă afară niciun domeniu al științei, de la teologie până la sociologie. Această icoană creează reverberații adânci nu doar în sufletul credincioșilor, pentru care a fost creată întâi de toate, ci și în sufletul celor aflați cu totul departe de religie. De remarcat faptul că Icoana Sfintei Treimi adună în proximitatea sa nu doar interpretări obiective, ci și o multitudine deconcentrată de interpretări care încearcă degradarea sensului principal, dar lăsând la o parte aceste insinuate interpretări, aș putea spune că opera lui Rubliov este, pe de o parte, o creație originală, pe de altă parte însă, ea reprezintă și punctul culminant al unei evoluții iconografice întinse pe mai mult de un mileniu. În lucrarea ce urmează voi încerca, pe cât îmi va sta în putere să conturez ipoteza care sună cam așa: Troița lui Rubliov e în același timp cu totul tradițională, dar și unică în sensul cel mai înalt al cuvântului. Referindu-ne la copiile acestei icoane, pot spune că fiecare reprezentare iconografică a Sfintei Treimi își are deci propriul „scop”, prin aceasta fiecare icoană vine cu noutatea sa și își conturează un drum aparte, diferit de Troița lui Rubliov. Marele interval de timp, peste cinci sunte de ani, care ne separă de Rubliov, lumea religioasă căruia i-a aparținut el, milenara tradiție iconografică a Bisericii Răsăritene căreia îi este îndatorat, interpretarea teologică urcând până în Biserica Apostolică, a scenei din Cartea Facerii: toate acestea ne obligă însă să luăm în considerare cu grijă circumstanțele ce s-au dovedit hotărâtoare în ivirea Troiței lui Rubliov. Este inedit faptul că această Icoană a Sfintei Treimi, a reprezentat pentru creștinii lipsiți de studii o interpretare familiară în sensul înțelegerii arătării celor trei Îngeri lui Avraam la stejarul Mamvri. Părintele Pavel A. Florenski accentuează faptul că Troița lui Rubliov este o adevărată fereastră spre cerul Treimii, un act perpetuu al Cincizecimii și o permanență liturgico-euharistică între icoana propriu-zisă și credincios. De asemenea Părintele Florenski spune: “Dintre toate dovezile filozofice ale existenței lui Dumnezeu, cel mai convingător sună cea care nici măcar nu este pomenită în manual. Ea ar putea fi exprimată prin următorul silogism: Există Troița lui Rubliov, deci există Dumnezeu !”

DESPRE CUVIOSUL ANDREI RUBLIOV

Sfântul Cuvios Andrei Rublev (Rubliov) este considerat cel mai renumit pictor medieval și iconagraf din Rusia. Numele lui Andrei Rubliov nu este legat doar de înflorirea artei ruse, ci și de revigorarea artei bizantine la începutul secolului al XV-lea, artă care intrase în declin din cauza dominației otomane. Viitorul mare iconograf s-a născut în jurul anului 1360, în apropiere de Moscova și a îmbrăcat haina monahală pe când era foarte tânăr. Modelul său de călugăr a fost Sfântul Serghie de Radonej care s-a nevoit în Mănăstirea Sfânta Treime și care a trecut la Domnul în anul 1392. Imediat după moartea vestitului stareț, Andrei a devenit frate în acestă mănăstire din Serghiev Posad, situată nu departe de Moscova. Cu binecuvântarea părinților din Mănăstirea Sf. Treime el a plecat la Mănăstirea Spaso-Andronikov, înființată de Sfântul Andronic al Moscovei. Aici Andrei a învățat tainele iconografiei bizantine de la Teofan Grecul. Andrei era nedespărțit de Monahul Daniel care de asemenea era pictor de biserici și iconar. Amândoi erau oameni modești și se întăreau unul pe altul în luptele duhovnicești pe care le aveau, fiind frați întru credință și mult doritori de a lucra numai fapte plăcute lui Dumnezeu. În anul 1405, Sfântul Andrei a pictat alături de Teofan Grecul și de Prohor Gorodeț, Catedrala Bunei Vestiri din Moscova Kremlin, fapt atestat de documentele de la începutul secolului al XV-lea .

Într-o analiză a frescelor care s-au păstrat până în contemporaneitate se remarcă muzicalitatea și grația liniilor, o lumină a întregii compoziții, toate acestea purtând marca geniului lui Rublev. În picturile de pe iconostase, Cuviosul Andrei l-a pictat pe Mântuitorul în ipostaze în care arată multă bunătate, pace, grijă și iubire pentru toți credincioșii. Toate personajele lui Rublev erau pașnice și degajau lumină, iubire și calm.

Andrei era un om modest, muncitor, credincios și nemitarnic. Era descris de cei care l-au cunoscut ca un om al rugăciunii, un om liniștit, plin de lumină și extrem de ascultător. De asemenea nu era doritor de faimă. Deși picta ca nimeni altul, el făcea lucrări numai sub ascultarea îndrumătorilor săi spirituali sau la insistențele autorităților. De multe ori se considera nevrednic de o așa mare chemare legată de munca de iconar, dar de fiecare dată Dumnezeu îi arăta, de multe ori prin mustrări sau ispite, care este calea de urmat .