ISDN

Reglementari privind sistemele radio adaptive în gama undelor scurte (HF)

În ciuda capacitatilor de transfer relativ reduse comparativ cu alte sisteme, comunicatiile radio în gama undelor scurte continua sa aiba o raspândire mare, atât în domenii devenite acum „clasice” - emisiuni posturi radio, comunicatii maritime, cât si în domenii relativ noi - comunicatii fixe si mobile pentru un numar important de utilizatori specifici - servicii militare, de ambasada, servicii speciale.

Pentru a asigura buna functionare a acestora, ITU (International Telecommunication Union) a emis un set de reglementari.

Pâna în anul 1995 acestea prevedeau ca fiecare utilizator sa înainteze o cerere de frecventa la biroul de radiocomunicatii ITU – RB (ITU Radiocommunication Bureau). Dupa examinarea bazei de date si a compatibilitatii cu frecventele aflate deja în uz, ITU - RB aloca frecventa (frecventele), înscriind-o în acelasi timp într-un catalog international – MIFR (Master International Frequency Register).

Tinând cont de caracterul variabil, dependent de ionosfera, al comunicatiilor radio HF, acest proces de cerere-alocare de frecvente s-a dovedit a fi greoi si ineficient. Aceasta deoarece modul în care se modifica frecventele optime de utilizare depinde de locatia statiilor, anotimp, momentul din zi, activitatea solara etc., lucru care conduce la necesitatea de a utiliza cu totul alte frecvente decât cele alocate (aprobate) de ITU – RB.

Având în vedere cele de mai sus, în 1995, cu ocazia Conferintei Mondiale de Radiocomunicatii ITU – WRC-95 (ITU World Radiocommunication Conference) s-a pus problema simplificarii sistemului de alocare a frecventelor HF.

Acest lucru a fost determinat si de dezvoltarile tehnologiilor de realizare a sistemelor radio HF moderne, capabile sa exploateze spectrul frecventelor HF într-un mod inteligent, prin alegerea frecventelor optime de propagare si evitarea celor utilizate de alte statii. Astfel, în octombrie 1996, Grupul de studiu a adoptat un set nou de recomandari – „Sisteme MF/HF adaptive”. Aceste recomandari au ridicat, pentru prima oara în cadrul ITU, aspecte tehnice si operationale specifice sistemelor radio adaptive în gama undelor scurte: „controlul automat al sistemelor si retelelor radio”; „implicatiile tehnice si operationale ale utilizarii unor subbenzi din spectrul de frecvente de catre sisteme adaptive HF”; „utilizarea comunicatiilor adaptive cu spectru împrastiat”.

Prima recomandare ITU în acest domeniu - ITU-R.F.1110 - se referea la „Sisteme radio adaptive cu frecvente mai mici de 30 MHz” si mentiona cerintele de baza impuse unui sistem radio adaptiv, modul de selectie a frecventelor etc.

Alte recomandari în domeniu, care au fost elaborate ulterior, sunt:

- „Managementul frecventelor pentru un sistem radio adaptiv, utilizând sondare oblica – FM-CW” (ITU-1997 – SG9 Meeting)”.

- „Capacitatea de trafic a sistemelor radio controlate automat si a retelelor radio HF utilizate în servicii stationare” (ITU-R.F.1192).

- „Utilizarea sistemelor de comunicatii radio adaptive cu spectru împrastiat în banda HF, de catre servicii stationare”

În urma acestor studii s-a ajuns la concluzia ca vechile reglementari (RRS-4.1) care limitau pâna la interzicere utilizarea sistemelor adaptive trebuie înlocuite, împreuna cu modalitatile de alocare a frecventelor.

Astfel, s-a propus un amendament la reglementarea RRS-4.1, care stipuleaza ca „sistemele adaptive (în frecventa) trebuie sa limiteze automat numarul de frecvente utilizate simultan, la minimul necesar pentru asigurarea comunicatiei”. Aceasta modificare a însemnat, practic, actul de nastere al sistemelor radio adaptive în gama undelor scurte.