Limba Romana Contemporana

Imagine preview
(9/10 din 7 voturi)

Acest curs prezinta Limba Romana Contemporana.
Mai jos poate fi vizualizat cuprinsul si un extras din document (aprox. 2 pagini).

Arhiva contine 1 fisier pdf de 145 de pagini .

Profesor: Adela Novac

Iti recomandam sa te uiti bine pe extras si cuprins iar daca este ceea ce-ti trebuie pentru documentarea ta, il poti descarca.

Fratele cel mare te iubeste, acest download este gratuit. Yupyy!

Domeniu: Romana

Cuprins

I. RAPORTURILE (RELAŢIILE) SINTACTICE 5
1. DEFINIŢIE. TRĂSĂTURI GENERALE 5
2. TIPOLOGIA RELAŢIILOR SINTACTICE 6
2.1. relaţia de interdependenţă 8
2.2. relaţia de coordonare 10
2.3. relaţia de subordonare 12
2.4. relaţia de dublă subordonare 16
2.5. relaţia apozitivă 19
2.6. relaţia de incidenţă 19
3. UNELE CONCLUZII 20
4. REFERINŢE BIBLIOGRAFICE 21
II. PĂRŢILE PRINCIPALE ALE PROPOZIŢIEI. SUBIECTUL 22
1. DEFINIŢIE. CARACTERISTICI 22
2. MIJLOACE DE EXPRIMARE 23
3. TIPURI DE SUBIECT 25
3.1. subiectul exprimat 26
3.1.1. subiectul simplu 26
3.1.2. subiectul multiplu 26
3.1.3. subiectul complex 26
3.1.4. subiectul dezvoltat 26
3.1.5. subiectul dublu exprimat 26
3.1.6. subiectul compus 27
3.2. subiectul neexprimat 27
3.2.1. subiectul inclus 27
3.2.2. subiectul subînţeles 27
3.2.3. subiectul nedeterminat 27
3.2.4. subiectul inexprimabil 28
4. SUBIECTUL GRAMATICAL ŞI SUBIECTUL LOGIC 28
5. UNELE DIFICULTĂŢI LA DETERMINAREA SUBIECTULUI 29
6. TOPICA SUBIECTULUI 30
7. PUNCTUAŢIA 31
8. INTERPRETAREA COMUNICATIV-PRAGMATICĂ A SUBIECTULUI 32
9. UNELE CONCLUZII 33
10. REFERINŢE BIBLIOGRAFICE 34
III. ATRIBUTUL 35
1. FUNCŢIA SINTACTICĂ DE ATRIBUT 35
2. DEFINIŢIE. CARACTERISTICI 36
3. TIPURI FORMALE DE ATRIBUT 37
3.1. atribut adjectival 37
3.2. atribut substantival 39
3.3. atribut pronominal 40
3.4. atribut adverbial 41
3.5. atribut verbal 41
4. CLASIFICAREA ATRIBUTELOR DUPĂ GRADUL DE LEGĂTURĂ
CU TERMENUL REGENT 42
4.1. atributul izolat 42
4.2. atributul neizolat 43
5. CLASIFICAREA ATRIBUTELOR DUPĂ STRUCTURĂ 43
2
5.1. atributul simplu 44
5.2. atributul multiplu 44
6. TOPICA ATRIBUTULUI 44
7. UNELE CONCLUZII 45
8. REFERINŢE BIBLIOGRAFICE 45
IV. SUBORDONATA ATRIBUTIVĂ 47
1. NOŢIUNI GENERALE 47
2. REGENTUL SUBORDONATEI ATRIBUTIVE 48
3. ELEMENTE INTRODUCTIVE (JONCTIVELE) 49
4. CLASIFICAREA SUBORDONATEI ATRIBUTIVE 52
4.1. atributiva determinativă 52
4.1.1. criterii de delimitare a subordonatei atributive
determinative 52
4.2. atributiva explicativă 54
4.3. atributiva relativă 54
4.4. atributiva conjuncţională 55
5. OMONIMIA SUBORDONATEI ATRIBUTIVE CU ALTE TIPURI DE
SUBORDONATE 55
6. TOPICA SUBORDONATEI ATRIBUTIVE 56
7. UNELE CONCLUZII 57
8. REFERINŢE BIBLIOGRAFICE 58
V. A P O Z I Ţ I A 59
ARGUMENT
1. RELAŢIA APOZITIVĂ. CARACTERISTICI. CONTROVERSE 59
2. APOZIŢIA. DEFINIŢIE. CARACTERISTICI. BAZA APOZITIVĂ
ŞI UNITATEA APOZATĂ (APOZIŢIA) 64
3. UNITĂŢILE RELAŢIEI APOZITIVE. COREFERENŢIALITATEA
TERMENILOR 65
3.1. baza apozitivă 65
3.2. exprimarea bazei apozitive 66
3.2.1. exprimarea apoziţiei 66
4. CLASIFICAREA APOZIŢIEI 67
4.1. din punct de vedere morfologic 67
4.2. din punct de vedere structural 69
4.3. din punct de vedere semantic 71
5. MĂRCILE RELAŢIEI APOZITIVE 71
6. IZOLAREA APOZIŢIEI 73
7. UNELE CONCLUZII 74
8. REFERINŢE BIBLIOGRAFICE 75
VI. PROPOZIŢIA APOZITIVĂ 76
1. DEFINIŢIE. CARACTERISTICI 76
2. ELEMENTE DE REFERINŢĂ 76
3. ELEMENTE „INTRODUCTIVE” 77
4. CLASIFICAREA PROPOZIŢIEI APOZITIVE 78
5. TOPICA 79
6. PUNCTUAŢIA 79
7. CONTRAGEREA 79
8. REFERINŢE BIBLIOGRAFICE 80
3
VII. PROPOZIŢIA PREDICATIVĂ 81
1. DEFINIŢIE. TRĂSĂTURILE CARACTERISTICE ALE PREDICATIVEI 81
2. REGENTUL PROPOZIŢIEI PREDICATIVE 82
3. ELEMENTE INTRODUCTIVE (JONCTIVELE) 84
4. CLASIFICAREA PROPOZIŢIEI PREDICATIVE 85
4.1. predicativele de calificare 85
4.2. predicativele de identificare 86
4.3. predicativele conjuncţionale 86
4.4. predicativele relative 87
5. TOPICA ŞI PUNCTUAŢIA PROPOZIŢIEI PREDICATIVE 87
6. CONTRAGEREA PROPOZIŢIEI PREDICATIVE 88
7. SUBSTITUTUL DE PROPOZIŢIE PREDICATIVĂ 88
8. CONCLUZII 88
9. REFERINŢE BIBLIOGRAFICE 89
VIII. COMPLEMENTUL. COMPLEMENTUL DIRECT 91
1. COMPLEMENTUL. NOŢIUNI GENERALE. CRITERII DE
CLASIFICARE 91
2. COMPLEMENTUL DIRECT. DEFINIŢIE. CARACTERISTICI 92
3. REGENTUL COMPLEMENTULUI DIRECT 93
4. MĂRCILE COMPLEMENTULUI DIRECT 94
5. EXPRIMAREA COMPLEMENTULUI DIRECT. RESTRICŢII DE
SELECTARE 96
6. DUBLA REALIZARE A COMPLEMENTULUI DIRECT. RELUAREA ŞI
ANTICIPAREA 97

Extras din document

I. RAPORTURILE (RELAŢIILE) SINTACTICE

1. DEFINIŢIE. CARACTERISTICI

Relaţia sintactică reprezintă un factor de coeziune, asigurînd îmbinarea

unităţilor sintactice inferioare în unităţi sintactice superioare, şi anume îmbinarea

părţilor de propoziţie în propoziţie şi a propoziţiilor în frază.

Un enunţ, poate fi structurat în două modalităţi: prin adordonare, care se

realizează între constituenţi cu aceeaşi funcţie sintactică, dependenţi de acelaşi

regent, situaţi în ordine lineară şi prin subordonare, în care constituenţii se dispun

ierarhic, unul dintre ei fiind regent (determinat, supraordonat), iar celălalt,

dependent (determinat, subordonat). Adordonarea se realizează în unităţi sintactice

homofuncţionale, iar subordonata, între unităţi sintactice heterofuncţionale.

Din cele de mai sus, observăm că relaţiile sintactice se pot stabili între unităţi

de aceeaşi importanţă: între două subiecte / propoziţii subiective, între două

atribute / propoziţii atributive etc. sau între unităţi de importanţă inegală: verb –

complement / propoziţie completivă etc.

În orice relaţie sintactică trebuie să participe cel puţin două unităţi sintactice:

două părţi de propoziţie sau două propoziţii. Relaţiile sintactice care implică

prezenţa a numai două unităţi sînt relaţii binare (relaţia dintre subiect şi predicat,

dintre atribut şi numele regent, dintre complement şi verbul regent), iar relaţiile în

cadrul cărora o unitate sintactică implică prezenţa altor două unităţi sînt ternare

(atributul circumstanţial şi predicativul suplimentar reclamă atît un nume, cît şi un

verb). Astfel, relaţia ternară implică doi regenţi şi un determinant.

Relaţiile sintactice se caracterizează prin conţinut şi formă. Conţinutul

relaţiilor sintactice se defineşte: prin poziţia pe care o ocupă unităţile în cadrul

conexiunii (poziţie de egalitate, cînd unităţile sintactice au aceeaşi importanţă sau

de inegalitate, cînd una dintre unităţi are o importanţă mai mare şi este neomisibilă,

cealaltă însă de o importanţă mai mică poate fi omisă); prin funcţia sintactică pe

care o îndeplineşte (în cazul relaţiei de interdependenţă sau de dependenţă).

Forma relaţiilor sintactice se defineşte prin mijloacele de manifestare a acestora

în planul expresiei, mijloace de natură fonetică (pauza şi intonaţia), de natură

morfologică), de natură morfologică (flexiunea) şi de natură sintactică (joncţiunea,

juxtapunerea, topica).

De obicei, o singură relaţie sintactică poate fi redată prin mai multe mijloace

şi, invers, o singură marcă poate să apară la două sau mai multe relaţii. De

exemplu, relaţia de dependenţă unilaterală se realizează prin următoarele mijloace:

a) flexiunea (casa mamei, îi cumpără cărţile etc.)

b) joncţiunea (conjuncţii, cuvinte conjunctive): cartea care mă interesează;

ştiu că pleci

c) juxtapunerea (Ştii multe, eşti deştept)

d) topica (mama dăruieşte feciorului; feciorul dăruieşte mamei)

După cum am menţionat, o singură marcă poate apărea la mai multe relaţii

sintactice. De exemplu, flexiunea poate să apară în cadrul relaţiei de

interdependenţă (copilul citeşte, copiii citesc) şi în cadrul relaţiei de dependenţă

(Eşti nepoata mamei mele, cumpăr cadouri copiilor etc.).

2. TIPOLOGIA RELAŢIILOR SINTACTICE

În ce priveşte numărul de relaţii sintactice, nu există în literatura de

specialitate o unitate de păreri; variind de la unul pînă la şase tipuri. Gramaticile

tradiţionale recunosc existenţa a două tipuri de relaţii sintactice: coordonarea şi

subordonarea. Subordonarea e considerată o relaţie care se stabileşte nu numai

între părţile secundare de propoziţie sau între propoziţiile subordonate şi regenţii

lor, ci şi între subiect şi predicat. Astfel, unii lingvişti sînt tentaţi să creadă că între

subiect şi predicat se stabileşte o relaţie de dependenţă unilaterală1, alţii,

dimpotrivă, stabilesc între subiect şi predicat o relaţie de inerenţă2.

Astfel, s-a ajuns la admiterea a trei tipuri de relaţii: coordonare, subordonare

şi inerenţă sau nondependenţă, dependenţă unilaterală şi dependenţă bilaterală.

1A se vedea: D. D. Draşoveanu, Despre natura raportului dintre subiect şi predicat, 1958,

p. 175-183, care consideră relaţia dintre subiect şi predicat o relaţie de dependenţă unilaterală, în

cadrul căreia predicatul se subordonează subiectului.

Fisiere in arhiva (1):

  • Limba Romana Contemporana.pdf

Alte informatii

Totul despre limba romana