Originea și evoluția limbii române

Luptele dintre romani si daci, incepute din timpul imparatului Domitian ( Tapae, 88, e. n.) sunt continuate de imparatul Traian (101-102 si 105-106) si duc la transformarea Daciei intr-o provincie romana, timp de 165 de ani. adica pana in anul 271 e.n., cand imparatul Aurelian retrage garnizoanele romane in sudul Dunarii.

In aceasta perioada, in Dacia sunt adusi colonistii romani, negustorii, soldatii, care, dupa ce-si indeplinesc obligatiile stagiului, sunt rasplatiti cu acordarea de privilegii (pamant, drepturi cetatenesti etc.). Imparatul Cacacalla da, in anul 212 e.n., "Constitutio Antoniana", prin care dacii devin cetateni ramani, ca urmare a insusirii limbii latine si a modului de viata roman. In perioada dintre anii 101 si 271 e.n., avem o perioada de bilingvism, cand limba daca se incruciseaza cu limba latina. Limbile sunt ca niste sabii, ele separa net o comunitate sociala, etnica de alta, de aceea limbile nu se amesteca. Limba latina a iesit invingatoare, fiindca era un instrument de comnicare, perfectionat prin activitatea marilor scriitori si oameni de cultura romani.

Intre anii 271 si secolul al VI-lea, cand vin slavii, avem perioada de formare a limbii romane, fiindca regulile de transformare ale cuvintelor de origine latina nu vor actiona si asupra cuvintelor de origine slava. Unii lingvisti discuta despre o a doua incrucisare intre limba romana proaspat constituita si limba slava, incheiata cu victoria limbii romane. Fiind mai numeroasa in nordul Dunarii si mai bine organizata, populatia romana i-a asimilat pe slavi sau i-a respins. Slavii au trecut in sudul Dunarii si au lovit comunitatea romana, disperand-o. Totusi, primele state din sudul Dunarii sunt romano- bulgare, sub Ionita Asan.

Limba romana s-a format si s-a vorbit in nordul si sudul Dunarii, in provinciile: Dacia, Dardania, Moesia inferioara si superioara. Ea s-a constituit, ca si limbile dalmata, sarda, dialectele italiene din sud, din imba latina poplara orientala. Expansiunea romanilor pe teritorilu daciei este la est de raul Prut, fiindca avem urme de castre romane la Barbosi, Sendreni, Poiana, aidoma celor din Muntenia de la Piscul Crasanu (Ialomita) si Spantov (Arges). Au fost remarcate apropierile dintre limba romana si limbile sarda, dalmata, italiana de sud in conservarea consoanelor oclusive p, t, k, in unele cuvine, spre deosebire de spaniola.

Perioada de formare a limbii romane (271- sec al VI-lea) este urmata de perioada limbii romane comune intre secolele al VI-lea si al IX-lea. In aceasta perioada, avem si o separare a grupului etnic al romanilor, care coboara treptat in sud, sub presiunea grupurilor slave si maghiare din Podisul Panoniei si din zona dalmata. Locul de formate a limbii romane comune este situat atat in nordul, cat si in sudul Dunarii, pe teritoriul fostelor provincii romane Dacia, Moesia, Iliria, Panonia, Dardania. Este semnalata prezenta aromanilor in Macedonia, Ahaia si la Salonic, incepand cu anul 1308, precizandu-se ca unii ar fi venit din Ungaria sub presiunea Ungurilor si hunilor, iar din regiunea raului Sava au fost deplasati de venirea sarbilor. In aceasta perioada, limba romana a capatat trasaturile sale specifice, diferita de celelalte limbi romanice. Cateva exemple de trasaturi sunt: schmbarea unor vocale ("a", "i") in cuvintele latine sub influenta limbii dace in "a" si "i" ; modificarea timbrului vocalei accentuate, ceea ce a dus la crearea de diftongi; tendinta de a inchide timbrul vocalelor (ex: e>i dentem > dinte, a>a gula> gura, aqua>apa); palatizarea oclusivelor labiale (lat. petiolus, rom. chicior); aferenza lui "a" (lat. aranea>dr. raie, autumnus>dr. toamna).

Caracterul unei limbi este dat de vocabularul esential si de structura gramaticala. Nucleul limbii romane este latin, iar structura gramaticala este latina. Cuvintele din fondul principal de cuvinte, care denumesc parti ale corpului omenesc, sunt 90% de origine latina: dinte ( dentis), gura, ochi, ureche, mana, picior, inima, coapsa, frunte. De asemeni avem termeni religiosi ca: Dumnezeu, crestin, biserica, botez, rugaciune, cruce, inger. S-au pastrat termeni care denumesc notiuni esentiale ca: sat, ara, semana, grau, secara, canepa, sare, in, aur, argint, cal, vaca, vie, poama, ceapa, mama, fiu, frate, sora, fiica, barbat, ajutor, adapost, cantec, imparat, baiat, cutit, lingura, mire, oaie, placinta, piersic. S-au pastrat si toponime: Dunare, Retezat, Drobeta, Napoca, Sculeni, Cris, Somes, Olt , dar si nume: Liviu, Octavian, Tibetriu, Ovidiu, Agripina, Letitia, Emilian, Traian, Cezar.

Literatura romana in limba romana este o dovada a permanentei noastre in spatiul carpato-dunarean in perioada de dupa retragerea aureliana (271e.n.). Aceasta literatura patristica ortodoxa, aceasta literatura hagiografica, aceste imnuri si carti de morala dovedesc nu numai ca am existat, dar am si creat o literatura de nivel european, intr-o perioada cand cei ce ne contesta, nici nu existau in Europa.

Poetul Publius Ovidius Naso trebuie considerat ca fiind protoparintele literaturii de specific national, prin destin si prin creatie. Prin destin, fiindca a trait pe teritoriul tarii noastre, fiind prigonit si lovit, asa cum a fost timp de doua milenii popoul roman prigonit si lovit. Prin creatiie, fiindca in "Ponticele" si "Tristele", el prefigureaza dorul si doina de instrainare specifice spiritului din spatiul carpato-dunarean, iar in "Metamorfoze" gasim elemente ale mitologiei romanesti. Poemul in limba geta sau sarmata, scris de poet, nu s-a pastrat, dar el a fost prima forma de exprimare a literaturii noastre de specific national.

Revendicarea poetului latin Ovidiu ca protoparinte al literaturii romane nu trebuie sa surprinda, fiindca noi continuam nu doar prin limba, ci si prin spirit de latini. In situatii similare, romanii, care au plecat si au creat in alte tari ca: Eugen Ionescu, Emil Cioran, Panait Istrati, Mircea Eliade, Martha Bibescu, Elena Vacarescu, Ana de Noilles Brancovan, Vintila Horia, George Enescu, Constantin Brancusi, au fost integrati in literaturile si culturile tarilor in care au trait. Scriitorul Vintila Horia scrie romanul "Dumnezeu s-a nascut in exil", pe aceasta idee.

Reconsiderarea literaturii romane in limba latina este o datorie patriotica, fiindca ea atesta valoarea spirituui romanesc, reprezentata de mari personalitati , ca sfintii Ioan Cassian, Niceta Remesianul, Dionisie Exiguul, care au creea o literatura patristica, hagiografica si poetica.

Pentru ca un cuvant sa patrunda in vocabularul esential, adica in nucleul limbii romane, el trebuie sa indeplineasca mai multe conditii: sa exprime o notiune fundamentala, sa aiba vechime in limba, sa fie cunoscut de majoritatea vorbitorilor, sa intre in expresii si locutiuni, sa aiba putere de derivare si compunere. Acest nucleu al limbii este peste 70 % latin si mai are cuvinte de origine daca, slava, greaca, turca, franceza etc. El cuprinde in jur de doua mii de cuvinte, ceea ce reprezinta cam 1% din masa vocabularului limbii romane. Nu cantitatea, ci calitatea cuvintelor este esential pentru a defini trasaturile unei limbi. Aceasta calitate a limbii o modeleaza, o dezvolta scriitorii.