Analiză electorală

Noţiunea de public. Definiţii şi interpretări

Noţiunea de public a avut şi cunoaşte şi astăzi accepţiuni diferite. Astfel că, în trecutul nu prea îndepărtat noţiunea de public reprezenta un adjectiv atribuit unor grupuri umane care aveau un comportament similar în anumite situaţii, din perspectiva reacţiilor asemănătoare pe care la manifestau la exercitarea asupra lor a unor stimuli de diferite forme. Ulterior, odată cu dezvoltarea mijloacelor de comunicare în masă, ideea de public s-a transformat mai degrabă într-un subiect, atâta vreme cât calitatea de public a devenit ceva permanent, dobândind o consistenţă unitară. Astăzi publicurile sunt înţelese ca agregate sociale, cu caracteristici şi nevoi proprii. Interesul pentru studiul publicurilor a fost motivat în principal de dorinţa de controlare şi influenţare a acestora. Această nevoie de control s-a regăsit în tot mai multe domenii. Astfel că primele instituţii care au folosit publicurile au fost cele economice, care prin noile ideologii financiare aplicate încă de la sfârşitul secolului 19 şi care se bazau în principal pe ideea rentabilităţii prin consum de masă. S-a creat astfel o clasă de mijloc din ce în ce mai potentă financiar, dezvoltată dinspre ţările industrializate. Poate că nu este prea hazardat să spunem că forţa de consum a avut răsfrângeri puternice asupra relaţiei maselor cu structurile politice şi administrative. Este dacă vrem, un model de relaţionare asemănător cu ceea ce s-a întâmplat în Franţa secolului 18, o dată cu apariţia clasei burghezilor, din ce în ce mai puternică financiar, care a sfârşit prin a strivi autoritatea, necontestată până atunci, a aristocraţiei franceze. Astfel că astăzi legitimitatea politică în raportarea cu masele este o condiţie absolut necesară pentru eficienţa activităţilor politice şi pentru existenţa unei autorităţi suficiente în conducerea societăţilor contemporane. Este o realitate faptul că nu peste tor acest mecanism funcţionează cu destulă eficacitate pentru a-şi face vizibile efectele pozitive la nivelul calităţii vieţii publice, dar direcţia de dezvoltate socială majoritară este cea amintită anterior.

Diferiţi oameni de ştiinţă au studiat publicurile şi au încercat să le descrie. Astfel că Robert E. Park, reprezentant al Şcolii de la Chicago, înţelege publicurile ca reprezentând o fază preliminară a constituirii grupurilor formale . Îi sunt specifice discursul raţional şi opoziţia punctelor de vedere. Natura publicurilor solicita abilitatea de a gândi a membrilor care le alcătuiesc, precum şi abilitatea de a intra în rezonanţă cu ceilalţi. Herbert Blumer prezintă publicul ca fiind o categorie amorfă de indivizi şi care este angajat într-un efort de a ajunge la o acţiune. De aceea este obligat să îşi creeze propriile acţiuni. Numărul indivizilor care alcătuiesc un public variază în funcţie de problema care reprezintă motivul constituirii grupului. De aici putem trage concluzia că existenţa publicurilor este benefică nu numai intereselor externe acestuia, dar inclusiv din punctul de vedere al individului, apartenenţa la un public răspunde câtorva nevoi care sunt legate de specificul fiinţei umane. Am putea aminti aici satisfacerea nevoii de apartenenţă, înlesnirea procesului de comunicare interumană, problemele împărtăşite reprezentând un excelent liant social, precum şi nevoia de informare, astfel încât, o problemă cu cât cunoaşte o mai mare amploare din perspectiva dezbaterii publice, cu atât este mai complet prezentată, prin diferitele mijloace disponibile. Acesta este motivul creării acţiunilor proprii, menite să menţină coeziunea grupului şi deci starea de public. Vincent Price face distincţia între opinia maselor ca stare de fapt generală şi opinia publică caracterizată în primul rând prin dezbateri interesate pe o problemă. Bunăoară putem vorbi despre o deosebire clară între electorat şi ansamblul cetăţenilor cu drept de vot. În acelaşi timp, vorbind despre electorat, putem face distincţia între publicul interesat, care reprezintă aproximativ jumătate din electorat şi publicul activ, care este angajat politic. Se aproximează că electoratul reprezintă aproximativ 70% din populaţia cu drept de vot din America. Aceasta reprezintă desigur o abordare a diferitelor categorii de publicuri din punctul de vedere al participării politice. În afară de domeniul politic există mulţi factori de coeziune care determină apariţia publicurilor. În acelaşi timp una şi aceeaşi persoană aparţine de regulă unei multitudini de publicuri, în funcţie de domeniul şi de natura problemei în jurul căreia se constituie.