Asistent Personal al Persoanei cu Handicap Grav

ASISTENTUL PERSONAL

Rolul asistentului personal este a a oferi ingrijirile necesare, de a consilia pacientul si familia, de a fii coordinator, educator si observator al reactiilor pacientului.

Ingrijirile acordate presupun un ajutor fizic si suport emotional. Ajutorul fizic cel mai important presupune asistenta in cadrul activitatiilor zilnice de imbracare, spalare, alimentatie, etc. Ajutorul acordat trebuie sa fie adaptat situatiei pacientuluioferindu-i din ce in ce mai multa independenta. Din punct de vedere emotional asistentul personal va acorda pacientului sprijin, intelegere si ajutor. Sub supravegherea medicului, asistentul personal asigura administrarea corecta a tratamentului.

Rolul de sfatuitor si interdependent este foarte important, deoarece stabileste astfel legatura dintre pacient si echipa de ingrijire. El explica familiei ce se intampla si de ce.

In calitate de coordonator, asistentul personal face legatura dintre pacient si diferiti membri ai echipei de ingrijire, urmarind respectarea programului.

In rolul de educator, asistentul personal il invata pe pacient cum sa se adapteze la situatia actuala, cum sa foloseasca diverse ustensile modificate, cum sa devina independent

Rolul de observator este esential deoarece permite constatarea progreselor, a staganrilor sau chiar a regresiei. Pe baza acestor observatii echipa de specialisti poate intervene in mod corespunzator.

Asistentul personal are nevoie :

• sa cunoasca persoana cu handicap

• sa cunoasca capacitatea pacientului de cooperare

• sa sesizeze durerea pacientului

• sa sesizeze modificarile personalitatii pacientului si atitudinea acestuia fata de boala

PERSOANA CU HANDICAP

Deficienţa (engl. ‘impairment’, franc.’deficience’) = absenţa, pierderea sau alterarea unei structuri ori funcţii (leziune anatomică, tulburare fiziologică sau psihologică). Deficienţa poate fi rezultatul unei maladii, a unui accident etc dar şi a unor condiţii negative din mediul de creştere si de dezvoltare a unui copil, cu deosebire carenţe psiho-afective.

Regulile Standard (1993) nu mai consideră acest termen ca fiind unul de bază, analizăndu-l înglobat în cel de ‘dizabilitate (incapacitate)’.

Dizabilitatea (incapacitatea) (engl.’disability’, franc.’incapacite’’) însumează un număr de limitări funcţionale, ce pot fi întâlnite la orice populaţie, a oricărei ţări din lume.

Dizabilitatea (incapacitatea) depinde, dar nu în mod obligatoriu şi univoc de deficienţă.

Dizabilităţile pot fi cauzate de deficienţe (fizice, senzoriale sau intelectuale), de condiţii de sănătate (boli mintale/neuropsihice) sau de mediu.

Dizabilităţile (ca şi deficienţele) pot fi vizibile sau invizibile, permanente ori temporare, progresive ori regresive.

Comentariu

Utilizarea termenului ‘incapacitate’ a fost evitată, pe bună dreptate, în literatura românească de specialitate, deşi în textele de limbă engleză şi în documentele internaţionale echivalentul ‘dizability' este de departe cel mai frecvent folosit în ultimii 20 de ani, în asociere cu cuvântul persoană. La noi s-a preferat fie folosirea termenului deficienţă, incapacitate fie a celui de handicap (intrat şi în Constitutia României sau în alte legi, în forma 'persoane handicapate’) ori, ulterior, persoane cu handicap, formule considerate a fi mai putin stigmatizante. Relativ recent a apărut tendinţa de a se utiliza în literatura românească de specialitate termenul ‘dizabilitate’, care, chiar daca are nuanţa unui barbarism, pare să redea mai exact conţinutul termenului echivalent din terminologia utilizată pe plan internaţional.

Handicapul = dezavantajul social rezultat din pierderea ori limitarea şanselor unei persoane – urmare a existenţei unei deficienţe sau dizabilităţi (incapacităţi) - de a lua parte la viaţa comunităţii, la un nivel echivalent cu ceilalţi membri ai acesteia.

Handicapul descrie ‘întalnirea’ (interacţiunea) dintre persoana (cu dizabilitate) şi mediu. Sensul acestui termen (Regulile Standard, 1993) este de a concentra atenţia asupra disfuncţionalitatilor din mediul înconjurător şi a unor acţiuni organizate de societate, ca de pildă informaţiile, comunicarea şi educaţia, care impiedică persoanele cu dizabilităţi să participe în condiţii de egalitate.