Asistență Socială

Orice societate, indiferent de mărime, de nivelul de dezvoltare economică, tehnologică, culturală şi politică funcţionează ca un sistem în care elementele (indivizi, grupuri şi comunităţi) sunt aşezate în structuri şi sunt legate prin funcţii specifice.

Sociologia ultimelor decenii apelează constant la modelul sistemist, care imaginează societatea globală ca pe un complex de subsisteme interdependente (economicul, politicul, structurile normative şi cele de socializare). O asemenea concepţie despre societate a fost formulată de Talcott Parsons. El a construit o teorie generală a societăţii, reunind elemente din diverse ştiinţe umaniste (economia, ştiinţele politice, psihologia şi antropologia). Teoria generală a acţiunii aplicată la sistemul social distinge aşa-numitele funcţii primare:

1. funcţia de menţinere a modelelor de control

2. funcţia de integrare a internă a sistemului de acţiune

3. funcţia de realizare a scopurilor colective

4. funcţia de adaptare a sistemului de acţiune la condiţiile globale ale mediului

În concepţia lui Parsons, societatea este un sistem special, respectiv colectivitatea care graţie nivelului său de autonomie şi completitudine, oferă membrilor ei posibilitatea de a-şi satisface trebuinţele individuale şi colective.

Pornind de la o astfel de teorie, sociologii contemporani au ajuns să considere că societatea globală poate fi văzută ca un vast fenomen social total, fie ca un ansamblu complet şi singular de persoane şi grupuri umane.

Este necesară însă sublinierea distincţiei dintre conceptele de sistem social şi de societate. Atunci când vorbim despre sistem social, avem în vedere „un instrument de analiză aplicabil unui evantai foarte întins de colectivităţi, de toate felurile şi de toate mărimile” (Lugan). Noţiunea de societate se referă la o realitate concretă (de exemplu societatea română contemporană).

Modelul sistemist de analiză a societăţii pune în relaţie următoarele elemente:

a. structurile economice, care au funcţii vizând producţia şi circulaţia bunurilor de consum, a serviciilor şi a forţei de muncă

b. structurile politice – cele care definesc obiectivele comunitare, mobilizând apoi resursele necesare şi acţionând pentru îndeplinirea lor

c. structurile normative – corespund ansamblului de instituţii, norme, reguli juridice, clase sociale, care au drept funcţie stabilirea şi menţinerea solidarităţilor pe care o societate le poate pretinde între membrii ei.

d. structurile de socializare – familia, şcoala, asociaţiile culturale, sindicatele, biserica, mass-media etc. – transmit membrilor unei comunităţi o anumită cultură şi anumite valori morale, politice, culturale, conferindu-le identitate şi capacitate de adaptare funcţională.

Nu există societate din care să lipsească unul din subsisteme, ele dau consistenţă oricărei colectivităţi, indiferent de nivelul de dezvoltare şi de ordine morală, juridică şi politică pe care o practică.

Subsistemele se află permanent într-un proces de interacţiune, de schimb, între ele se produc adaptări reciproce. Mijloacele lor de acţiune sunt următoarele:

1. banul – specific subsistemului economic, este mijloc de reglare a circulaţiei bunurilor, mijloc de presiune şi de disciplinare, de obţinere a ataşamentului faţă de un sistem social.

2. puterea – capacitatea de a-i obliga pe membrii unei societăţi să acţioneze în vederea îndeplinirii obiectivelor comunitare generale; este instrumentul subsistemului politic

3. influenţa – mijloc al subsistemului normativ; este capacitatea de a obţine adeziunea cetăţenilor prin persuasiuni, este opusul forţei brute şi semnul unei societăţi mai puţin barbare, dar nu şi morale

4. angajamentele generalizate faţă de valorile şi normele unei societăţi date – constau în mecanisme ideologice care justifică ordinea socială, modul de viaţă şi obişnuinţele comportamentale, făcând din ele singurele valori acceptabile.

Societatea globală formează un sistem homeostatic. Orice sistem din realitatea materială sau spirituală este în acelaşi timp închis şi deschis.

Un sistem absolut închis ar fi o entitate anarhică, o cutie neagră despre care nu s-ar putea spune nimic pentru că nu ar intra şi nu ar ieşi nimic din ea. Sistemul respectiv ar fi independent şi incognoscibil. Un sistem absolut deschis ar fi fără frontiere, indiscernabil în raport cu mediul, procesele sale interne şi organizarea subsistemelor nu ar putea fi distinse de procesele din alte entităţi.

În măsura în care este deschis, un sistem este dependent de mediul său. Un sistem relativ închis, cu frontiere dispune de organizare şi autonomie în raport cu mediul. Orice sistem real este autonom şi dependent în acelaşi timp.

Societatea globală este alcătuită din mai multe subsisteme:

a. subsistemul biosocial sau sociogenetic – are ca funcţie reproducţia socială a populaţiei

b. subsistemul ecologic sau sociogeografic – cuprinde relaţiile oamenilor cu mediul natural, modul de habitat, relaţiile de vecinătate

c. subsistemul economic – producătorul bunurilor materiale şi serviciilor prin utilizarea resurselor naturale şi a forţei de muncă

d. subsistemul cultural – specializat în crearea şi difuzarea valorilor, codurilor şi simbolurilor

e. subsistemul politic – ansamblul proceselor decizionale care privesc societatea globală

De asemenea, trebuie precizat că între toate aceste subsisteme ale societăţii globale există relaţii de interdependenţă. Funcţionarea societăţii presupune adaptarea structurilor şi a funcţiilor subsistemelor componente, astfel încât să se păstreze un echilibru dinamic între acestea, precum şi între subsisteme şi ansamblul social.

De îndată ce echilibrul este tulburat din cauza absenţei sau insuficienţei ajustărilor structural-funcţionale, corpul social va cunoaşte fenomene de criză. În astfel de contexte, va fi necesară intervenţia asistentului social ca agent reglator.

ACŢIUNEA SOCIALĂ, ACTORUL ŞI MODELUL DE ACŢIUNE

Profesioniştii asistenţei sociale, ca şi decidenţii politici cu funcţii şi responsabilităţi în domeniu intervin în diverse situaţii de criză sau disfuncţie socială. Unele dintre ele au drept cauză fenomene naturale (aşa este cazul insuficienţei resurselor unei populaţii care locuieşte pe un teritoriu afectat de secetă, cutremure, inundaţii), altele se produc din cauza acţiunilor umane (războaie, blocade economice etc.)