Curs Sociologie

Introducere

Materialul didactic cuprins în acest curs urmareste sa satisfaca trei feluri de necesitati identificate:

Mai întâi, si cel mai important, sa va capteze interesul si sa demonstreze atât necesitatea observatiei stiintifice cât si posibilitatea analizei comportamentului social într-un mod interesant si lizibil.

In al doilea rând, sa cultive deprinderea analizei stiintifice a datei sociale.

In al treilea rând, sa prezinte clar si inteligibil conceptele si principalele paradigme ale cunoasterii societatii. Am încercat ca acestea sa fie ilustrate cât “mai viu” în speranta ca ele vor deveni parte a vocabularului Dvoastra uzual, important mijloc pentru a întelege si identifica procese sau idei sociale.

Obiectivele principale

- Sa va oferim o imagine asupra problematicii sociologiei, sa va familiarizam cu modul de abordare teoretic si empiric al realitatii sociale privite în ansamblul sau.

Sa contribuim pe de o parte, la largirea orizontului de cunoastere în domeniul socialului, iar pe de alta parte la o mai buna pregatire pentru întelegerea dimensiunii spatio-temporale a realitatii sociale

I. SOCIOLOGIE SI SOCIETATE

Într-o acceptiune generala si preliminara, pornind de la faptul ca definitia cea mai simpla si mai clara a sociologiei se obtine prin transpunerea termenului în graiul de toate zilele, vom considera ca sociologia este “stiinta societatii”, “stiinta formelor de viata sociala omenesti”.

!!! Chiar de la prima vedere se observa ca termenul de “societate” este o denumire generala pe care o folosim pentru diferitele forme de colectivitate umana. În acelasi timp, fiecare om îsi defineste acest termen într-un mod anume, pentru propriul sau uz si îsi reprezinta ceva când îl foloseste.

1. “Sociologia spontana” si sursele ei de cunoastere

Oamenii nu au asteptat aparitia sociologiei pentru a pune întrebari si a da raspunsuri cu privire la grupul sau societatea în care au trait. Treptat, s-a acumulat un mare volum de cunostinte referitoare la viata sociala constituindu-se o veritabila “sociologie spontana”. Sociologia spontana, bazata pe simtul comun, are caracter enciclopedic si este foarte raspândita.

In sociologia spontana, omul este servit de:

- intuitie - salt spre concluzie bazat pe reorganizarea experientei anterioare, dar a carei sursa nu poate fi pe deplin identificata sau explicata.

- autoritate - cunoastere si credit acordat unor surse demne de “încredere absoluta”.

Autoritatea este de tipuri diferite:

- autoritatea sacra (documente de inspiratie divina precum Biblia, Coranul, Vedele) care produce un ghidaj supranatural pentru anumiti specialisti sau institutii,

- autoritatea seculara stiintifica (rezultat al unor investigatii empirice anterioare),

- autoritatea umanistica (a unor mari personalitati care au lasat urme puternice în comportamentul uman si natura universului).

- traditie (folclor, credinte, superstitii si obiceiuri)–descoperirea adevarului în ceea ce este de mult acceptat ca adevarat).

- simtul comun (bunul simt) se bazeaza pe experienta vietii cotidiene traita în mod nemijlocit de sute de ani; el ne arata ce este bine si ce este rau, ce comportament individual sau de grup este de urmat.

Desi atât de raspândita si înradacinata în mintile indivizilor si grupurilor, sociologia spontana sufera de câteva mari neajunsuri care o fac inacceptabila din punct de vedere stiintific.

Profesorul Ioan Mihailescu (2000), caracterizând sociologia spontana, aduce în sprijinul acestei afirmatii urmatoarele argumente:

- Cunoasterea spontana are un caracter pasional.

- Cunoasterea spontana are adesea un caracter iluzoriu.

- Cunoasterea spontana este contradictorie.

- Cunoasterea spontana este limitata.

Utilizarea sociologiei spontane are la baza presupozitia ca realitatea sociala se conformeaza ei dar, mai ales în perioadele de criza, de transformari rapide, normele intuitiei, autoritatii de toate tipurile, traditiei si bunului simt dau gres, nu ofera o cunoastere adecvata a societatii si atunci apelul la cunoasterea stiintifica a realitatii sociale apare ca o necesitate. Sociologiei stiintifice îi revine în acest context si obligatia sa prezinte ce cunostinte au indivizii despre societate si sa explice cum si-au format aceste cunostinte si ce rol social au ele.

2. Stiinta ca metoda de cercetare si cunoastere

Spre jumatatea secolului XIX, cunoasterea spontana a fost tot mai mult înlocuita cu cea stiintifica si în domeniul socialului.

Stiinta difera de celelalte surse ale adevarului pentru ca se fundamenteaza pe evidente verificabile.

O cercetare stiintifica se face numai prin observarea riguroasa a faptelor. Cunoasterea stiintifica se întemeiaza pe trei principii, trei axiome de baza (Mihailescu, 2000):

- Prima axioma consta în recunoasterea de catre oamenii de stiinta ca exista o lume reala, independenta de subiectul observator, ca faptele observate sunt reale si nu un produs al mintii observatorului.

- A doua axioma consta în acceptarea principiului ca raporturile dintre lucruri nu sunt întâmplatoare, ca au un sens. Mai exact, aceasta axioma impune principiul determinismului, raporturile în termeni de cauza si efect. Determinismul social este mult mai dificil de probat si analizat comparativ cu determinismul fizic, dar cu toate acestea, el nu este mai putin real.

- A treia axioma consta în faptul ca lumea exterioara poate fi cunoscuta prin observatie obiectiva. Adevarurile stiintifice pot fi probate cu mijloace riguroase si verificate de catre alti oameni de stiinta.

Fundamentata pe cunoasterea stiintifica, sociologia poate fi definita ca “studiul stiintific al societatii sau, mai particular, studiul organizarii sociale si al schimbarilor sociale”.

Spre deosebire de simpla privire sau contemplare a lumii exterioare, observatia sociologica se conformeaza exigentelor observatiei stiintifice valabile pentru toate domeniile cercetarii (fie ca este vorba de tehnica, biologie, istorie sau sociologie):

- precizie – se refera la gradul de masurare, de cuantificare, a constatarilor.

- acuratete – se refera la faptul ca observatorul trebuie sa asigure descrierea corecta a datelor investigatiei, sa prezinte lucrurile asa cum sunt ele, fara omisiuni si fara exagerari.

- sistem – observatia este facuta în mod deliberat, pregatita si desfasurata cu mijloace adecvate (planuri organizate de colectare a faptelor, de înregistrare si redare a lor).

- obiectivitate – tratare detasata si impersonala a materialului de studiu (adica neafectata de pasiunile, fobiile si prejudecatile persoanei care observa).

- înregistrare – pentru ca oamenii nu au o memorie infailibila, este necesar ca datele observatiei sa fie consemnate, înregistrate în scris sau cu mijloace tehnice audio-vizuale.

- persoane calificate – calificarea de “observator” se dobândeste printr-o pregatire profesionala adecvata si prin antrenament în observatie (experienta).

- controlul conditiilor - regularizarea tuturor exceptiilor, a variatiilor în timpul investigatiei.