Curs TIAS

Termenul deja cunoscut la noi cu înţelesul de autoritate în sensul de a conduce, îşi găseşte utilitate dar şi necesitate în activităţile şi acţiunile asistenţei sociale. Dacă odinioară managementul era asociat cu organizarea şi funcţionarea instituţională, astăzi îl regăsim ca metodă de lucru pentru gestionarea activităţilor.

NASW (1992:1) defineşte managementul de caz în asistenţă socială “o metodă de a oferi servicii, prin care asistenţii sociali profesionişti evaluează nevoile clientului şi ale familiei clientului în colaborare cu acesta, coordonează, monitorizează, evaluează şi susţin clientul pentru a accesa servicii sociale care să corespundă acestor nevoi.”(Cojocaru ,Cojocaru,2008:24)

Pentru Weil şi Karls(1985:2) managementul de caz este definit ca “un set logic de paşi şi un proces de interacţiune în cadrul reţelei de servicii prin care se asigură că beneficiarii primesc serviciile de care au nevoie într- o formă de sprijin eficace, eficientă şi la un cost acceptabil” (idem)

Nicoleta Neamţu (2001:13), făcând apel la teorii contemporane, descrie managementul ca “proces prin care se realizează lucrurile”, printr- o serie de activităţi relaţionate între ele , concentrate asupra realizării scopurilor şi îndeplinite prin intermediul oamenilor şi a resurselor organizaţionale (Certo:1989)

În asistenţa socială românească, doar pentru managementul de caz privind protecţia copilului aflat în dificultate managementul de caz este definit prin Ordinul nr.288/2006, în mod restrâns ca “metodă de coordonare a tuturor activităţilor de asistenţă socială şi protecţie specială desfăşurate în interesul superior al copilului de către profesionişti din diferite servicii sau instituţii publice private”.

Pentru managementul de caz privind protecţia copilului aflat în dificultate există standarde şi norme metodologice de implementare a acestora , care să asigure o monitorizare standardizată a cazurilor.Standardizarea se referă la:

• stabilirea cu exactitate a condiţiilor pentru utilizarea metodei,

• responsabilităţile părţilor implicate,

• respectarea etapelor managementului de caz,

• utilizarea unor tehnici şi instrumente tip ,

• perioadele de evaluare şi de realizare a rapoartelor precum şi a planurilor de servicii (PS) precum şi a planului individualizat de protecţie(PIP,PIS)

• monitorizarea şi postmonitorizarea

Într- un sens mai larg, conform Standardului 1/ Ord.288/ 2006,managementul de caz este o ”metodă de lucru obligatorie utilizată în domeniul protecţiei copilului şi reprezintă ansamblul de tehnici, proceduri şi instrumente de lucru care asigură coordonarea tuturor activităţilor de asistenţă socială şi protecţie specială desfăşurate în interesul superior al copilului de către profesionişti din diferite servicii/ instituţii publice şi private”.

Obiectivul utilizării acestei metode constă în asigurarea unei intervenţii multidisciplinare şi interinstituţionale, organizată, riguroasă, eficientă şi coerentă pentru copil, familie, reprezentant legal şi alte persoane importante pentru copil.

Pentru utilizarea corectă a managementului de caz furnizorul împreună cu coordonatorii serviciilor vor stabili criteriile de eligibilitate (de admitere) pentru accesul clienţilor la serviciile propuse dar şi metodologiile şi procedurile de lucru pentru fiecare tip de serviciu.

Tipologie

Definiţiile managementului de caz în asistenţă socială sunt dependente de tipul de intervenţie şi de coordonarea acesteia, de implicarea şi răspunsurile beneficiarilor dar şi de modelul promovat de asistenţa socială.

În funcţie de strategia folosită în utilizarea resurselor pentru realizarea obiectivelor putem evidenţia patru forme ale managementului de caz inspirate de modelul analizei SWOT (Cojocaru, 2005:165- 170):

1)managementul de caz centrat pe resurse- se referă la utilizarea resurselor beneficiarului dar şi a resurselor serviciilor sociale. Acest tip de management vizează suplimentarea resurselor lipsă a beneficiarului;

2)managementul de caz centrat pe rezultate– are în vedere atingerea obiectivelor stabilite prin activarea celei mai importante resurse a beneficiarului. Constă în stimularea şi motivarea beneficiarului sau reducerea/ îndepărtarea barierelor care ar putea împiedica atingerea obiectivelor.