Demografie

Modul 1. Introducere: provocările demografice ale mileniului 3

Unitatea 1. Preocupări vechi şi provocări noi privind populaţiile

1.1. Problema populaţiei, o problemă “veche”

Dacă în 1950 numărul de chinezi era de şase sute de milioane astăzi el este dublu. Numărul de africani în ajunul anului 2000 era de opt sute de mii, dar va fi triplu după circa patruzeci de ani. Este oare omenirea ameninţată de "explozia" demografică a lumii a treia ? Pe de altă parte societăţile industriale sunt subminate de "denatalitate" şi riscă "implozia". Sistemele de pensii sunt suprasolicitate de îmbătrânirea demografică. Populaţiile din ţările dezvoltate din nordul mapamondului sunt îngrijorate încă de pericolul invaziilor din est sau din sud, fie că este vorba de "pericolul galben" de altădată sau de mai noul val trans-mediteranian sau trans-Rio Grande, uitând că proprii lor strămoşi au fost adesea invadatori, iar valul cel mai masiv (către America de Nord) nu s-a format foarte de demult. De cincizeci de ani încoace, problema populaţiei preocupă contemporanii noştri şi ea este sistematic şi constant reînnoită.

În cursul anului 1999 mas-media mondială marca naşterea celei de a 6 miliardelea fiinţe umane pe Terra. La fel ca în 1987 când populaţia globului a atins 5 miliarde, s-au făcut bilanţuri şi s-au exprimat cele mai evidente probleme demografice ale prezentului şi temerile viitorului. După publicaţiile ONU, populaţia mondială în 2001 va atinge 6,1 miliarde indivizi. Studiile istorice estimează populaţia lumii de acum un mileniu doar la 265 milioane de indivizi; deci creşterea din ultimul mileniu se ridică la 5,8 miliarde. În realitate creşterea rapidă nu aparţine întregului mileniu doi, ea este de data mult mai recentă, având în vedere că s-a produs în ultimele două secole. În 1800 populaţia lumii nu atinsese încă primul miliard (era de 0,9 miliarde), deci ea a crescut în decurs de 200 ani cu 5,2 miliarde.

1.2. Începuturile demografiei

Lucrurile nu sunt noi: încă din Antichitate, societăţile s-au străduit să-şi numere oamenii. Totuşi, doar foarte tardiv în calendarul istoriei ştiinţelor s-a dezvoltat un corp de metode care să permită tratarea problemei într-un mod raţional.

Cuvântul demografie apare pentru prima dată în 1855 într-o scriere a lui Achille Guillard “Elements de statistique humaine ou demographie compare”. El vine din grecescul demos = popor şi grafos = scriere, descriere.

A reduce însă demografia la o simplă contabilitate de oameni, ar însemna să-i dăm o aparenţă abstractă, aridă, atunci când de fapt ea se ocupă de cele mai fundamentale probleme ale omenirii: viaţa şi moartea. Ea studiază de fapt evenimentele cele mai marcante ale vieţii cotidiene: naşterile, căsătoriile, divorţurile, decesele, migraţiile.

Demografia, ca ştiinţă s-a născut însă cu mult înainte de data când s-a utilizat pentru prima oară termenul, acum consacrat. Istoricii sunt de acord că întemeietorul demografiei este John Graunt, negustor din Londra, membru într-un consiliu orăşenesc, fondator (împreună cu William Petty) a şcolii de aritmetică politică. Acesta scoate în 1662 o celebră lucrare: “Observaţii naturale şi politice făcute pe baza listelor de mortalitate, în special cu referire la guvernare, religie, comerţ, creştere, aer, boli, etc. din oraşul Londra” în care reuşeşte să estimeze populaţia Londrei doar pe baza declaraţiilor de deces. (Astăzi avem recensăminte care o fac mult mai bine.) Dovada a recunoaşterii lui ca întemeietor al demografiei este şi faptul că în 1962 întreaga lume a demografilor a sărbătorit tricentenarul demografiei.

John Graunt este însă citat şi în manualele de statistică ca întemeietor al acestei ramuri a matematicii. De fapt începuturile celor două ştiinţe se confundă. Astăzi se consideră statistica populaţiei ca arta de a culege informaţii numerice privind populaţiile şi de a le prezenta sub forma unor statistici demografice. Ea este o sub-ramură a demografiei.

La început problema demografică a fost legată de problemele unor persoane amatoare, fiind tratată ca o curiozitate ştiinţifică, nu ca o problemă socială. Nu este nici o îndoială că interesul sporit pentru problemele populaţiei şi, implicit, pentru demografie s au făcut simţite abia la mijlocul secolului 18, când oamenii ajung să se înmulţească în mod rapid datorită ameliorării situaţiei sociale, dar fără a se produce progrese pe plan economic-tehnic. Secolul 18 a fost secolul “Luminilor”, când apar idei noi privind perfectibilitatea omului şi a societăţii. Copilul devine un element de atenţie a familiei. În acest context apare controversatul eseu din 1798 al pastorului englez Thomas Malthus, eseu care va genera aprige dispute continuate până în prezent, şi care tratează raportul dintre populaţie şi dezvoltare. Vom reveni asupra acestui subiect într-un capitol următor.

Abia în secolul 20 demografia va dispune de o teorie generală a dinamicii populaţiei a lui Alfred Lotka (1934,1938) şi de o schemă explicativă a dezvoltării numită de Adolph Laundry (1934) "revoluţie demografică" şi re-botezată ulterior "tranziţie demografică". Vom reveni şi asupra acestui subiect, după ce vom cunoaşte mai multe despre obiectul si metodele de analiză a demografiei.

1.3. Teme de reflecţie

Avansaţi propriile voastre ipoteze în legătură cu problemele demografice actuale. Evaluaţi fiecare din enunţurile formulate în anexa B, cu calificativul Adevărat sau Fals. Ipotezele pot fi avansate fără nici o atitudine restrictivă, nu exista răspunsuri bune şi răspunsuri greşite. Important e să puteţi argumenta alegerea făcută.

Sperăm că după însuşirea cunoştinţelor de la această disciplină să fiţi în măsură să argumentaţi mai bine răspunsurile voastre. Nu este exclus să vă schimbaţi chiar părerea.