Dialogul Social - Sindicatele

Curs
9.3/10 (3 voturi)
Domeniu: Sociologie
Conține 1 fișier: doc
Pagini : 85 în total
Cuvinte : 31200
Mărime: 97.13KB (arhivat)
Publicat de: Iacov Costin
Puncte necesare: 0
Profesor îndrumător / Prezentat Profesorului: Voiculescu

Extras din curs

Apărute încă din perioada avântului industrializării, sindicatele s-au manifestat ca un factor de echilibru social, una din instituţiile esenţiale ale societăţii civile şi ale democraţiei, unul dintre partenerii negocierilor colective şi ai dialogului social care a jucat şi joacă un rol deosebit în dezvoltarea dreptului muncii. Sindicatele reprezintă concretizarea dreptului fundamental la asociere şi o pârghie importantă în procesul asigurării justiţiei sociale.

1. Dispoziţii în dreptul internaţional al muncii

Consacrat ca un drept fundamental al omului, libertatea sindicală, contrapondere a libertăţii activităţii întreprinderilor, a fost recunoscută prin Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, prin convenţiile Organizaţiei Internaţionale a Muncii, precum şi cele ale Consiliului Europei şi Uniunii Europene.

Organizaţia Internaţională a Muncii are meritul de a fi structurat un sistem de convenţii şi recomandări, ratificate şi de România, ce constituie la nivel internaţional un eficient mecanism de promovare şi protecţie a libertăţii sindicale.

În rândul acestora amintim, în primul rând, Convenţia O.I.M. nr.87/1948 privind libertatea sindicală şi protecţia dreptului sindical. Principiul fundamental al acesteia este asigurarea dreptului, liber exercitat, al angajaţilor şi angajatorilor, fără distincţie, de a se organiza în vederea promovării şi apărării intereselor lor.

În acest scop, muncitorii şi patronii, fără nici o deosebire, au dreptul, fără autorizaţie prealabilă, să constituie organizaţii la alegerea lor, precum şi să se afilieze acestora. Aceste organizaţii au dreptul să-şi elaboreze statutele şi regulamentele administrative, să-şi aleagă liber reprezentanţii, să-şi organizeze gestiunea şi activitatea şi să-şi formuleze programul de acţiune. Autorităţile publice trebuie să se abţină de la orice intervenţie de natură să limiteze acest drept sau să-i împiedice exercitarea legală.

Organizaţiile de muncitori şi patroni nu sunt supuse dizolvării sau suspendării pe cale administrativă. Ele au dreptul să constituie federaţii şi confederaţii, precum şi să se afilieze acestora. De asemenea, convenţia prevede dreptul de afiliere la organizaţii internaţionale.

Dobândirea personalităţii juridice de către organizaţiile de muncitori şi patroni nu poate fi subordonată nici unei condiţii restrictive de natură să afecteze dreptul sindical.

În exercitarea drepturilor care le sunt recunoscute prin Convenţia O.I.M. nr.87/1948, cei interesaţi şi organizaţiile lor sunt ţinuţi să respecte legalitatea. Legislaţia naţională nu trebuie să prejudicieze şi nici să fie aplicată în aşa fel încât să afecteze garanţiile prevăzute în convenţie.

În privinţa forţelor armate şi a poliţiei, legislaţia naţională va fi aceea care va determina măsura în care garanţiile cuprinse în convenţie se vor aplica.

Convenţia O.I.M. nr.98/1949 privind dreptul de organizare şi de negociere colectivă, este de asemenea deosebit de importantă în materia dreptului sindical. Principiul normei este protecţia salariaţilor care-şi exercită dreptul de organizare, neingerinţa între organizaţiile sindicale şi organizaţiile patronale, precum şi promovarea negocierii colective voluntare.

Conform convenţiei, muncitorii trebuie să beneficieze de o protecţie adecvată împotriva oricăror acte de discriminare care tind să prejudicieze libertatea sindicală. Ei trebuie să fie protejaţi în mod special contra refuzului angajării datorită afilierii lor sindicale sau participării la activităţi sindicale, contra concedierii sau oricărui prejudiciu suferit pe acest temei.

Organizaţiile de muncitori şi de patroni trebuie să beneficieze de o protecţie adecvată împotriva oricăror acte de ingerinţă ale unora faţă de celelalte, fie direct, fie prin agenţii sau membrii lor, în formarea, funcţionarea şi administrarea lor. Sunt, cu deosebire, avute în vedere măsurile tinzând să provoace crearea de organizaţii de muncitori dominate de un patron sau o organizaţie de patroni sau să sprijine organizaţii de muncitori prin mijloace financiare sau în alt mod, în scopul de a pune aceste organizaţii sub controlul unui patron sau al unei organizaţii de patroni.

Dacă este necesar, trebuie să fie instituite organisme corespunzătoare condiţiilor naţionale pentru a se asigura respectarea dreptului de organizare şi negociere colectivă. De asemenea, trebuie luate măsuri corespunzătoare pentru a încuraja şi a promova dezvoltarea şi folosirea cea mai largă a procedurilor de negociere voluntară a contractelor colective între patroni şi organizaţiile de patroni, pe de o parte, şi organizaţiile de muncitori, pe de altă parte, în vederea reglementării, prin acest mijloc, a condiţiilor de angajare.

Preview document

Dialogul Social - Sindicatele - Pagina 1
Dialogul Social - Sindicatele - Pagina 2
Dialogul Social - Sindicatele - Pagina 3
Dialogul Social - Sindicatele - Pagina 4
Dialogul Social - Sindicatele - Pagina 5
Dialogul Social - Sindicatele - Pagina 6
Dialogul Social - Sindicatele - Pagina 7
Dialogul Social - Sindicatele - Pagina 8
Dialogul Social - Sindicatele - Pagina 9
Dialogul Social - Sindicatele - Pagina 10
Dialogul Social - Sindicatele - Pagina 11
Dialogul Social - Sindicatele - Pagina 12
Dialogul Social - Sindicatele - Pagina 13
Dialogul Social - Sindicatele - Pagina 14
Dialogul Social - Sindicatele - Pagina 15
Dialogul Social - Sindicatele - Pagina 16
Dialogul Social - Sindicatele - Pagina 17
Dialogul Social - Sindicatele - Pagina 18
Dialogul Social - Sindicatele - Pagina 19
Dialogul Social - Sindicatele - Pagina 20
Dialogul Social - Sindicatele - Pagina 21
Dialogul Social - Sindicatele - Pagina 22
Dialogul Social - Sindicatele - Pagina 23
Dialogul Social - Sindicatele - Pagina 24
Dialogul Social - Sindicatele - Pagina 25
Dialogul Social - Sindicatele - Pagina 26
Dialogul Social - Sindicatele - Pagina 27
Dialogul Social - Sindicatele - Pagina 28
Dialogul Social - Sindicatele - Pagina 29
Dialogul Social - Sindicatele - Pagina 30
Dialogul Social - Sindicatele - Pagina 31
Dialogul Social - Sindicatele - Pagina 32
Dialogul Social - Sindicatele - Pagina 33
Dialogul Social - Sindicatele - Pagina 34
Dialogul Social - Sindicatele - Pagina 35
Dialogul Social - Sindicatele - Pagina 36
Dialogul Social - Sindicatele - Pagina 37
Dialogul Social - Sindicatele - Pagina 38
Dialogul Social - Sindicatele - Pagina 39
Dialogul Social - Sindicatele - Pagina 40
Dialogul Social - Sindicatele - Pagina 41
Dialogul Social - Sindicatele - Pagina 42
Dialogul Social - Sindicatele - Pagina 43
Dialogul Social - Sindicatele - Pagina 44
Dialogul Social - Sindicatele - Pagina 45
Dialogul Social - Sindicatele - Pagina 46
Dialogul Social - Sindicatele - Pagina 47
Dialogul Social - Sindicatele - Pagina 48
Dialogul Social - Sindicatele - Pagina 49
Dialogul Social - Sindicatele - Pagina 50
Dialogul Social - Sindicatele - Pagina 51
Dialogul Social - Sindicatele - Pagina 52
Dialogul Social - Sindicatele - Pagina 53
Dialogul Social - Sindicatele - Pagina 54
Dialogul Social - Sindicatele - Pagina 55
Dialogul Social - Sindicatele - Pagina 56
Dialogul Social - Sindicatele - Pagina 57
Dialogul Social - Sindicatele - Pagina 58
Dialogul Social - Sindicatele - Pagina 59
Dialogul Social - Sindicatele - Pagina 60
Dialogul Social - Sindicatele - Pagina 61
Dialogul Social - Sindicatele - Pagina 62
Dialogul Social - Sindicatele - Pagina 63
Dialogul Social - Sindicatele - Pagina 64
Dialogul Social - Sindicatele - Pagina 65
Dialogul Social - Sindicatele - Pagina 66
Dialogul Social - Sindicatele - Pagina 67
Dialogul Social - Sindicatele - Pagina 68
Dialogul Social - Sindicatele - Pagina 69
Dialogul Social - Sindicatele - Pagina 70
Dialogul Social - Sindicatele - Pagina 71
Dialogul Social - Sindicatele - Pagina 72
Dialogul Social - Sindicatele - Pagina 73
Dialogul Social - Sindicatele - Pagina 74
Dialogul Social - Sindicatele - Pagina 75
Dialogul Social - Sindicatele - Pagina 76
Dialogul Social - Sindicatele - Pagina 77
Dialogul Social - Sindicatele - Pagina 78
Dialogul Social - Sindicatele - Pagina 79
Dialogul Social - Sindicatele - Pagina 80
Dialogul Social - Sindicatele - Pagina 81
Dialogul Social - Sindicatele - Pagina 82
Dialogul Social - Sindicatele - Pagina 83
Dialogul Social - Sindicatele - Pagina 84
Dialogul Social - Sindicatele - Pagina 85

Conținut arhivă zip

  • Dialogul Social - Sindicatele.doc

Alții au mai descărcat și

Rolul Sindicatelor în Politicile Sociale

1. Politica sociala a. Definitie Ca definitie conceptuala, politicile sociale sunt un ansamblu al mijloacelor intrebuintate de stat si de...

Construcție identitară europeană

Memorii etnice şi fluxuri politice în formarea identităţilor geopolitice europene – Kulturnations şi Staatnations Procesul european este o...

Analiza serviciilor de sănătate și asistența socială în regiunea S-V

INTRODUCERE Accesul la serviciile de educaţie şi de sănătate este considerat un drept fundamental al individului, în toate ţările civilizate. În...

Problematica Metodelor Calitative în Sociologie

Originea lingvistică a termenului monografie sugerează ceva din specificul acestei metode de cercetare. În limba greacă termenul monos se referă la...

Metoda Observației Sociologice

Observaţia stă la baza oricărui proces de cunoaştere şi deci a oricărei cercetări ştiinţifice. Nu este, desigur, vorba de observaţia cotidiană,...

Sociologia Organizațiilor

OBIECTUL ŞI PROBLEMATICA SOCIOLOGIEI ORGANIZAŢIILOR I. Noţiuni introductive. În epoca noastră organizaţiile joacă un rol important, am putea...

Te-ar putea interesa și

Contractul Colectiv de Munca în Dreptul Comparat

INTRODUCERE Dreptul comunitar (dreptul muncii în Uniunea Europeană) este constituit din ansamblul normelor (regulilor) juridice, elaborate de...

Contractul Colectic de Munca

1. Consideraţii generale cu privire la noţiunea şi importanţa contractului colectiv de muncă 1.1 Definiţia şi istoricul contractului colectiv de...

Conflictele de muncă - privire specială asupra grevei

CUVÂNT ÎNAINTE ______________________________ Conflictele de muncă au fost considerate dintotdeauna o problemă extrem de delicată, iar...

Dialogul social și comunicarea tripartită

1. INTRODUCERE ŞI MOTIVAREA TEMEI Tema aleasă pentru realizarea acestui proiect îşi propune să trateze deliberatele dialogului social şi a...

Sindicatele - constituire, organizare și funcționare

Dialogul social. Sindicatele (constituire, organizare si functionare) Dialogul social In literatura juridica s-a spus ca dialogul social...

Relația management - sindicate în întreprinderile britanice

Introducere În condiţiile social-politice actuale relaţia management – sindicate în România trece printr-o perioadă dificilă, în unele domenii de...

Dialogul Social - Sindicatele

Dialogul social reprezintă dialogul care se desfăşoară fie numai între partenerii sociali ( sindicatele şi patronatele, reprezentanți ai...

Dialogul Social și Conflictul de Muncă

Eficienta activititatii unei organizatii depinde in mare masura de modul in care conducerea acesteia reuseste sa organizeze si sa intretina...

Ai nevoie de altceva?