Dialogul Social - Sindicatele

Apărute încă din perioada avântului industrializării, sindicatele s-au manifestat ca un factor de echilibru social, una din instituţiile esenţiale ale societăţii civile şi ale democraţiei, unul dintre partenerii negocierilor colective şi ai dialogului social care a jucat şi joacă un rol deosebit în dezvoltarea dreptului muncii. Sindicatele reprezintă concretizarea dreptului fundamental la asociere şi o pârghie importantă în procesul asigurării justiţiei sociale.

1. Dispoziţii în dreptul internaţional al muncii

Consacrat ca un drept fundamental al omului, libertatea sindicală, contrapondere a libertăţii activităţii întreprinderilor, a fost recunoscută prin Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, prin convenţiile Organizaţiei Internaţionale a Muncii, precum şi cele ale Consiliului Europei şi Uniunii Europene.

Organizaţia Internaţională a Muncii are meritul de a fi structurat un sistem de convenţii şi recomandări, ratificate şi de România, ce constituie la nivel internaţional un eficient mecanism de promovare şi protecţie a libertăţii sindicale.

În rândul acestora amintim, în primul rând, Convenţia O.I.M. nr.87/1948 privind libertatea sindicală şi protecţia dreptului sindical. Principiul fundamental al acesteia este asigurarea dreptului, liber exercitat, al angajaţilor şi angajatorilor, fără distincţie, de a se organiza în vederea promovării şi apărării intereselor lor.

În acest scop, muncitorii şi patronii, fără nici o deosebire, au dreptul, fără autorizaţie prealabilă, să constituie organizaţii la alegerea lor, precum şi să se afilieze acestora. Aceste organizaţii au dreptul să-şi elaboreze statutele şi regulamentele administrative, să-şi aleagă liber reprezentanţii, să-şi organizeze gestiunea şi activitatea şi să-şi formuleze programul de acţiune. Autorităţile publice trebuie să se abţină de la orice intervenţie de natură să limiteze acest drept sau să-i împiedice exercitarea legală.

Organizaţiile de muncitori şi patroni nu sunt supuse dizolvării sau suspendării pe cale administrativă. Ele au dreptul să constituie federaţii şi confederaţii, precum şi să se afilieze acestora. De asemenea, convenţia prevede dreptul de afiliere la organizaţii internaţionale.

Dobândirea personalităţii juridice de către organizaţiile de muncitori şi patroni nu poate fi subordonată nici unei condiţii restrictive de natură să afecteze dreptul sindical.

În exercitarea drepturilor care le sunt recunoscute prin Convenţia O.I.M. nr.87/1948, cei interesaţi şi organizaţiile lor sunt ţinuţi să respecte legalitatea. Legislaţia naţională nu trebuie să prejudicieze şi nici să fie aplicată în aşa fel încât să afecteze garanţiile prevăzute în convenţie.

În privinţa forţelor armate şi a poliţiei, legislaţia naţională va fi aceea care va determina măsura în care garanţiile cuprinse în convenţie se vor aplica.

Convenţia O.I.M. nr.98/1949 privind dreptul de organizare şi de negociere colectivă, este de asemenea deosebit de importantă în materia dreptului sindical. Principiul normei este protecţia salariaţilor care-şi exercită dreptul de organizare, neingerinţa între organizaţiile sindicale şi organizaţiile patronale, precum şi promovarea negocierii colective voluntare.

Conform convenţiei, muncitorii trebuie să beneficieze de o protecţie adecvată împotriva oricăror acte de discriminare care tind să prejudicieze libertatea sindicală. Ei trebuie să fie protejaţi în mod special contra refuzului angajării datorită afilierii lor sindicale sau participării la activităţi sindicale, contra concedierii sau oricărui prejudiciu suferit pe acest temei.

Organizaţiile de muncitori şi de patroni trebuie să beneficieze de o protecţie adecvată împotriva oricăror acte de ingerinţă ale unora faţă de celelalte, fie direct, fie prin agenţii sau membrii lor, în formarea, funcţionarea şi administrarea lor. Sunt, cu deosebire, avute în vedere măsurile tinzând să provoace crearea de organizaţii de muncitori dominate de un patron sau o organizaţie de patroni sau să sprijine organizaţii de muncitori prin mijloace financiare sau în alt mod, în scopul de a pune aceste organizaţii sub controlul unui patron sau al unei organizaţii de patroni.

Dacă este necesar, trebuie să fie instituite organisme corespunzătoare condiţiilor naţionale pentru a se asigura respectarea dreptului de organizare şi negociere colectivă. De asemenea, trebuie luate măsuri corespunzătoare pentru a încuraja şi a promova dezvoltarea şi folosirea cea mai largă a procedurilor de negociere voluntară a contractelor colective între patroni şi organizaţiile de patroni, pe de o parte, şi organizaţiile de muncitori, pe de altă parte, în vederea reglementării, prin acest mijloc, a condiţiilor de angajare.