Eșantionarea

Harta democraţiei se suprapune cu cea a cercetării sociologice, ca semn al consideraţiei reale acordate oamenilor care compun societăţile democratice cât şi faptului că acolo deciziile se iau pe baza studiului realităţii socioumane şi nu “orbeşte” sau pe baza “revelaţiilor”. Într-o societate democratică, oamenii trebuie să fie informaţi sub toate aspectele. Înăbuşirea, trunchierea informaţiei lasă poartă deschisă zvonurilor, minciunilor, panicii, isteriei colective, manipulărilor.

Cercetările sociologice caută să dea seama de comportamentul unei populaţii investigând un eşantion al acesteia şi apoi extrapolând rezultatele obţinute la acea populaţie (de ex., chestionăm 1500 de persoane şi tragem concluzii privind “comportamentul electoral” al românilor).

Aşadar, populaţia este ansamblul oamenilor, grupurilor, unităţilor sociale în raport cu tema de cercetare sociologică (de ex., populaţia României, populatia studenţilor, populatia şomerilor etc.); eşantionul este o parte a acestei populaţii selecţionată prin anumite procedee de eşantionare; variabila discriminantă este criteriul ce permite împărţirea populaţiei în straturi, grupuri etc. Caracteristicile unei populaţii nu sunt toate de acelaşi nivel; anumite caracteristici, cum ar fi: vârsta, sexul, locul de rezidenţă, nivelul de instruire, categoria socioprofesională, statutul matrimonial, sunt considerate variabile independente. Altele: opiniile, atitudinile, comportamentele diferite, sunt considerate variabile dependente.

Cercetătorul degajează un număr de caracteristici în relaţie cu tema pe care o are de cercetat şi construieşte eşantionul urmărind reprezentativitatea acestuia. Dacă populaţia este omogenă, eşantionul poate fi de talie mică. Dacă populaţia este eterogenă, se pleacă de la teorii mai nuanţate ale “stratificării” sociale şi se aleg eşantioane reprezentative pe straturi.

Aşadar, se investighează un număr redus de persoane dintr-o populaţie şi concluziile rezultate în urma prelucrării datelor se extrapolează la acea populaţie.Este permis, se justifică acest fapt-

Gnoseologia (“mereologia”, ştiinţa raporturilor, relaţiilor parte – întreg ) arată că partea reflectă într-o anumită măsură întregul.

Şi praxiologia arată că este posibil şi necesar să maximizăm gradul în care partea reflectă întregul şi că procedând astfel economisim timp, bani, având aceleaşi avantaje pe planul cunoaşterii. Sunt rare cazurile când cercetăm întreaga populaţie (cu ocazia recensămintelor, de exemplu, iar atunci ne oprim la chestiuni de suprafaţă, pe baza unor formulare simple). Când vrem să cunoaştem comportamentul electoral al ieşenilor, de exemplu, populaţia va fi compusă din toate persoanele cu drept de vot (mai mari de 18 ani). În acest caz vom apela la listele electorale pentru a alege persoanele din eşantion (spunem că avem o bază de date, o bază de sondaj etc.) Sociologia apelează la listele diferitelor contabilităţi, ale direcţiilor de personal, la cărţile de telefon etc. (de exemplu, la ora actuală se utilizează pe scară largă sistemul CATI - chestionarea prin telefon asistată de calculator).

Construim eşantionul reprezentativ căutând să respectăm cerinţa de a da fiecărui membru component al populaţiei vizate aceleaşi şanse de a face parte din el. Deci, dintr-o populaţie putem extrage eşantioane diferite, de reprezentativitate diferită; media mediilor eşantioanelor se va apropia mai mult de media populaţiei. Reprezentativitatea unui eşantion creşte odată cu numărul oamenilor cuprinşi în el, dar sporul de reprezentativitate nu este direct proporţional cu creşterea volumului eşantionului; dependenţa aceasta nu este liniară, ci are forma unor curbe particulare:

100 Reprezentativitate

0 A B N

Mărimea eşantionului

Dacă avem “un eşantion cu 0 indivizi” şi unul cu „toţi indivizii populaţiei”, curba care leagă punctele va creşte rapid la valorile mici ale lui n (volumul eşantionului) şi va ajunge rapid în apropierea plafonului reprezentativităţii care se atinge când n coincide cu N (volumul populaţiei). J. Stoetzel arăta că pe măsură ce se cumulează datele pe sute de indivizi, variaţiile de răspuns devin tot mai mici: reprezentativitatea atinge repede un nivel ridicat, iar o creştere suplimentară a numărului de indivizi în eşantioane nu mai aduce mare spor de reprezentativitate.