Etica

În ţările capitaliste avansate, disputa la nivel de principiu în ceea ce priveşte drepturile şi responsabilităţile morale ale acţionarilor şi managerilor pune faţă în faţă abordări în bună măsură antagonice. Adepţii conservatori ai doctrinei liberalismului economic susţin că factorii executivi ai unei corporaţii sunt răspunzători exclusiv faţă de acţionari, de vreme ce aceştia sunt proprietarii companiei la capitalizarea căreia au contribuit cumpărând acţiuni, cu scopul evident de a câştiga - fíe sub forma unor dividende din profitul companiei, fie prin eventuala vânzare la bursă a acţiunilor pe care le deţin la o cotaţie superioară celei la care le-au achiziţionat.

În această viziune, între acţionari şi alte categorii de participanţi la jocul economic (shareholders şi stakeholders) se stabileşte o netă asimetrie, dacă nu chiar o diferenţă calitativă: conducătorii unei corporaţii au obligaţia profesională şi datoria morală de a proteja şi de a face rentabile investiţiile acţionarilor, ale căror interese dictează politica firmei. Interesele diferitelor categorii de stakeholderi pot fi şi ele avute şi ele în vedere dar nu pentru că executivii unei corporaţii ar avea vreo obligaţie faţă de aceştia, ci numai întrucât considerarea acestor interese poate fi benefică pentru ceea ce urmăresc acţionarii: creşterea pe termen lung a valorii investiţiei lor.

Dimpotrivă, adepţii „capitalismului cu faţă umană" susţin că acţionarii (engl. shareholders) nu sunt decât o categorie de participanţi (engl. stakeholders) printre altele, iar scopul primordial al companiilor nu este acela de a aduce acţionarilor profituri cât mai mari, ci acela de a le oferi, şi lor, câte ceva odată cu satisfacerea intereselor consumatorilor, angajaţilor, furnizorilor şi creditorilor, ale comunităţilor locale, ale statului şi, fireşte, de protecţia mediului înconjurător sau de eradicarea sărăciei şi a inegalităţii din întreaga lume. Şi din acest punct de vedere se conturează o asimetrie: pentru ideologii cu vederi de stânga, acţionarii sunt într-adevăr o categorie specială de participanţi, dar nu pentru că ar avea mai multe drepturi decât celelalte grupuri de stakeholders, ci pentru că lor le revin mai multe responsabilităţi sociale şi morale decât celorlalţi.

4.1. Acţionari şi manageri – drepturi şi obligaţii

Schimbarea esenţială pe care economia actuală de piaţă o aduce faţă de capitalismul clasic ţine de proprietatea asupra capitalului. Constituţiile statelor cu tradiţie democratică au consacrat dreptul asupra proprietăţii ca pe un drept fundamental al omului şi al cetăţeanului.

Exemplu

Dacă am o casă, pot să locuiesc în ea, să o închiriez ori să o vând; pot să o reamenajez, să o las în paragină ori pur şi simplu să o demolez. După acelaşi raţionament, dacă deţin ca unic proprietar o întreprindere comercială pot să iau orice decizie economică în privinţa ei (desigur, conform unor proceduri legale): pot să o extind, să-i modific obiectul de activitate, să o vând parţial sau în totalitate; pot să angajez ori să concediez pe cine doresc, pot decide asupra utilizării profitului.

În cazul corporaţiilor aflate ca societăţi pe acţiuni, în proprietatea „capitalului public", apar câteva diferenţe extrem de importante, a căror amplitudine modifică radical atât drepturile, cât şi responsabilităţile etice ale acţionarilor:

- Localizarea controlului. Societatea nu se mai află sub controlul direct al proprietarilor, care nu mai pot lua decizii economice după cum doresc. Funcţiile de conducere sunt deţinute de către directori, consilii de administraţie sau alte instanţe executive Acţionarii nu mai deţin, în cel mai bun caz, decât un control indirect şi impersonal asupra „proprietăţii" lor;

- Fragmentarea proprietăţii. O mare corporaţie are atât de mulţi acţionari, încât nici unul dintre ei nu se mai poate considera drept proprietar al companiei.

- Diviziunea funcţiilor şi a intereselor. Acţionarii marilor companii au interese care nu coincid întotdeauna şi inevitabil cu interesele celor care le conduc. Acţionarii pot urmări în primul rând profitul, pe când managerii pot fi mai degrabă interesaţi de dezvoltarea şi creşterea companiei. Dată fiind această relaţie oarecum modificată dintre acţionarii şi directorii corporaţiilor, putem descoperi cu uşurinţă consecinţele acestui nou tip de relaţie. Evident, prima grijă a acţionarilor este aceea de a-şi apăra dreptul de proprietate care, în context, le conferă anumite drepturi speciale:

- dreptul de a-şi vinde stocul de acţiuni;

- dreptul de a vota în adunarea generală a acţionarilor;

- dreptul la a deţine anumite informaţii despre companie;

- dreptul de a-i acţiona în justiţie pe manageri pentru o (presupusă) conduită incorectă;

- dreptul la o parte din profitul companiei;