Intervenție specializată în penitenciar

CAPITOLUL I

Pedeapsa privativă de libertate şi specificul încarcerării

I.1. Caracteristici ale grupul de deţinuţi

Grupul de deţinuţi prezintă elemente structurale comune tuturor celorlalte grupuri, precum, structura formală şi cea informală,statusuri şi roluri, o reţea de comunicare, aspecte care ţin de normativitate şi putere, dar are, pe lângă acestea, şi o serie de însuşiri specifice. Acestea sunt cele care îl diferenţiază mult şi care uneori îi modifică funcţionalitatea în mod surprinzător.

Înţelegerea aspectelor care ţin de lumea penitenciarului necesită analize ce se raportează la grupul de deţinuţi mai mult decât la individ. Lumea penitenciarului este, de altfel, “o lume în care intimitatea este complet anulată, unde totul este la vederea celorlalţi, relaţia interpersonală este o golire, o risipire de sine, capacitatea de a suporta infirmităţile sufleteşti ale celorlalţi este depăşită demult” ( Gh.Florian). Iată de ce analiza grupului se impune cu necesitate, el constituind o adevărată entitate în viaţa psihologică a penitenciarului.

Analiza trebuie să urmărească mai multe componente: structura formală şi cea informală, necesităţile psihosociale ale grupului de deţinuţi şi comunicarea.

Prima componentă analizată va fi structura formală şi informală a grupurilor de condamnaţi. Din necesităţi organizatorice, o serie de deţinuţi primesc din partea administraţiei unele responsabilităţi : şef de detaşament, şef de echipă, etc. Rareori însă această organizare oficială corespunde cu cea neoficială. Relaţiile informale, bazate pe antipatiile şi simpatiile interpersonale, sunt subordinate satisfacerii trebuinţelor fundamentale pentru toţi deţinuţii.

Legat de distribuirea responsabilităţilor, structura status-urilor îşi pune amprenta şi pe funcţionalitatea grupurilor de deţinuţi. Trebuie menţionat aici că între deţinuţi există un mare procent de indivizi cu un ego slab, cu o imagine nefavorabilă asupra propriei persoane, cu o crescută nevoie de dependenţă, cu o imagine neclară sau chiar întunecată a viitorului. Nu este exagerat să se vorbească chiar despre “mentalitatea de deţinut”, bineînţeles cu caracter tranzitoriu, pe care am putea-o recunoaşte după câteva aspecte, la o parte din deţinuţi : lamentare permanentă, subordonare oarbă, autodepreciere, eforturi precipitate de protecţie împotriva oricăror noi frustrări, pierderea vitalităţii, obsesia culpabilităţii etc.

Desigur există în penitenciar privilegii diferite de la un statut la altul, dar ca principiu, statutele avute “afară” tind să se menţină şi pe parcursul executării pedepsei. În acest sens nu va surprinde faptul că indivizii cu o valoare deosebită (pregătire superioară) vor fi ţinuţi la distanţă sau chiar persecutaţi pentru că sunt un motiv de umilire pentru majoritatea celorlalţi care se simt inferiori.

Aşa cum este de aşteptat şi în penitenciare, deţinuţii care nu au o conduită în limitele statutului lor oficial conferit, sunt schimbaţi repede pentru a nu produce tensiuni.

În orice grup uman există o serie de necesităţi psihosociale care se cer satisfăcute şi care în grupurile cu o anumită vechime iau aspectul unor caracteristici precum securitatea (membrii grupului sunt coezivi, respectă autoritatea, se simt în siguranţă), afecţiunea (gradul de intimidate şi orientarea spre susţinerea individului), informarea (grupul posedă informaţii care-i asigură un nivel satisfăcător de înţelegere matură a evenimentelor), identitatea (grupul îşi cunoaşte problemele şi poziţia în spaţiu de viaţă), recreerea (nivelul de relaxare şi buna dispoziţie care domneşte în grup ) etc. Atâta timp cât în grupul respectiv nu au intrat indivizi care să “ acopere” prin comportamentul lor necesităţile respective, grupul nu se stabilizează, existenţa tensiunilor absorbind o mare parte din energia şi timpul membrilor acestuia. În acest context, vom găsi în grupurile de deţinuţi apreciate ca fără probleme deosebite, indivizi care vor putea fi etichetaţi ca : moderaţi, tradiţionali, moderni, “bătrâni”, clovni, înţelepţi, conformişti, (fricoşi), cei care riscă oricând etc. În aceste condiţii, în funcţie de capacităţile lor, indivizii ocupă locurile corespunzătoare (vacante) din viaţa afectivă a grupului. În cazul în care există mai mulţi indivizi care au aceeaşi capacitate, intră în funcţie criteriile calitative dar şi alte criterii. Astfel, pentru statusul “ înţelept” dacă sunt mai mulţi care se cred aşa, va avea câştig de cauză cel care a comis fapta cea mai uşoară, munceşte, are o experienţă de viaţă bogată, e căutat de familie etc.

A treia componentă structurală a grupurilor de deţinuţi este comunicarea- cu cele două variante ale sale, comunicarea formală şi informală. Sistemul penitenciar fiind puternic ierarhizat, comunicarea oficială se deşfăşoară preponderant de sus în jos, dinspre administraţie spre deţinuţi. În condiţiile detenţiei, obiectiv săracă în informaţii, mesajele orale care circulă între deţinuţi, capătă o importanţă majoră.