Introducere în Sociologie

Introducere în sociologie

În mod absolut evident, la nivelul simţului comun, studiul societăţii debutează cu studiul individualităţii. Ne dăm seama că vecina de la etajul trei continuă să convieţuiască cu soţul ei, chiar dacă acesta se comportă violent sau că vecinul de la parter a reuşit să se lase de băut numai după ce s-a îmbolnăvit grav. Dacă vecina sau vecinul nostru ar reprezenta un caz singular, am putea spune că acest comportament al lor a fost determinat de o anumită structură de personalitate proprie, dar cum aceste situaţii le întâlnim la mii sau milioane de persoane, este greu de presupus că toate au aceeaşi structură de personalitate. Pentru a înţelege asemenea comportamente, trebuie să le plasăm într-un context mai larg, pe care-l denumim context social, şi să examinăm ce forţe acţionează asupra acestor persoane, ce mecanisme le determină să se comporte în aşa fel.

I.1 Ce înseamnă studiul societăţii

Înainte de a putea vorbi de însăşi conceptul de sociologie, este absolut necesar să introducem două concepte fundamental noi: conceptul de rol şi conceptul de structură socială.

Prin rol înţelegem performanţa pe care o aşteptăm de la cineva care ocupă o anumită poziţie. Orice individ într-o societate are un rol. Vorbim de rolul de profesor, rolul de student, rolul de soţie, de mamă, de iubită sau de cerşetor. Fiecare dintre aceste poziţii sociale au o anumită reprezentare care sugerează un anumit set de comportamente, gesturi, atitudini şi relaţii pe care le stabilesc cu alţii. Tema majoră a sociologiei este să descopere ce seturi de roluri pune societatea la dispoziţia membrilor săi şi de ce anumite persoane joacă un anumit rol.

Pornind de la rol, putem acum aborda cel de-al doilea concept fundamental în sociologie şi anume cel de structură socială, definită că ansamblul contextului în care apar rolurile. Astfel, rolul de mamă văzut din această perspectivă poartă denumirea de structura socială a familiei, rolul de student creează structura socială a educaţiei şi aşa mai departe.

Sociologia este o disciplină care studiază oamenii şi regulile de comportament în baza cărora aceştia interacţionează. De aceea, sociologia are relaţii cu alte ştiinţe precum ştiinţele politice, ştiinţele economice, psihologia şi antropologia.

Elementul de studiu al sociologiei în reprezintă regularităţile sociale, fenomenele sociale ce se repetă în condiţii similare. Totuşi, acest obiect de studiu îl putem întâlni şi la alte discipline. Astfel, economia se orientează către modelele de producţie, distribuţie şi consum a bunurilor şi serviciilor, distribuţia resurselor şi comportamentul consumatorului. Ştiinţele politice investighează modul în care oamenii se guvernează sau sunt guvernaţi, modelele de distribuţie a puterii şi participarea în organizaţiile formare, în special birocraţia publică. Deşi sociologia analizează şi ea distribuţia puterii, nu putem să nu remarcăm o mai mare diversitate a interacţiunilor sociale – între soţ şi soţie, prieteni, grupuri organizate etc.

Psihologia se ocupă de modele ale învăţării, motivaţiei ori patologiei mintale. Antropologia pe de altă parte vizează aspecte legate de cultură şi sisteme culturale, orientându-se către societăţi specifice, în general de mici dimensiuni.

Sociologia este aşadar o ştiinţă socială axată pe studiul sistematic al interacţiunilor sociale umane. Ea presupune analiza modelelor sociale care apar la interacțiunea dintre indivizii unei societăţi – modul în care aceste modele se dezvoltă, cum sunt întreţinute, cum se modifică.

I.2 Evoluţia sociologiei

Sociologia a apărut ca ştiinţă în urma schimbărilor sociale survenite între secolele XVIII şi XIX. Revoluţia Franceză (1789) şi industrializarea au fost poate cele mai importante evenimente care au orientat comunitatea ştiinţifică în direcţia înţelegerii şi explicării societăţii. În orice caz, cei care au fondat sociologia nu s-au numit… sociologi. Principalele personalităţi care s-au orientat către studiul societăţii au fost filosofi, economişti, teoreticieni care au dezvoltat noi idei, punând bazele noii discipline.

Auguste Comte (1789 – 1857) a fost, în mod cert, fondatorul sociologiei, de numele acestuia legându-se însuşi termenul, propus în anul 1839. Filosof francez, Comte a fost primul care a susţinut că metode ştiinţifică poate fi folosită în studiul evenimentelor sociale.

Această filozofie a pozitivismului dezvoltată de el sugerează că lumea socială poate fi studiată cu aceeaşi precizie cu care putem analiza fenomenele naturale. El credea că în momentul în care reuşim să surprindem legile comportamentului social, vom putea prezice şi chiar controla evenimentele sociale. Deşi, în mod cert, lucrurile nu stau chiar aşa, A. Comte a fost primul care a fundamentat practic sociologia ca ştiinţă.

O altă contribuţia a lui Comte a fost recunoaşterea că analiza societăţii necesită o sursă a ordinii şi o sursă a schimbării. Acest concept a determinat divizarea teoriilor sale în teoria staticii şi teoria dinamicii sociale, idee care se păstrează până în prezent, într-o formă oarecum modificată. Sociologii actuali continuă să denumească structurile sociale ca structuri statice şi procesele sociale ca procese dinamice.

Herbert Spencer (1820 - 1903) a fost un alt pionier al sociologiei. Filosof şi om de ştiinţă de origine engleză, Spencer a susţinut că evoluţia şi dezvoltarea societăţii se face similar cu evoluţia şi dezvoltarea naturii. Din punctul său de vedere, societatea este un imens organism. Aşa cum în organism inima şi plămânii lucrează împreună pentru a susţine viaţa, tot aşa şi diferitele părţi ale societăţii interacţionează în vederea întreţinerii societăţii.

Unul dintre principiile fundamentale ale lui Spencer a fost acela că societatea trebuie înţeleasă ca o adaptare la mediu. Acest principiu implică o abordare dinamică în înţelegerea societăţii, un proces de evoluţie şi schimbare. Spencer nu credea că poate exista o anumită cale, un drum corect de evoluţie şi organizare a unei societăţi; mai curând societatea se schimbă în momentul în care de modifică condiţiile din mediu.

O altă contribuţie importantă a lui Spencer a fost introducerea metodei ştiinţifice. El milita pentru obiectivitate şi neutralitate morală în investigaţia ştiinţifică, avertizând savanţii vremii sale că rezultatele cercetărilor lor tind să reprezinte mai mult opiniile acestora decât faptele pe care doresc să le studieze în societate.

Karl Marx (1818 – 1883) filosof, economist şi activist social, s¬a născut în Germania, din părinţi evrei, făcând parte din clasa mijlocie. Şi-a luat doctoratul în filozofie la 23 de ani, însă din cauza viziunilor sale radicale nu a reuşit obţinerea unei catedre universitare, fiind obligat să-şi petreacă întreaga viaţă adultă în exil.

Marx a militat în special împotriva inegalităţii sociale. Spre deosebire de Spencer, Marx nu considera inegalitatea ca un produs natural al evoluţiei societatii, ci o vedea ca pe un produs social. El a considerat că proprietatea privată şi capitalismul reprezintă cauzele inegalităţii şi inechităţii sociale. Filosoful german a elaborat două teorii pentru care a rămas bine ancorat în istoria ştiinţelor sociale: teoria determinismului economic şi dialectica.

Conform teoriei determinismului economic, sarcinile de bază ale oricărei societăţi umane sunt reprezentate de colectarea de alimente şi bunuri în vederea auto-întreţinerii. Modul în care o societate realizează acest lucru – modul de producţie – furnizează principiile după care se structurează toate celelalte elemente sociale. El considera că structura familiei, legile, religia, toate de dezvoltă şi se adaptează structurilor economice, cu alte cuvinte sunt determinate de relaţiile economice.

Dialectica reprezintă o teorie care vede schimbarea ca produs al contradicţiilor şi conflictelor dintre părţile societăţii. Această modalitate de gândire a fost influenţată de către Hegel, care sugera că pentru orice idee există o contra-idee dezvoltată în conflict cu ideea principală. După un timp, cele două idei produc o idee nouă (sinteza). Modificarea ideologică apare la repetiţia infinită a acestui pattern. Acest model a fost folosit de către Marx în previziunea apariţiei comunismului.

În urma conflictului dintre teză (clasa avută, conducătoare) şi antiteză (clasa muncitoare, săracă) se va genera un nou sistem economic, o nouă sinteză – comunismul.

Emile Durkheim (1859 – 1917) avea aceiaşi origine evreiască, similară cu a lui Marx, renegându-şi mai apoi credinţa religioasă şi declarându-se ateu. Spre deosebire de Marx, care a trăit toată viaţa în exil, Durkheim a avut o carieră strălucită la Sorbona. Ideile lui Durkheim s-au orientată către înţelegerea stabilităţii unei societăţi şi a importanţei participării sociale în realizarea fericirii şi a confortului individual. Deşi anumite opinii ale sale sunt considerate astăzi deplasate (de exemplu opinia conform căreia bărbaţii ar fi mai inteligenţi decât femeile deoarece au capul mai mare), ideile sale teoretice au încă o contribuţie majoră.