Introducere în Sociologie

1. Introducere. Noþiunea de sociologie ºi obiectul sociologiei.

Omul a cãutat dintotdeauna, într-o formã mai mult sau mai puþin conºtientizatã, sã se cunoascã pe sine ºi lumea în care trãieºte – lumea materialã, lumea socialã ºi cea spiritualã.

Din aceastã perspectivã, gândirea ºi reflecþia asupra socialului au un trecut bogat, înscriindu-se în concepþia globalã asupra lumii, în rãspunsurile la întrebãrile fundamentale ivite în faþa omului încã din zorii devenirii lui. Acestea au constituit, elementele acelei “sociologii spontane” care a cuprins reprezentãrile, ideile sau pãrerile oamenilor cu privire la viaþa lor socialã.

Desigur, drumul de la sociologia spontanã, naivã, la sociologia implicitã (prezentã în marile opere de culturã, care au cuprins referinþe complexe asupra socialului)ºi, de aici, la elaborarea sociologiei ca ºtiinþã, este lung ºi anevoios ºi s-a exprimat printr-o diversitate de orientãri teoretice ºi puncte de vedere.

1.1. Noþiunea de sociologie. Termenul de sociologie a fost folosit pentru prima datã de cãtre Auguste Comte (în 1832), fiind preluat de diferiþi autori, care au definit sociologia ca studiu ºtiinþific sau pozitiv al faptelor sociale.

Sociologia ca ºtiinþã este definitã în modalitãþi variabile, care derivã atât din complexitatea obiectului ei, cât ºi din pluralismul teoretic ºi doctrinar care a caracterizat evoluþia sociologiei ca ºtiinþã.

Sociologia este ºtiinþa care studiazã realitatea socialã ºi procesualitatea devenirii ºi realizãrii acesteia.

Sociologia este o ºtiinþã a societãþii abordatã ca “întreg” – sub aspectul ansamblului ei de componente, de laturi ºi interacþiuni dintre acestea. Sociologia studiazã procesele sociale, ordinea de drept a societãþii, dar ºi legile care-i guverneazã dinamica, ea propunându-ºi sã descopere, sã descrie ºi sã explice “ordinea” care caracterizeazã viaþa socialã a omului ºi legile ei.

Dacã biologia studiazã “dimensiunea” organicã a fiinþei umane, iar psihologia studiazã universul sufletesc interior al individualitãþii umane, sociologia studiazã ansamblul dimensiunilor sociale ale existenþei omului; ea cerceteazã viaþa socialã a omului în cadrul diferitelor structuri ºi instituþii, al diferitelor tipuri de comunitãþi ºi colectivitãþi umane, al diferitelor grupuri sociale (de la cele mai mici, la cele mai cuprinzãtoare) pânã la nivelul naþiunilor, statelor ºi organizaþiilor internaþionale. Sociologia studiazã colectivitãþile ºi comunitãþile umane cu toate structurile ºi instituþiile lor, cu funcþiile ºi valorile lor sociale corespunzãtoare (de ordin economic, politic, juridic, moral, religios, cultural, civilizator, filosofic etc.).

1.2. Obiectul sociologiei îl constituie studiul colectivitãþilor umane ºi al relaþiilor interumane în cadrul acestora, precum ºi al comportamentului uman în cadrul social propriu grupurilor ºi comunitãþilor umane de diferite tipuri.

Orice ºtiinþã se distinge nu numai printr-un obiect sau domeniu propriu de studiu, ci ºi printr-un sistem coerent de concepte de legi ºi de metode proprii de cercetare. Aceste coordonate definitorii le vom descifra insistând pe parcurs atât asupra conceptelor fundamentale, precum ºi asupra unei logici interne în prezentarea problematicii de studiu a sociologiei ca disciplinã de învãþãmânt.

Sociologia este deci studiul ºtiinþific al comportamentului social ºi al relaþiilor sociale. În timp ce în limbajul comun noþiunea de ºtiinþã sugereazã laboratoare, instrumente de mãsurat, ecuaþii algebrice etc., ea se referã, de fapt, la o cale generalã prin care se pot obþine cunoºtinþe despre orice fenomen.

1.3. Sociologia ca ºtiinþã

a) Ipotezele ºtiinþei. Toate cãile “ºtiinþifice”, organizate pentru obþinerea informaþiilor despre lume, au în comun anumite ipoteze. O ipotezã este aceea cã existã o lume a realitãþii independentã de perceperea acesteia de cãtre noi sau de cunoºtinþele noastre despre ea. de pildã, atomii existã chiar dacã noi nu îi vedem. În acest sens, noi mai degrabã descoperim legile naturii decât le creãm.

O altã ipotezã a ºtiinþei este aceea cã în naturã existã ordine. Evenimentele nu se produc întâmplãtor; ele sunt precedate de cauze. De asemenea, oamenii de ºtiinþã presupun cã, printr-o observaþie obiectivã ºi sistematicã, se pot dobândi cunoºtinþe despre lume. Aceasta este caracteristica esenþialã a ºtiinþei: observarea obiectivã, sistematicã ºi disciplinatã a fenomenelor. adevãrul ºtiinþific poate fi verificat empiric, adicã prin observarea atentã ºi obiectivã ºi prin mãsurãtori. Metoda ºtiinþificã reduce intruziunea valorilor personale în procesul de cercetare.

Pe scurt, ºtiinþa presupune existenþa unei lumi organizate, a cauzei ºi efectului care poate fi înþeleasã prin observaþie obiectivã ºi riguroasã prin mãsurãtori. Valorile pot tulbura alegerea subiectelor studiate de omul de ºtiinþã, dar nu metoda de descoperire a cunoºtinþelor. Mereu conºtienþi de eroarea umanã, oamenii de ºtiinþã deseori adoptã o atitudine scepticã în procesul de cunoaºtere ºi prezintã dovezi pentru a-ºi susþine afirmaþiile.

b) Teorii. Teoriile sunt modalitãþi sistematice de a explica felul în care douã sau mai multe fenomene sunt legate între ele, îndeosebi în funcþie de cum unul îl produce pe celãlalt. Marea lor valoare constã în faptul cã ele permit omului de ºtiinþã sã treacã dincolo de factorii imediaþi, aflaþi în studiu, ºi sã “facã generalizãri” referitoare la alte fenomene care au aceleaºi caracteristici