Măsurarea în Sociologie

CURSUL 2.1. Măsurarea în sociologie

1. Recapitulare „metoda ştiinţifică”

2. Reţeta după care sociologii produc cunoaştere de succes: etapele cercetării (investigaţiei) sociologice

3. De ce începem cu măsurarea şi nu învăţăm etapele investigaţiei sociologice una după alta

3.1. pe scurt despre „1. stabilirea obiectivului/ obiectivelor cercetării”, adică a întrebării/ întrebărilor la care cercetarea are de răspuns

3.2. pe scurt despre „2. elaborarea ipotezei/ ipotezelor”

4. De ce măsurăm. Unde intervine măsurarea în cercetarea sociologică.

4.1. Ce este măsurarea. Cum se măsoară

4.2. Estimarea (măsurare din ochi) şi măsurarea instrumentală

4.3. Acurateţea măsurărilor: validitate, fidelitate

5. Elaborarea instrumentelor de măsurare

5.1. Alegerea metodei de cercetare

5.2. Alegerea tehnicii de cercetare

5.3. (alegerea procedeului/ combinaţiei de procedee de cercetare şi) Construirea instrumentului de cercetare. Aplicaţie în tehnica anchetei prin chestionar de date factuale

5.4. „Problema prefabricatelor instrumentale în cercetările sociologice”

6. Cercetarea de teren (adunarea/ colectarea probelor)

6.1. Diferenţierea cercetărilor de teren

6.2. Chestiuni comune tuturor tipurilor de cercetare sociologică de teren

1. Recapitulare „metoda ştiinţifică”

- prin „metoda ştiinţifică” înţelegem un anumit tao, o anumită cale de a produce cunoaştere superioară. Şi anume calea: a. specifică epocii moderne şi post-moderne; b. constînd într-o reţetă de produs cunoştiinţe care se realizează ca succesiune a următorilor patru paşi:

1. stabilirea obiectivului/ obiectivelor cercetării;

2. elaborarea ipotezei/ ipotezelor cercetării;

3. constituirea evidenţei;

4. verificarea ipotezei/ ipotezelor

- prin „evidenţă” înţelegem o colecţie de probe, adică de propoziţii descriptive (denumite şi „propoziţii factuale”, „propoziţii constatative”, „propoziţii empirice”, „constatări empirice”, „fapte de observaţie”, „constatări” sau „fapte”), propoziţii dotate cu proprietatea de obiectivitate;

- ideea de obiectivitate formează unul dintre cei trei piloni centrali ai metodei ştiinţifice. Într-o viziune ideală, cunoaşterea cea mai bună, cea mai rezistentă este cea formată din propoziţii inferate corect din propoziţii descriptive obiective. Ideea de obiectivitate a evoluat de-a lungul timpului. Prin „obiectivitate” astăzi înţelegem mai degrabă acordul intersubiectiv asupra unei anumite descrieri decît proprietatea de a fi adevărată în sens realist tare (aristotelian). O constatare factuală este obiectivă dacă, aşa cum învăţăm încă din clasa a V-a, în condiţii identice oricine ar face aceeaşi constatare;

- caracterul teoretic este al doilea pilon al metodei ştiinţifice. În acest sens, cunoaşterea ştiinţifică este o cunoaştere eminamente teoretică (şi empirică). În cadrul metodei ştiinţifice, „teoria ştiinţifică” este summum-ul cunoaşterii. O teorie ştiinţifică este o colecţie de propoziţii produse după anumite reguli, definite, propoziţii conexate între ele după anumite reguli, definite şi ele. (Este imposibil de spus foarte pe scurt ce înţelegem prin „teoretic”, motiv pentru care vă trimit la o recapitulare din cursul de „Epistemologie”.) Propoziţiile dintr-o teorie ştiinţifică sînt de mai multe feluri, dintre care le evidenţiez pe următoarele:

- i. propoziţiile descriptive; ştiţi ce înseamnă, le-am definit mai sus;

- ii. propoziţiile explicative; sînt propoziţiile obţinute prin diverse tipuri de inferare logică validă de pe propoziţii descriptive;

- iii. termenii; sînt cuvinte sau expresii foarte asemănătoare cu substantivele din limba naturală, dar care au nişte proprietăţi pe care substantivele respective nu le au. Exemple de termeni: impedanţă, rezistivitate, centru de greutate, acceleraţie, masă molară, aria triunghiului, abatere medie pătratică, bisectoare, alelă, genom, habitat. Atenţie, termenii au adeseori acelaşi aspect exterior ca şi cuvintele şi expresiile de limbă naturală, această constatare fiind cu precpdere adevărată despre termenii ştiinţelor sociale (de exemplu, statut, rol, naţiune, intenţie de vot, creativitate etc. etc.) Ceea ce distinge orice termen de cuvintele şi expresiile din limba naturală este caracterul lor univoc, faptul că sînt definiţi prin utilizarea altor termeni (nu numai prin cuvinte şi expresii de limbă naturală) şi faptul că sînt introduşi în mod protocolar. Termenii sînt definiţi într-o anumită teorie. Dacă pentru un anumit domeniu există două teorii distincte (de exemplu, două geometrii), termenii lor nu sînt echivalenţi, nu pot fi transportaţi şi utilizaţi dintr-o teorie în alta;

- coerenţa, acurateţea şi validitatea logică a operaţiilor constructive (definiţii, inferenţe deductive, inferenţe inductive) – al treilea pilon;

- după cum se poate înţelege, cu „metoda ştiinţifică” drept tao al modernităţii, am introdus un sens foarte restrictiv pentru cuvîntul „ştiinţă” şi familia lui lingvistică, cuvînt care altfel are în lumea noastră un caracter polisemic remarcabil, colorat suplimentar de utilizarea foarte frecventă cu diverse sensuri calificative, în judecăţi de valoare;

2. Reţeta după care sociologii produc cunoaştere de succes: etapele cercetării (investigaţiei) sociologice

- am convenit că la MTCS învăţăm să producem pe baza utilizării metodei ştiinţifice cunoştiinţele noi (inedite) şi valide (demne de încredere) de care avem nevoie pentru reuşita prestaţiilor noastre profesionale. Simplu vorbind, asta înseamnă că vom învăţa să producem acea cunoaştere superioară tipică metodei ştiinţifice ca tao folosind reţeta celor patru paşi, şi anume (recapitularea este mama învăţării):

1. stabilirea obiectivului/ obiectevelor cercetării

2. elaborarea ipotezei/ ipotezelor

3. constituirea evidenţei

4. verificarea ipotezei/ ipotezelor;

- în aceste condiţii, etapele cercetării sociologice ar trebui să fie cei patru paşi ai metodei ştiinţifice. Profesorii de MTCS şi cărţile lor procedează altfel, învăţîndu-ne ceva ce arată tot ca o reţetă de produs cunoaştere valoroasă, dar care are mai mulţi paşi, de obicei 10 – 12 . Se întîmplă destul de des ca decupajul paşilor, denumirea şi sucesiunea lor să pară aberante în raport cu metoda ştiinţifică. De exemplu:

„Etapa 1. Întrebarea de pornire.

Etapa 2. Explorarea.

Etapa 3. Problematica.

Etapa 4. Construirea unui model de analiză.

Etapa 5. Observaţia.

Etapa 6. Analiza informaţiilor.

Etapa 7. Concluziile.”

Însă, la o analiză cît de cît atentă, vedem că reţetele de făcut cercetare sociologică din manualele de MTCS sînt, dincolo de anumite particularităţi explicabile în plan stilistic , reformulări în logică didactică ale metodei ştiinţifice. De exemplu, sînt anumite activităţi asociate cercetărilor şi esenţiale pentru buna derulare a acestora şi pentru valorificarea lor pe care metoda ştiinţifică nu are sens să le specifice; cum ar fi redactarea raportului de cercetare sau analiza secundară. Totodată, sînt lucruri din metoda ştiinţifică foarte greu de priceput, de învăţat şi, mai ales, de făcut. Cum ar fi de unde şi cum să faci rost de ipoteză/ ipoteze pentru cercetarea ta. Pentru că treaba profesorilor de MTCS şi a cărţilor lor este să ne înveţe, scopul acesta produce tot felul de efecte de lupă şi de adăugiri asupra epurei metodei ştiinţifice, cea în patru paşi. În esenţă însă, etapele investigaţiei sociologice, oricum le-aţi găsi decupate şi tratate, emulează metoda ştiinţifică. Vă dau ca exemplu argumentativ propriul meu decupaj al etapelor investigaţiei sociologice, decupaj care deşi este foarte inovativ în plan didactic, se suprapune fără probleme pe paşii metodei ştiinţifice.

Etapele metodei ştiinţifice Etapele investigaţiei sociologice (decupaj Gh. O.)