Parteneriat Public-Privat

Întroducere

Asigurarea unor servicii cost eficiente în arii din ce în ce mai extinse în baza unor bugete limitate este o mare provocare pentru guvernele statelor dezvoltate sau mai puţin dezvoltate şi solicită o abordare principial nouă privind rolul statului în procesul de furnizare a serviciilor publice. Deşi concepţia despre rolul statului în furnizarea de servicii publice este în continuă dezvoltare, principiile de acordare a acestora rămân să fie comune pentru toate guvernele: echitatea, egalitatea, democraţia. Prin alocarea echitabilă a serviciilor publice se înţelege că toţi membrii unei colectivităţi au acelaşi drept de a beneficia de serviciul respectiv. Egalitatea se manifestă prin oferirea unui serviciu de o calitate şi frecvenţă, egale pentru toţi membrii colectivităţii. Guvernele trebuie să ia în calcul faptul că serviciile şi bunurile publice trebuie prestate în aşa manieră încât nici o persoană să nu fie exclusă de la consumul acestora, cea ce va solicita instituţiei prestatoare de servicii să direcţioneze intervenţia în funcţie de diversitatea nevoilor. Furnizarea democratică a serviciilor solicită statului ca furnizor de servicii publice să ofere un anumit grad de transparenţă şi participare a membrilor comunităţii în administrarea procesului de furnizare a serviciilor publice, dat fiind că statul este responsabil faţă de alegatorii săi.

Pentru societăţile în care capacitatea instituţională a statului a fost depăşită de necesităţile sociale, iar administraţia publică, supusă presiunilor de a rezolva o multitudine de probleme de natură socială este în căutarea unor surse suplimentare, implicarea diferitor sectoare, stabilirea relaţiilor de colaborare şi crearea diferitor forme de parteneriate prin participarea organizaţiilor private la furnizarea de servicii sociale finanţate din resurse publice, poate oferi o soluţie salvatoare, în condiţiile în care nici administraţia centrală, nici cea locală nu au capacitatea suficientă de a furniza aceste servicii. Deci, modelul pe care l-au urmat multe guverne a însemnat restrângerea responsabilităţii statului, de la furnizarea şi finanţarea serviciilor sociale publice, exclusiv la finanţarea acestor servicii. Astfel, statul, prin retragerea din funcţia sa tradiţională de furnizor al serviciilor publice, creează spaţiu atractiv pentru instituţiile societăţii civile, pentru organizaţii private sau nonprofit. În această situaţie rolul statului se rezumă la stabilirea priorităţilor şi la finanţarea aceste priorităţi. Această strategie se încadrează într-o tendinţă mai largă de degrevare a statului de responsabilităţi şi este legată de tendinţele de descentralizare şi privatizare a procesului de furnizare a serviciilor publice, care a reprezentat o tendinţă majoră a anilor 80. Aceste procese s-au produs prin deplasarea unora din funcţiile statului de la administraţia centrala către administraţiile locale, prin transferul deciziilor financiare, resurselor şi autorităţii de la nivelul central la regional şi local.

O astfel de abordare a permis restructurarea sistemelor de organizare, funcţionare şi administrare a asistenţei din partea statului. Aceste inovaţii organizaţionale au generat dezvoltarea diverselor forme de parteneriat între sectorul public şi cel privat în furnizarea de servicii publice.

Parteneriatul public privat introduce o nouă paradigmă în asigurarea bunăstării sociale şi este un mijloc pentru atingerea unor scopuri multiple: economisirile în cheltuielile publice, îm¬bunătăţirea calităţii serviciilor publice, eficientizarea operaţiunilor organelor administraţiei publice şi sporirea şanselor de eficacitate a politicilor alese şi implementate. Parteneritul public privat stimulează controlul politic, libertatea managerială şi transparenţa activită¬ţii organelor administraţiei publice care trebuie să genereze o guvernare realmente mai ieftină, cu servicii de înaltă calitate şi programe mai eficiente.

Pentru asigurarea unui parteneriat public privat eficient este deosebit de importantă îmbunătăţirea capacităţilor şi abilităţilor partenerilor de a dezvolta şi a se angaja în procese participative vizând schimbarea sau îmbunătăţirea cadrului de politică publică. Pe de altă parte, parteneriatul public privat solicită o reformă managerială a instituţiilor publice. Managementul relaţiilor public-private solicită capacitate sporită a instituţiilor publice de a dezvolta piaţa de servicii, de a susţine com¬petiţia în oferta de servicii sociale, de a elabora noi tehnici în materie de ma¬nagement al procesului de contractare, utilizarea unor mecanisme eficiente de analiză, evaluare şi monitorizare a performanţei şi rezultatelor în cadrul programelor de parteneriat. Totodată este necesară dezvoltarea abilităţilor şi capacităţilor partenerilor privaţi şi nonprofit de a se implica în diverse forme de parteneriat public privat.

Ca urmare a acestor noi tendinţe în furnizarea serviciilor publice, un număr de organizaţii neguvernamentale au ajuns sa fie implicate activ în oferta de servicii publice, dat fiind că mobilizarea resurselor colective, de cele mai dese ori, este asigurată de societatea civilă. Datorită faptului că există deja alternative pe piaţă, în care organizaţiile private, în special nonprofit, oferă diverse tipuri de servicii în domeniul social, serviciile de asistenţă socială se pretează foarte bine la contractare. Or această situaţie trebuie considerată drept punct de pornire în evaluarea anumitor perspective pentru dezvoltarea sistemului de parteneriat public privat. Iniţiativele deja existente trebuie luate în consideraţie în proiectarea politicilor privind parteneriatul public privat în prestarea serviciilor sociale.