Psihosociologia

Familia, fiind definit ca „ grup social al cărui membri sunt legaţi prin raporturi de vîrstă, căsători sau adopţie şi care trăiesc împreună, cooperează sub raport economic şi au grijă de copii (Murdock, 1949, Apud Zamfir; Vlăsceanu, 1993), poate fi studiată pe două coordonate: la nivel macrosocial (ca instituţie socială) şi la nivel microsocial (ca „ mediu intim”).

Ca şi instituţie socială familia este definită ca promotor de paternuri în ceea ce priveşte relaţiile sociale şi de comportament care structurează o zonă particulară a vieţii sociale. Instituţia familiei este strîns legată de alte instituţii sociale: educaţia, religia, politica, economia. Schimbările survenite în una din acestea atrage după sine schimbări şi în celelalte. Coraportul dintre familie şi celelalte instituţii sociale constituie obiectul de studiu al sociologiei.

Ca şi grup social, familia satisface nevoile socio-psihologice ale membrilor săi, fiind cel mai relevant fundal socio-afectiv pentru majoritatea indivizilor. În acest context interesul psihologilor pentru familie prevalează.

Totuşi între sociologia familiei şi psihologia socială există numeroase afinităţi, chiar pînă la o suprapunere aproape în totalitate. Şi aceasta pentru că teme ca: statusurile şi rolurile familiale, afectivitatea şi cooperarea, conflictele şi strategiile de soluţionare a acestora, familia ca grup social alegerea pertenerului conjugat abordate deopotrivă de psihologia socială cît şi de sociologia familiei.(P.Iluţ, 1995;2000).

În baza acestor afinităţi vom încerca o abordare psohosociologică a familiei şi vom face trimitere şi la achiziţiile din alte ştiinţe preocupate de problematica familiei. Pentru început vom sublinia că psihologia familiei este un punct de întîlnire între demografi, istorici şi etnologi. Această confruntare a dat loc unor schimburi fecunde. Folosirea diferitor surse (recensăminte, arhive natariale, anchete de teren, monografii, documente istorice, etc.) s-a dovedit foarte fructuoasă. Cele mai cunoscute lucrări în acest domeniu rămîn cele ale lui Ph.Aries; P.Laslet, C.Levi-Straus, W.Goode; E.Shorter, P.Bouvier.

Nu vom detalia legăturile între ştiinţele amintite mai sus şi psihosociologia familiei, întrucât aceasta se observă pe larg din capitolele anterioare. Dar, vom menţiona, totuşi, importanţa şi locul primordial al cunoştinţelor psihosociologice pentru toate celelalte ştiinţe interesate de familie.

Evoluţia vieţii de familie

„Nu poţi cunoaşte prezentul dacă nu cunoşti trecutul”

Evoluţia vieţii familiale a trezit interesul multor cercetători sociologi, antropologi. Aceştia

s-au orientat cu precădere spre două teme majore: formarea şi structurarea grupului domestic şi evoluţia şi diversitatea sistemelor de rudenie. De la comunitatea-tribală şi pînă la familia tulpină, tipologiile distinse se raportează la contexte socio-economice specifice. Iar odată cu „logica sentimentului” sunt redefinite ciclurile de viaţă, raporturile dintre soţi, relaţiile de rudenie. Modificările care au avut loc deoseori au fost descrise în termeni de „sfărâmiţări”, „rupturi”, „dezintegrări”, „crize” familiale.

Schimbările care au dus de la forme premoderne la cele moderne de viaţă familială au fost înregistrate de către L.Stone. El a distins trei perioade. Cea dintâi se caracterizează prin preponderenţa economiei agricole şi începe să se estompeze abia odată cu dezvoltarea procesului de industrializare: familia patriarhală este dominantă şi se impune ca unitate de producţie. Diferenţierea activităţilor era ierarhizată în funcţie de vîrstă sau sex. Se poate vorbi în acest sens de autoreglare. Odată cu urbanizarea şi apariţia muncii soloriazate apare familia conjucată – femeia munceşte în exterior pentru un salariu complimentar. Reglarea operată este fondată pe munca salariată a femeii. Transformarea raportului salarial în criză şi diviziunea sarcinilor între soţi dă naştere configuraţiei familiale de tip asociativ – familia cu doi salariaţi.

Această substituire a fost favorizată datorită egalizării şanselor şi condiţiilor dintre bărbaţi şi femei şi creşterea nivelului de educaţie a acestora din urmă. Angajarea femeilor în câmpul muncii a condus la o reglare familială fondată pe diviziunea muncii.

Astfel modelul nuclear apare ca fiind doar o etapă în evoluţia configuraţiilor familiale. Din punct de vedere istoric această etapă este destul de scurtă. Ca explicaţii sunt aduse:

1) modificarea continuă şi rapidă a valorilor familiale (E.Durkeim, 1893; I.Bădescu, 1994; C.Ciupercă 1985, ect); 2) apariţia, accentuarea şi valorizarea individualismului (A.de Tocqueville, 1835; E.Fromm, 1984; R.Bellah, 1985, ect); 3) adaptarea la cerinţele societăţei contemporane; 4) emanciparea femeii: (Mutrafani, Ciupercă 1998).

Consecinţele abandonării modelului familial nuclear sunt foarte bine redate de către I.Mutrofan şi C.Ciupercă în lucrarea „Incursiune în psihologia şi psihosexologia familiei” 1998. Autorii aduc în prim plan două efecte majore ale denuclearizării familiei.

1) proliferarea familiei restructurate care întruneşte în sine mai multe configuraţii familiale (cuplu fără descendenţi, concubinajul; familia monoparentală; căsătoria deschisă; familia reconstituită, familia reorganizată; celibatul)

2) proliferarea experimentelor neo-familiale ca: 1) semi-căsnicia; 2) pseudo-căsnicia; 3) uniunile homosexuale; 4) grupul comunitar sexual; 5) swingers

Y.Bachotem, E.Westermarck, L.Morgan, C.Levi-Strauss, F.Le Play, P.Aries, M.Perrot, E.Durkein etc.

Statutul şi rolurile familiale

Instituţia familiei se bazează pe o fundaţie solidă de obiceiuri şi tradiţii. Structura de bază este constituită din statusuri şi roluri. Termenul de status se referă la locul pe care o persoană îl ocupă într-o fammilie sau alt grup social. Termenul de rol se referă la un set de drepturi, obligaţii şi expectanţe care acompanează un rol particular. Poziţiile (statusurile) şi rolurile formează structura de bază a familiei. Valorile, normele şi sancţiunile asigură structurii familiale funcţionarea.