Religia în Epoca Globalizării

Introducere

Globalizarea merge înainte; toată lumea ştie că este inevitabilă.

Nu vor mai fii patrii, nu vor mai fi naţionalisme geloase, ci marea

afacere transnaţională care va unifica treptat lumea, reducând

diferenţele, topind specificităţile, răcind pasiunile exclusiviste.

O sumă de mari corporaţii şi bănci au început să se trustifice şi procesul

este în curs.

Întreprinderea mare şi puternică o absoarbe pe cealaltă sau o scoate din

uz prin aşa numita teorie a competitivităţii.

Devenită un soi de marxism cu semnul schimbat, globalizarea tinde să

devină o dictatură la fel de atroce ca şi acesta.

Dar marxismul manipula oamenii cerând săracilor să-şi ia soarta în

mâini şi să producă, obligatoriu pe seama lor.

Globalizarea manipulează şi ea, cu mai mult succes oamenii, cerând

săracilor să se supună celor bogaţi şi prosperi, întărindu-le acestora

prosperitatea.

Amândouă direcţiile sunt dictaturi de factură internaţionalistă.

lul globalizării şi perspectivele pentru secolul XXI

Tema globalizării în general, şi religia în epoca globalizării în special, este de un real interes şi de actualitate, cu conotaţii specifice pentru ţara noastră, aflată într-un proces de transformare profundă, cu mari bulversări în plan politic, economic, social şi cultural generate atât de tranziţia spre democraţie şi economia de piaţă, consolidarea identităţii naţionale, incorporarea ideilor democratice europene, formarea valorilor de credinţă civic e, cât şi de tranziţia către o economie concurenţială, compatibilă cu aspiraţia spre integrare europeană şi aptă să răspundă sfidărilor proceselor de globalizare.

Ca proces obiectiv şi inevitabil, globalizarea poate fi o şansă pentru eliminarea marilor discrepanţe care separă lumea de azi şi care face ca de marile progrese ale civilizaţiei secolului trecut să beneficieze doar o minoritate privilegiată din ţările bogate, în timp ce o mare parte a populaţiei globului se zbate în sărăcie şi înapoiere.

Secolul XX a fost secolul unei creşteri economice fără precedent, fapt ilustrat prin creştere de patru ori a populaţiei planetei pe parcursul acestui secol. Produsul Global Brut a crescut de aproape 18 ori, în termeni relativi omenirea fiind deci, azi, de peste patru ori mai bogată decât la începutul secolului XX. În acelaşi timp însă, după datele publicate de World Watch Institute, peste 850 de milioane de oameni sunt subnutriţi, aproape 2 miliarde nu au acces la surse de apă potabilă şi la electricitate şi peste 1,6 miliarde sunt analfabeţi.

Această situaţie este pe bună dreptate considerată ca reprezentând un veritabil scandal şi o ruşine pentru acest început de mileniu. Este scandalos ca 225 de familii să dispună de o avere însumată mai mare decât venitul anual al celei mai sărace jumătăţi a populaţiei globului, aşa cum relata revista Forbes sau cele mai bogate trei familii să aibă o avere mai mare decât veniturile anuale a celor mai sărace 48 de ţări. Reieşind din aceste considerente şi altele apar mişcări antiglobaliste inclusiv de tipul subcomandante Marcos.

Pe lângă efectele negative ale civilizaţiei actuale asupra resurselor naturale şi a factorilor de mediu , cu dereglări climatice, aceste mari discrepanţe sociale reprezintă cele mai grave provocări la început de secol XXI pentru stabilitatea internaţională şi pentru dezvoltarea durabil a societăţi umane.

Se poate spune că societatea umană se află în faţa unei duble dileme: sau va fi capabilă să asigure convertirea economiei mondiale a secolului XXI într-una durabilă din punct de vedere ambiental, sau conflictul civilizaţie mediu va căpăta dimensiuni catastrofale. Tot astfel, sau va fi capabilă comunitatea internaţională să reducă dramatic marile discrepanţe economice şi sociale din lume, sau vom asista la accentuarea conflictelor sociale etnice sau religioase, prin amplificarea influenţei integrismelor şi fanatismelor.

Globalizarea este însoţită totodată de o mai mare putere a corporaţiilor multinaţionale, a manipulatorilor pieţelor valutare şi a organizaţiilor internaţionale, precum şi de reducerea influenţei guvernelor, a factorilor naţionali, a structurilor îi instrumentelor democratice. Responsabilitatea guvernelor şi societăţii în acest context creşte.

Secolul XX a fost marcat de prăbuşirea multor imperii – imperii continentale, imperii coloniale, ca şi de prăbuşirea multor dictaturi şi de afirmarea principiilor democratice în plan naţional şi internaţional.

Dar iată că globalizarea lansează o nouă sfidare pentru secolul XXI scoaterea domeniului fundamental al vieţi sociale – economia şi cultura – de sub controlul factorilor naţionale, democratici şi subordonarea ei puterii de dominaţie şi control a companiilor supranaţionale şi organizaţiilor internaţionale, acestea la rândul lor fiind aflate sub influenţa intereselor marii finanţe, care impun regulile jocului pe piaţa mondială, ceea ce introduce în viaţa popoarelor un nou deficit de democraţie, noi forme de dominaţie şi arbitrariu. Apare din nou disputa la scară globală de astă dată între protecţionism şi piaţa liberă neîngrădită.