Rolul Familiei

Una din temele cu o istorie destul de veche în literatura sociologică, este cea a crizei familiei. Această temă ocupă un loc privilegiat încă de la sfârşitul secolului al XIX-lea şi începutul secolului al XX-lea, pe fundamentul modernizării, industrializării şi urbanizării accelerate din societăţile occidentale, însoţind atunci trecerea de la familia extinsă la cea nucleară.

1. CRIZA FAMILIEI ÎN SOCIETĂŢILE CONTEMPORANE

În ultimele decenii, majoritatea cercetătorilor care s-au ocupat de domeniul familiei, dar şi actorii politici sau opinia publică în general, susţin ideea că familiile din societăţile contemporane au suportat transformări atât de importante încât însuşi termenul de ,,familie” a devenit destul de ambiguu, tinzând să acopere realităţi diferite de cele ale generaţiilor precedente. Astfel, tema ,,crizei” a revenit în forţă, de această dată în contextul dinamicii alarmante ale noilor structuri familiale alternative.

Cadrul de analiză ales dat de un model pentru care optează majoritatea cercetătorilor familiei, cel al trecerii de la tradiţionalitate la modernitate şi postmodernitate. Astfel, modelul tradiţional (până spre sfârşitul secolului al XIX-lea în Europa occidentală) are ca referinţă principală familia extinsă. Modelul modern este caracterizat prin familia nucleară (soţ, soţie, copil), rata de fertilitate ridicându-se treptat, odată cu creşterea continuă a nivelului de trai şi emanciparea femeii. Modelul postmodern sau modelul diversităţii a început să se dezvolte prin anii ’60 -’70 în Occident, o dată cu ,,criza” familiei nucleare şi cu proliferarea modelelor familiale alternative (între care familia comasată, coabitarea informală, celibatul definitiv, cuplurile homosexuale etc.).

Postmodernitatea familială este legată de schimbările valorice petrecute, caracterizându-se prin primatul intereselor individuale în faţa aşteptărilor pe care societatea le are de la familie, prin înmulţirea modelelor familiale alternative familiei nucleare clasice, având loc chiar şi în cadrul acesteia schimbări în structura de autoritate şi putere sau în distribuţia rolurilor, căsătoria fiind tot mai mult considerată un parteneriat.

Analiza demografică indică scăderea nupţialităţii, creşterea vârstei medii la căsătorie, creşterea celibatului, a divorţialităţii, scăderea natalităţii, creşterea fertilităţii ilegitime etc. paralel, constatăm proliferarea altor stiluri de viaţă familială: familii monoparentale, familii comasate sau reconstituite, uniuni consensuale, căsătorii homosexuale sau alte aranjamente sociale: grupări de persoane care se adună pentru a împărţi cheltuielile , căsătorii în serie, conglomerate de familii etc.

În acelaşi timp, asistăm la democratizarea sferei private, la egalizarea relaţiilor familiale, fie că este vorba de relaţiile dintre soţi/parteneri în cadrul cuplului sau de relaţiile dintre părinţi şi copii, relaţiile cu celelalte rude. Anthony Giddens a introdus termenul de relaţie pură, care desemnează ,,o situaţie unde relaţia socială a fost iniţiată numai pentru ea însăşi, pentru ceea ce poate obţine fiecare persoană dintr-o asociere susţinută cu cealaltă şi se continuă numai în măsura în care amândoi partenerii consideră că le aduce suficiente satisfacţii pentru ca fiecare s-o menţină” (Anthony Giddens, Dragoste, angajament şi relaţie pură, în Transformarea intimităţii. Sexualitatea, dragostea şi erotismul în societăţile moderne, Editura Antet, Bucureşti, 2000). Tipul relaţiei pure nu se rezumă la relaţiile de dragoste, ci este valabil şi pentru celelalte: părinţi-copii, rude, neamuri, prieteni. Toate acestea devin relaţii care evoluează permanent şi în care modul de raportare la celălalt se descoperă ,,din mers”. Astfel, apar strategiile alternative de creştere a copilului în care calitatea relaţiei este pe primul plan şi care se bazează pe sensibilitate şi înţelegere de ambele părţi, intimitatea înlocuind autoritatea părintească. Prieteniile devin foarte importante şi pot reuşi acolo unde familia a eşuat ( sunt o ,,familie la alegere”).

Schimbările semnalate nu sunt însă de natură să scoată familia din rolul ei de instituţie fundamentală în societate, iar sondajele de opinie arată că popularitatea ei se menţine la niveluri ridicate, rămânând încă pentru majoritatea indivizilor aspectul care le oferă cea mai mare satisfacţie, cel care are cea mai mare importanţă în viaţa lor. Pe de altă parte, numeroase cercetări au arătat că, în pofida aşteptărilor, proporţia comportamentelor familiale relativ tradiţionale a rămas foarte mare. ,,Ceea ce s-a schimbat în aceste arii ale vieţii fundamentale a fost o creştere a toleranţei pentru comportamente anterior inacceptabile, dar nu şi o creştere a implicării active în astfel de comportamente”, astfel încât ,,acceptarea în creştere a relaţiilor alternative nu înseamnă că oamenii se vor implica ei înşişi în astfel de relaţii. Căsătoria nu mai este considerată indispensabilă, dar în acelaşi timp căsătoria este încă preferată” (Peter Elster, Loek Halman, Rood de Moor, Value Shift in Western Societies, în Peter Elster, Loek Halman, Rood de Moor, The Individualizing Society. Value Change in Europe and North America, Tilburg University Press, 1993, p.14).