Sociologia Comunicării

I. SOCIETATE SI COMUNICARE

Societatea umana ca "mod organizat de existenta"1 si comunicarea sunt fenomene sociale

inseparabile în devenirea si progresul umanitatii. Comunicarea conditioneaza dezvoltarea

societatii omenesti fiindca "totul depinde de organizarea comunicarii în societatea globala" (J.

Cazeneuve2) sau cum spune J. Habermas3 comunicarea este metainstitutia de care depind toate

celelalte institutii sociale. Societatea la rândul ei face posibila nu doar perpetuarea, ci si

amplificarea, diversificarea si sporirea complexitatii proceselor comunicationale.

1. Repere istoriografice ale comunicarii în evolutia societatii umane

Abilitatea oamenilor de a transmite astazi mesaje este impresionanta. Nu pot fi limitati

nici de timp, nici de distante, nici de întelesuri.

Însa nu a fost asa întotdeauna. Ceea ce vedem acum este rezultatul unor dezvoltari

istorice acumulate în comunicarea umana, pe care Melvin L. De Fleur si Sandra Ball-Rokeach4

le-au structurat în mai multe etape, fiecare dintre ele cu "consecinte profunde asupra vietii

sociale individuale si colective". Analiza pe care cei doi autori o fac este axata pe gasirea unor

raspunsuri pertinente la urmatoarele întrebari:

Unde si când a aparut comunicarea umana?

Cum sa înbunatatit aceasta în timp?

Ce incidenta au avut schimbarile bruste asupra comportamentelor umane?

Principalele repere istorice pe care au încercat sa le identifice au fost în legatura cu

schimbarile radicale în abilitatea de a transmite întelesuri, când au avut loc si în ce au constat

progresele succesive în abilitatea de a schimba înregistra, recupera si disemina informatii, pentru

a stabili rolul sistemelor de comunicare în istoria si chiar preistoria umana.

1.1. Epoca semnelor si semnalelor

Aceasta epoca a început foarte devreme si se refera la fiintele "preumane", incapabile, din

punct de vedere fizic, sa vorbeasca. Caracteristicile asupra carora se opresc cei doi autori sunt:

comunicarea se realiza, probabil, prin modalitati similare, însa relativ mai complexe

decât cele prin care comunica azi primatele si mai simple în raport cu cele umane si cuprindea un

numar limitat de sunete pe care erau capabile sa le produca fizic, cum ar fi: mârâituri, mormaieli,

tipate si expresii faciale, limbajul corpului care includea semnele facute cu bratele sau cu

mâinile, precum si miscari si pozitii mai ample; cu ajutorul lor puteau codifica idei în

conformitate cu regulile comune de semnificatie si interpretare;

instinctele si învatarea au jucat un rol însemnat în dobândirea abilitatii de a întelege si

de a participa la sistemele locale de semne si semnale inventate de catre fiecare familie sau grup;

se foloseau mesaje simple, un ritm lent de comunicare, iar viata mentala limitata era

limitata, întrucât nu puteau sa stocheze si sa-si reaminteasca tipurile de idei necesare comunicarii

interpersonale, nu aveau capacitatea de a gândi si de a conceptualiza (doar cele elementare

bazate pe sisteme de semne si semnale), de a abstractiza, sintetiza si ierarhiza, ceea ce nu a

permis dezvoltarea culturala complexa.

foloseau un sistem de comunicare greoi, primitiv si, ca urmare, era imposibila

comunicarea complexa si de durata (problema principala ar fi fost memoria de scurta durata),

deoarece era limitata abilitatea de a transmite si de a receptiona seturi de semnificatii lungi si

complicate;

1 Dictionar de sociologie, Editura Babel, 1993, p.556

2 J. Cazeneuve, apud Ionescu, Ion, Stan, Dumitru, Elemente de sociologie, vol.1 (cap. Sociologia comunicarii

informatiei), Editura Universitatii Alexandru Ioan Cuza, Iasi, 1997, p.233

3 J. Habermas, apud ibidem

4 Melvin L. De Fleur si Sandra Ball-Rokeach, Teorii ala comunicarii de masa, Polirom, 1999, p.17-38

sistemul de comunicare specific epocii semnelor si semnalelor nu trebuie confundat cu

sistemele de semne pe care le folosesc surzii, acestea bazându-se pe limbaje, alfabete,

vocabulare, reguli de sintaxa etc.

1.2. Epoca vorbirii si a limbajului

Se poate spune ca aceasta epoca începe cu 35000-40000 de ani în urma, o data cu

oamenii de Cro-Magnon de la care au ramas multe elemente, între care picturile considerate de

multi specialisti ca prime încercari de a stoca informatii.

Limbajul si vorbirea au permis oamenilor:

sa faca fata mediului înconjurator, fizic si social: sa se apere mai eficient, sa vâneze

coordonat, sa-si asigure existenta într-un mediu mai ostil;

sa utilizeze sisteme de simboluri pentru a conceptualiza, clasifica, abstractiza, analiza,

sintetiza si specula;

sa memoreze, sa transmita si sa receptioneze mesaje mult mai lungi, mai complexe si

mai subtile, care le-au permis sa planifice actiunile, sa inventeze si sa transmita modalitati de

conservare a hranei, de încalzire etc.

Toate acestea au determinat o evolutie mult mai rapida spre stabilitate si siguranta (se

practica agricultura, începe si se amplifica domesticirea animalelor, oamenii se stabilesc în sate

stabile) ceea ce a dus la dezvoltarea culturala mai accentuata (ramasitele civilizatiilor preistorice

stau marturie, în acest sens).

Totodata limbajul se diversifica concomitent cu diversificarea preocuparilor oamenilor:

se dezvolta noi modalitati de vorbire pe masura ce se raspândesc si se confrunta cu noi

probleme;

limbile mai vechi sunt modificate; aceasta nu a oprit însa transmiterea unor cuvinte pâna

la noi;

desi nu a produs schimbari mari, totusi, dezvoltarea limbajului si vorbirii a facut posibil

progresul conditiei umane sau, cu alte cuvinte, limbajul singur nu a produs schimbari ele ar fi

fost imposibile fara.

1.3. Epoca scrisului

Daca dobândirea abilitatii de a vorbi a durat mii de ani, pentru descoperirea scrisului

omului i-au trebuit câteva secole. Istoria scrisului este cea a evolutiei de la reprezentari

pictografice la sisteme fonetice, de la reprezentarea ideilor complexe prin imagini sau desene

stilizate, la folosirea literelor simple pentru a sugera anumite sunete specifice.

1.3.1. Pictogramele conventionalizate

Simplele imagini fara interpretari încifrate asupra carora sa se fi convenit în prealabil au

prea putina valoare ca mijloc de comunicare. Primul pas în dezvoltarea scrisului se face odata cu

standardizarea semnificatiilor imaginilor devenita necesara pentru satisfacerea unor nevoi legate

de:

înregistrari de hotare si proprietati;

schimburi comerciale;

cresterea si scaderea apelor râurilor;

miscarea corpurilor ceresti.

Asemenea inscriptii au aparut în jurul anului 4000 iH în anticul Sumer si în Egipt. Aici sau

pus bazele sistemului pictografic (în care un simbol reprezinta o idee, un lucru, un concept),

un sistem complicat de glife sau caractere simbolice, carora le-au fost asociate reguli pentru

transmiterea de semnificatii standardizate, complexe, devenind astfel posibila:

stocarea informatiilor;

reprezentarea unor idei de catre o persoana si recuperate de altele.

Scrierea cu aceste gilfe era apanajul specialistilor.