Sociologia Economică

CAPITOLUL I

OBIECTUL SOCIOLOGIEI

Preocupări privind viaţa socială au existat din cele mai vechi timpuri. Din totdeauna s-a manifestat aspiraţia omului de a atinge cel mai înalt nivel al conştiinţei de sine, care a devenit un factor de influenţă în cunoaşterea şi înţelegerea vieţii sociale, în cunoaşterea societăţii în totalitatea ei.

Diversificarea societăţii, atingerea unui ridicat grad de complexitate au determinat apariţia unor ştiinţe socio-umane speciale, între care menţionăm şi sociologia.

La sfârşitul secolului XVIII şi începutul secolului XIX, ca urmare a revoluţiei industriale au avut loc deosebite schimbări sociale, cu urmări adânci, care impuneau cunoaşterea temeinică a societăţii. Aceste transformări au pregătit terenul pentru conturarea unei ştiinţe despre societate care să fie privită ca un întreg, care să permită cunoaşterea funcţionalităţii ei, a vieţii indivizilor, a structurilor, a instituţiilor şi a grupărilor sociale pe care le determină, a fenomenelor sociale. Mai mulţi oameni de ştiinţa, cunoscuţi pe plan mondial şi-au adus aportul la evoluţia acestei ştiinţe.

Auguste Comte (1798-1857) filosof şi sociolog francez, în lucrarea sa "Curs de filosofie pozitivă" (vol. IV, lectia 17), carte apărută în 1839, utilizează pentru prima data termenul de sociologie cu înţelesul de ştiinţa a fenomenelor vieţii sociale. Termenul mai sus prezentat este format din doua cuvinte: - unui latinesc, "socius", care înseamnă soţ, asociat, tovarăş şi unul - grecesc, "logos" - care înseamnă cuvânt idee, teorie. Exprimat "ad literam", putem înţelege că sociologia este ştiinţa asocierii, a grupării colectivelor, unităţilor sau formaţiunilor sociale de orice fel, a tuturor formelor de viaţa socială constitute de oameni, de la cele mai simple şi mai mărunte ca cercurile de prieteni, familia, echipele de muncă, până la cele mai complexe şi mai întinse, ca triburile, popoarele, naţiunile, ţările, organizaţiile internaţionale şi mondiale. Iniţial Comte a desemnat studiile lui despre societate prin denumirea de "fizica socială". Pentru Comte fenomenele sociale pot fi cunoscute cu ajutorul filosofiei, dar mai ales cu ajutorul sociologiei. Deci, Comte este "naşul" sociologiei, nu creatorul ei. El a fost cel dintâi gânditor din lume care a căutat să fixeze sociologiei un loc anume în clasificarea ştiinţelor sau în sistemul ştiinţelor realizat de el, adică să-i asigure un statut "de drept", nu numai "de fapt", adică să o "legitimeze". După Comte ştiinţele formează o serie logică foarte riguroasă, care nu poate fi schimbată sau răsturnată, începând cu matematica, urmând cu astronomia, fizica, chimia, biologia şi sfârşind cu sociologia. Clasificarea aceasta arată o dependenţă lineara (nu reciprocă) - fiecare ştiinţă este dependentă de toate cele precedente, dar nu şi de cele care se succed. Fiind ultima în serie, sociologia depinde deci de toate celelalte ştiinţe. Termenul de sociologie, în accepţiunea cea mai generală înseamnă "ştiinţa despre societate" sau "ştiinţa despre viaţa socială".

1.1. Constituirea sociologiei ca ştiinţa

A. Comte a contribuit la formarea unei discipline ştiinţifice, care să explice evenimentele şi procesele din aria existenţei umane şi să dea soluţii care să prevină dezorganizarea societăţii. Noua ştiinţă a apărut în Franţa în anumite împrejurări socio-culturale şi anume, manifestarea unor mari mişcări sociale care cauzau mari suferinţe. Marea Revoluţie Franceză, situaţia socială încordată determinată de înfrângerea împăratului Napoleon al Franţei de către coaliţia îndreptată împotriva sa în 1815 şi de întoarcerea Bourbonilor pe tronul Franţei. Revenirea în ţara a "emigranţilor" şi revendicarea de către ei a domeniilor latifundiare pe care le deţinuseră înainte de revoluţie a dus la deposedarea ţăranilor de pământuri. O parte a populaţiei rurale a luat drumul către oraşe, proletarizându-se. Ca urmare a slabei dezvoltări a industriei în Franţa, situaţia determinată de interesul nobilimii agrare revenită în ţară, excedentul de forţa de muncă nu a fost asimilat în întregime la oraş. S-a produs o stare de criză, susţinută de manifestările burgheziei liberale şi de mişcările proletariatului. S-au accentuat tensiunile interne, s-a pregătit revoluţia burgheză din iulie 1831.

În concluzie, aceste evenimente necesitau descoperirea cauzelor care le-au produs. Pe lângă necesitatea explicării acestor evenimente, se constată ca filosofia socială, socialismul utopic prezentau soluţii care nu se puteau realiza, erau ineficiente. Atelierele lucrative şi falansterele de tip fourierist s-au destrămat. Se cerea apariţia unei discipline despre societate, care să explice evenimentele şi să dea soluţii, care să prevină dezorganizarea societăţii. Întrebarea la care încercau să răspundă reprezentanţii gândirii progresiste a vremii era: "Cum se poate reorganiza societatea?" Întrebarea era foarte frecventă în acea perioada, deoarece se căutau mijloace, soluţii pentru a se evita crize şi catastrofe sociale de genul Marii Revoluţii Franceze. Deci sociologia a apărut tocmai pentru a oferi soluţii de ieşire din criza, pentru revenirea la odine şi recâştigarea echilibrului social. Apariţia sociologiei ca ştiinţă a fost pregătită şi de dezvoltarea cercetărilor experimentale din domeniul ştiinţelor exacte: fizică, chimie, biologie. Noua ştiinţă care a luat naştere în urma unor crize nu putea fi decât critică. Sociologul care în prima fază a evoluţiei sociologiei a dorit să se sprijine, să fie mai aproape de fizică, biologie, matematică, a sfârşit prin a se apropia în mare parte de filosofie.

Din momentul apariţiei sale şi până în prezent, sociologia caută să dovedească utilitatea şi eficienta ei în studiul faptelor sociale concrete, să sublinieze că "este singura ştiinţă care de la apariţie şi până în prezent a urmărit cercetarea unui obiect în permanentă transformare. (G.Bouthoul, Traite de sociologie, Paris, 1949, p. 66). Menţionăm totuşi că oricât s-ar dezvolta obiectul sociologiei, în ultima instanţă ar rămâne tot societatea, cu dimensiunile ei esenţiale: (relaţii, grupuri, instituţii, organizaţii, procese sociale).

Elementele specifice care definesc o ştiinţă: existenţa unui domeniu propriu de cercetare, detinerea unor metode specifice de cercetare a obiectului, descoperirea şi formularea de către cercetatori a legilor care guvernează domeniul de cercetare sunt acceptate şi de sociologi.

Existenta individului este de neconceput în afara grupului. Grupurile mari sau mici, durabile sau efemere îi întreţin omului legăturile cu societatea, oferindu-i şi cadrele culturale necesare pentru rezolvarea trebuinţelor fundamentale de hrană şi de apărare. Astăzi sociologii recunosc că nu există nici indivizi umani fără societate, nici societate fără indivizi. Robinsonismul este o simplă ficţiune literară. Afirmaţia lui Aristotel în "Politica" (I, ÎI, IE trad. Bezdechi, p.23) ca omul singur, izolat de societate nu poate fi decât "ori fiară, ori zeu", nu întâmpină obiecţii.

Pornind de la faptul că termenul de sociologie înseamnă ştiinţa despre societate să încercăm să răspundem la întrebarea "ce putem să înţelegem prin noţiunea de societate?" În general se vorbeşte despre "societate" ca în sensul de "societate bună, distinsă" sau "societate rea" etc. Noţiunea de societate în sociologie merge mai departe, ea reprezentând o caracterizare generală a formei de viaţă în comun a oamenilor, desemnând şi solidaritatea acestora.

Referitor la indicatorii care pot delimita o societate, în domeniul sociologiei se pot lua în consideraţie următoarele puncte de vedere:

În primul rând societatea se poate defini ca o mulţime de persoane care prezintă caractere comune (de pildă, pe baza tradiţiilor culturale se întăreşte un sentiment de apartenenţă comună; un sistem asemănător de norme şi valori se organizează în cadrul unei ordini naţionale statale).

În al doilea rând, societatea poate fi văzută ca un cadru structural al convieţuirii oamenilor. Factorii legaţi de acest cadru (norme, instituţii, organizaţii) acţionează ca o structură prezentata, ca un punct de consolidare a acţiunii, prin care membrii unei societăţi experimentează orientarea şi ordinea, înţelegerea).