Sociologia Geniului

Cursul 2  Concepte fundamentale

Patriarhat

Patriarhatul este o categorie cheie a analizei sociale, societatile patriarhale sunt

acelea în care regula tatalui este principiul de baza al organizarii sociale în familie si

societate ca întreg. Sistemele sociale patriarhale par sa fi aparut mai întâi în grupurile

nomade de crescatori de vite. Societatile agricole au preluat ordinea patriarhala pe masura

ce au devenit mai stratificate social în cadrul asezarilor urbane timpurii (Orientul Apropiat,

aprox. sec. 5 î.d.Hr).

Ca sistem social, economic si legal dezvoltat, patriarhatul da capului familiei,

barbatului, puteri suverane asupra celor dependenti de el în gospodarirea casei: nevestei

sau nevestelor, copiilor si sclavilor. Patriarhul este si detinatorul proprietatii (cladiri,

animale si pamânt), transmisa prin mostenire pe linie paterna. Un exemplu al acestui

sistem îl regasim în legea romana, potrivit careia aceste persoane si lucruri sunt definite ca

domeniul (familia) ale celui denumit pater familias.

În forma sa clasica, patriarhatul a fost asociat cu o economie domestica în care

bunurile si alimentele de baza consumate de societate erau produse în gospodariile

individuale. Femeile, sclavii si copiii mai mari constituiau forta de munca pentru acest

sistem de productie.

În gospodariile extinse, copiii de sex masculin nu erau angrenati în munca

domestica ci îsi urmau educatia pentru viitoarea cariera; fiicele ramâneau acasa pentru a

toarce, a coase, iar nevasta functiona ca manager al gospodariei; cu toate ca sotia dobândea

un rol considerabil datorita acestui manageriat al gospodariei, femeile aveau accesul

restrictionat la educatie, proprietate, rol politic si statut legal.

Fiicele se maritau de tinere pentru a cimenta aliante între familiile patriarhale.

Educatia femeilor se limita la un nivel elementar, rolul lor de baza fiind acela de a

reproduce urmasi pentru linia mostenitoare a barbatului si de a îngriji gospodaria. Legal,

erau definite ca lipsite de statut cetatenesc, excluse din armata, adunari politice, fara

dreptul la vot sau profesii publice.

Sociologia genului

Contestarea la sfârsitul sec.XIX a acestei ordini patriarhale a condus la

îmbunatatirea statutului familiei, câstigarea de catre femei la începutul sec. XX a dreptului

la vot, dreptului de a participa la adunari politice, de a detine proprietati, cât si admiterea

în cadrul sistemelor educationale si profesionale. Ele continuau sa fie responsabile de

munca domestica si îngrijirea copiilor, fiind efectiv excluse din competitia publica cu

barbatii pe o baza egala.

Patriarhatul a modelat si simbolismul cultural al societatilor clasice laolalta cu

expresiile lor religioase; aceasta înseamna ca în traditiile iudeo-crestine, Dumnezeu este

vazut ca un patriarh atotstapânitor care conduce peste gospodaria sa, pamântul, si familia

sa, simbolizata prin fii si servitori. Comunitatea, sau biserica sunt simbolizate colectiv ca

sotie a lui Dumnezeu sau mireasa a lui Hristos.

În acest fel relatiile patriarhale au structurat atât sistemul social cât si simbolurile

culturale despre realitatea naturala într-o ierarhie a dominatiei barbatului asupra femeii,

tatalui asupra fiilor, stapânului asupra sclavilor.

Sorgintea teoretizarii conceptului de patriarhat se afla în feminismul radical, dupa

care a fost preluat si dezvoltat si în cadrul celorlalte orientari. Analiza pariarhatului pleaca

de la constatarea unei evidente: femeile par sa lipseasca din istorie aproape în întregime,

ca si când singurul lor rol ar fi fost acela de a naste, creste si îngrijii pe cei care fac

istorie .

Femeile au facut istoria alaturi de barbati, dar odata ce consemnarea istoriei se

bazeaza pe documente scrise, iar la scris femeile nu au avut acces pâna în trecutul recent,

contributia lor lipseste, cu mici exceptii. Istoricii au fost barbati, ei au consemnat ce li s-a

parut lor relevant ca experienta a barbatilor, activitatea femeilor fiind mai degraba ignorata

sau neglijata. Femeile par astfel marginale în construirea civilizatiei si neesentiale în ce

priveste faptele cu semnificatie istorica. Istoria e povestita de jumatatea barbateasca a

umanitatii si din punctul ei de vedere. Din jumatatea aceasta lipsesc cei care nu au facut

parte din elita de rasa, clasa, etnie sau din acea parte a lumii care îsi poate institui propria

istorie ca istorie universala. Acest gen de excluderi se regasesc si în constructia religiei,

filosofiei, politicii.