Sociologia integrării europene

Introducere- avantajul unei astfel de discipline este că nu presupune o bază de cunoștințe dobândite anterior, așa cum e cazul matematicii sau al economiei. Sunt suficiente cunoștințe minime acumulate pe baza unei experienței non-formale. – sunt necesare și argumente în susținerea unei idei.

Extinderea UE și construcția noii Europe

Ceea ce vom urmări în acest curs este o abordare interdisciplinară (din punct de vedere istoric, politic, juridic, economic, și nu în ultimul rând sociologic) a construcției noii Europe. Ceea ce înseamnă de fapt că nu ne vom opri numai asupra aspectelor ce țin de istoria UE sau de instituțiile acesteia, ci mai ales asupra consecințelor pe termen mediu și lung ale proiectului european. Ne vom interesa de asemenea de beneficiile și costurile estimate asupra întregii Europe, dar și de contextul actual în care UE joacă un rol tot mai activ pe plan internațional (din moment ce UE nu mai seamănă cu comunitatea economică a anilor 1970 sau cu comunitatea europeană a anilor 1980).

Dintre efectele extinderii UE, am putea menționa câteva:

- Posibilitatea de a stabiliza partea centrală și de est a Europei;

- Posibilitatea de a preveni tulburările economice, de ordin geopolitic sau geocultural;

- Reformele interne în statele candidate asigură - stabilitate la granițele actuale

- noi oportunități de investiții și comerț;

Spre ce anume evoluează UE în plan identitar?

o O piață unică;

o O monedă unică;

o Atitudine comună în plan extern;

o Asumarea responsabilităților la nivel regional, european, internațional – actorii europeni au devenit tot mai conștienți de necesitatea unei voci unice a Europei în plan global.

Care sunt prioritățile UE?

- O nouă construcție constituțională;

- O politică externă și de securitate comună;

- Crearea unei identități europene de securitate și apărare;

- Cooperare cu statele din imediata vecinătate.

De unde a apărut ideea de unificare economică și politică a continentului?

Deși această idee are o vechime considerabilă, ea nu a devenit o realitate instituțională decât după al doilea război mondial.

Semnificația și sensul evoluției comunitare (4h)

Poziții doctrinare privind natura și evoluția Uniunii Europene

Pentru a explica natura Uniunii Europene există mai multe abordări concurente. Unele dintre ele încearcă să compare Uniunea cu forme de organizare politică deja existente (federație, confederație, regim consociațional, organizație internațională). Altele consideră Uniunea drept o entitate sui generis. În această privință nu s-a ajuns încă la un consens din moment ce există anumite elemente care pot susține oricare dintre aceste poziții.

Uniunea Europeană poate fi considerată o structură de tip federal (federația este o formă de organizare statală ce constă în asocierea mai multor state, uneori landuri sau provincii, care-și păstrează organizarea lor proprie, dar având anumite organe politico-administrative și legi comune; exemple de federații: SUA, Australia) dacă luăm în considerare existența monedei unice, a Curții de Justiție, a unui cadru legislativ independent, a unei serii de acte constituționale, precum și cooperarea în politica agricolă și cea comercială.

Din alte puncte de vedere, Uniunea Europeană poate fi considerată mai degrabă o structură confederală (confederația este o uniune se state sau unități teritoriale, autonome sau independente, ce au anumite organe ale puterii de stat în comun – parlament, guvern, șef de stat; ea constituie o etapă de trecere spre constituirea unui stat federal și chiar unitar; exemple de confederații: SUA între 1778-1787, până în 1848 Confederația elvețiană, între 1815 și 1866 Confederația germană) dacă luăm în calcul faptul că statele membre sunt entități separate care au ultimul cuvânt în privința deciziilor majore.