Sociologia Urbană

CURS

1. Precizări conceptuale: urban, urbanizare, urbanism, sociologie urbană

2. Înfăţişările oraşului

3. Puncte de plecare în studiul fenomenului urban

4. Preocupări şi perspective în sociologia urbană

5. Urbanizarea ca proces. Teorii, strategii, indici şi indicatori

6. Organizarea spaţiului social urban

7. Locuire şi mobilitate

8. Evoluţie urbană

SEMINAR

1. Spaţiu fizic şi spaţiu social. Spaţiu social orientat. Drumul spre centru

2. Proximitate fizică şi proximitate socială. Vecini şi vecinătăţi. Cartierul

3. Etnologie urbană. Subculturi de cartier

4. Relaţii interetnice în oraş

5. Particularităţi urbane ale religiozităţii

6. Oraşul ca marcă. Simbolism urban. Orgolii urbane. Apartenenţă

7. Consecinţe şi tendinţe ale urbanizării. Oraşul viitorului. Soluţii şi utopii

BIBLIOGRAFIE

1. ANTOHI, S.: Utopia. Studii asupra imaginarului social, Ed. Ştiinţifică, Bucureşti, 1991

2. ABRAHAM, D.: Introducere în sociologia urbană, Ed. Ştiinţifică, Bucureşti, 1991

3. BĂDESCU, I., RADU, N.: De la comunităţile rurale la comunităţi urbane, Ed. Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1980

4. CHOAY, F.: Urbanismul. Utopii şi realităţi, Ed. Paideia, Bucureşti, 2002

5. ELIADE, M.: Sacrul şi profanul, Ed. Humanitas, Bucureşti, 1991

6. GAIVORONSCHI, Vlad: Matricile spaţiului tradiţional, Ed. Paideea, bucureşti, 2002

7. HAROUEL, J. L.: Istoria urbanismului, Ed. Meridiane, Bucureşti, 2001

8. IOANID, V.: Urbanism şi mediu, Ed. Tehnică, Bucureşti, 1991

9. LAURIAN, R.: Urbanismul, Ed. Tehnică, Bucureşti, 1995

10. LEDRUT, R.: Sociologie urbaine, 1975

11. LEFEBRE, H.: La revolution urbaine, Gallimard, 1970

12. LOGAN, J., SWANSTROM, T. (coord.): Beyond the City Limits, Temple University Press, Philadelphia, 1990

13. LEACH, N.: Anestetica, Ed. Paideia, Bucureşti, 1999

14. RAULIN, A.: Anthropologie urbaine, Armand Colin, Paris, 2001

15. RIVIERE, C.: Socio-antropologia religiilor, Ed. Polirom, Iaşi, 2000

16. DRĂGAN, R., IOAN, A.: Fiinţa şi spaţiul, ALL, 1992

17. TOYNBEE, A.: Oraşele în mişcare, Ed. Politică, Bucureşti, 1979

18. WACH, J.: Sociologia religiilor, Ed. Polirom, Iaşi, 1997

19. ***: Sociologia franceză contemporană, Ed. Politică, Bucureşti, 1971

1. PRECIZĂRI CONCEPTUALE: URBAN, URBANIZARE, URBANISM, SOCIOLOGIE URBANĂ

Prezenţa omuluispaţiul dat devine spaţiu produs, configurat

fenomen socio-cultural de asimilare a spaţiului geografic locuit cu Centrul lumii

Spaţiul social=ansamblul grupurilor umane ierarhizate şi al raporturilor dintre acestea în spaţiul configurat

Spaţiul social presupune ritmuri proprii de evoluţie (în acord cu timpul social).

Poziţia individului în spaţiul social poate fi exprimată printr-un sistem de distanţe sociale faţă de: -alţi oameni

-grupuri sociale din cadrul populaţiei

-complexe culturale

Sistemul de distanţe sociale configurează status-ul individului

exprimat prin obligaţiile faţă de alţi indivizi, instituţii şi grupuri

Configurarea spaţiului social (etape): relaţii între indivizi în grupurile sociale specifice/ relaţii între grupuri în populaţia dată/ relaţii între populaţiile universului uman (spaţiul social este CENTRAT)

Obs.: 1. familiile care migrează de la sat la oraş: distanţe sociale foarte mari în ciuda proximităţii rezidenţiale (acasă=?)

2. Evul Mediu: ţăranii=creştini de rang inferior (Biserica era urbanăcreştinisn cosmic rural)

Forma istorică elementară a spaţiului social: spaţiul comunităţilor de rudenie

reglementează distanţa socială între persoanele din spaţiul social

diferenţieri de densitate după nr. de relaţii cărora le ataşează drepturi şi îndatoriri (distanţa socială este direct proporţională cu rangul relaţiei de rudenie)

Transformări ale spaţiului social: creşterea compexităţii spaţiului social

modificarea calităţii relaţiilor umane

diversificarea modalităţilor de aşezare în mediul geographic

Transformările au determinat apariţia şi generalizarea unor relaţii socaile de tip nou: relaţii de tip URBAN (atribut asociat traiului în oraş) proces de disoluţie a comunităţilor de rudenie

Conotaţii ale urbanului:

a. după numărul minim de locuitori (f. de ţară):

Uganda: 100, Danemarca şi Suedia: 200, Franţa şi Germania: 2000, Italia, Spania, Elveţia: 10000, Japonia: 30000

b. dpdv. administrativ:

3 tipuri de organizare urbană: oraş (+municipiu), metropolă, aglomerare urbană (=zonă cu concentrare de populaţie care include un oraş central+localităţile urbanizate înconjurătoare)

În România: oraşe (centre de populaţie organizate dpdv. economic, socio-cultural şi edilitar-gospodăresc); cele mai însemnate, cu şanse reale şi precise de dezvoltare=municipii (Imperiul Roman: oraş cu autonomie internă)

c. din perspectivă ecologică:

Oraşul=mod de organizare a spaţiului în funcţie de interdependenţe, diferenţieri, dominaţii şi izomorfisme sociale într-un mediu în continuă schimbare

=rezultat al procesului de adaptare a omului la mediu: echilibru între populaţie şi mediu, prin ecosistem ca mediu adaptativ

= “unitate teritorială permanentă, realtiv dens locuită şi definită administrative, ai cărei rezidenţi îşi câştigă existenţa în primul rând prin specializarea într-o serie de activităţi neagricole” (A. Hawley: Sociological Human Ecology)

Oraşul: organizare spaţială în 5 zone concentrice (modelul Şc. Chicago, E. Burgess):

-nucleu urban (centru de afaceri)

-zona de tranziţie (industrie uşoară+afaceri)

-zona muncitorilor industriali

-zona rezidenţială

-zona de navetă

d. oraşul ca spaţiu social:

Oraşul=produsul specific al unei formaţiuni sociale date

Structura rezidenţială reflectă un mozaic al lumii sociale. Fiecare seactor sau cartier împrumută caracterul şi calitatea locuitorilor săi. Diferenţieri rezidenţiale migraţia populaţiei înstărite dinspre centru spre suburbia şi aşezarea păturilor sociale defavorizate în centru şi în zonele periferice

e. oraşul ca mod de viaţă:

Oraşul=comunitate permanentă relativ largă, cu mare densitate şi heterogenitate (Louis Wirth: Urbanism as a Way of Life); oraş mare slăbirea legăturilor comunitare (relaţii bazate pe contacte impersonale, fragmentare, superficiale: formal, strict necesar)

Heterogenitatea (creşterea mobilităţii sociale, diversificarea activităţii publice)