Extras din curs
1.1. Nevoile umane si resursele umane
Prin factori de producţie înţelegem totalitatea resurselor naturale si umane care, prin
transformări succesive, servesc satisfacerii necesităţilor individului.
Nevoile umane reprezintă cerinţele indivizilor de a avea si de a folosi bunuri materiale si
servicii în conformitate cu necesităţile fiziologice, psihologice, sociale si spirituale ale fiinţei
umane. Există o piramidă a trebuinţelor realizată de psihologul Abraham Maslow, care
ierarhizează aceste nevoi umane. A. Maslow pune la baza piramidei trebuinţele fiziologice,
urmate de cele de confort social, de securitate materială si spirituală. Pe cea mai înaltă treaptă
asează satisfacerea spiritului uman. Toate aceste trebuinţe au o latură subiectivă, proprie fiecărui
individ, dar si o latură obiectivă care ţine de specificul tipului de societate în care trăieste
individul.
Caracteristicile nevoilor umane sunt: limitarea lor ca volum si nelimitarea ca număr; sunt
complementare, concurente si substituibile (adică unele se dezvoltă în detrimentul altora). În
orice societate umană există nevoi individuale, de grup si generale. În funcţie de timp, nevoile pot
fi: curente, de perspectivă, permanente, periodice si întâmplătoare. Nevoile umane cunosc o
evoluţie spaţio-temporală specifică si satisfacerea lor în cel mai înalt grad reprezintă scopul
activităţii economice.
Resursele umane reprezintă totalitatea posibilităţilor de a obţine bunuri economice, cu
ajutorul cărora să-si satifacă nevoile.
Bunurile economice reprezintă totalitatea mărfurilor si serviciilor care pot satisface o
anumită trebuinţă umană. Conceptul de bunuri are două subdiviziuni: bunuri libere (naturale), de
exemplu apa, aerul, lumina si bunuri economice, care se manifestă numai în legătură cu
satisfacerea unor trebuinţe umane. În funcţie de diferite criterii de clasificare, bunurile pot fi
împărţite în: materiale (servicii); directe (de consum personal); indirecte (de consum colectiv, de
producţie, de investiţii, de transport).
Între necesităţile umane si bunurile economice există o legătură reciprocă, în sensul că
există o intercondiţionare a unora cu celelalte si o modificare reciprocă a acestora.
Un concept cheie pentru stiinţa economiei îl reprezintă cel de reproducţie a activităţilor
economice (de reluare de fiecare dată, pe o scară mai largă a activităţii economice anterioare cu
scopul de a satisface un număr mai mare de trebuinţe). În reproducţia activităţii economice intră
următoarele sfere (diviziuni): producţia; repartiţia; circulaţia; consumul bunurilor economice.
Producţia este acea activitate economică prin intermediul căreia se combină într-un mod creator,
original, factori de producţie, materiali si umani în vederea obţinerii de bunuri si servicii
economice. Producţia este de două feluri: de produse si de servicii. Repartiţia bunurilor
economice reprezintă un proces de dirijare la nivel social, prin mecanisme bine precizate,
specifice fiecărui tip de societate umană, a bunurilor economice obţinute de acea societate.
Circulaţia este un ansamblu de procese, de dirijare precisă a bunurilor si serviciilor într-o
societate. Consumul bunurilor reprezintă un domeniu distinct al activităţii economice - actul care
constă în folosirea efectivă a bunurilor economice, activitate care verifică utilitatea acestora si
concordanţa lor cu nevoile si dorinţele oamenilor. Consumul poate fi individual sau social. Din
altă perspectivă, consumul mai poate fi intermediar (care constă în folosirea unor bunuri
economice în procesul de producţie, ceea ce duce la pierderea caracteristicilor esenţiale ale
acestor bunuri si obţinerea altora, cu alte caracteristici) si final (bunurile sunt folosite conform
caracteristicilor pentru care au fost produse).
1.2 - Activitatea economică si stiinţa economică
Economia este o stiinţă dătătoare de soluţii si concluzii, care-l îmbogăţesc pe cel care o
practică. Totul are legătură cu realitatea, cu viaţa de zi cu zi. Cifrele ascund în saptele lor
activitatea oamenilor. În economie cifrele arată cum evoluează o ţară sau cum trăiesc oamenii
acelei ţări.
La nivelul economiei unei ţări se pot înregistra două mari zone de desfăsurare a activităţii
economice: macroeconomia - care reprezintă evidenţierea la dimensiunea întregii ţări a tuturor
activităţilor economice desfăsurate si microeconomia - totalitatea activităţilor economice
înregistrate la nivelul unei întreprinderi sau a unei unităţi economice (firme).
Economia se desfăsoară în modalităţi specifice la nivelul celor două entităţi si este extrem
de importantă cunoasterea si stăpânirea dinamicilor si interdependenţelor de dezvoltare specifice
acestora. Conceptele care explică această dinamică sunt cele de fenomen si proces economic.
Fenomenul economic reprezintă forma exterioară a activităţii economice, trăsăturile
esenţiale ale acestei activităţi, care pot fi cunoscute de oameni în mod distinct.
Procesul economic reprezintă totalitatea transformărilor cantitative, structurale si
calitative ale unei activităţi economice si care pot fi cunoscute în timp si spaţiu.
O legătură esenţială între activitatea economică si stiinţa economică este ilustrată de
premiile Nobel, pentru stiinţe economice atribuite de 35 ani de zile. Premiul Nobel pentru stiinţe
economice din 1998, a fost atribuit de către Academia Regală de Stiinţe a Suediei, indianului
Amartya Sen, pentru "contribuţii esenţiale în cercetarea chestiunilor fundamentale ale bunăstării
economice si analiza dezvoltării".
Amartya Sen s-a născut în Bengal (India) în 1933, iar în 1981 a scris studiul "Sărăcie si
foamete", prin care a stabilit că o înţelegere a apariţiei foametei presupune analiza impactului
factorilor socio-economici asupra diferitelor grupuri sociale si asupra posibilităţii de a acţiona a
fiecărui individ. Fost profesor la Universitatea Harvard (SUA), iar în prezent la Trinity College
din Cambridge (Anglia), A. Sen are lucrări în domeniul teoriei alegerii sociale, studii despre
bunăstare, foamete, sărăcie. “Analizând informaţiile privind bunăstarea diferită a indivizilor în
condiţiile deciziei colective, el a dezvoltat fundamentele teoretice pentru compararea diferitelor
distribuţii ale bunăstării societăţii si a definit cu mai multă acurateţe indicii de sărăcie” se spunea
în comunicatul Academiei Regale de Stiinţe a Suediei. Studiind catastrofele sociale din India,
Bangladesh, Etiopia si Africa Sahariană, A. Sen a arătat că puţinătatea hranei nu este o suficientă
explicaţie pentru foamete. Economist de marcă si, în acelasi timp un profund umanist, laureatul
Nobel a "aprofundat cunoasterea condiţiilor necesare pentru integrarea valorilor individuale în
sânul unei decizii colective, astfel încât luarea deciziilor colective să fie compatibilă cu dreptul
indivizilor". A. Sen este al patrulea indian care primeste Premiul Nobel, după Rabindranath
Tagore (literatură, 1913), Chandrashekhar Venkata Raman (fizică, 1930) si Maica Tereza
(Premiul Nobel pentru pace, 1979). A fost pentru prima oară când s-a decernat Premiul Nobel
pentru stiinţe economice unui economist din Asia.
Preview document
Conținut arhivă zip
- Sociologie Economica.pdf