Sociologie generală

CURS NR.1

Sociologia ca stiinta

1. Apariţia sociologiei ca ştiinţa.

Sociologia este una dintre ştiinţele care au aparut relativ târziu în istoria culturii ca răspuns epistemic la existenţa multor probleme de natură socială , economică, politică şi intelectuălă, având ca şi condiţii istorice de apariţie revoluţia franceză, moment în care s-a înlăturat reperul central al omenirii –credinţa în divinitate, în locul acestei credinţe punându-se aceea a credinţei în raţiunea umană.

Cei mai mulţi dintre istoricii sociologiei considera ca fondatorul ei ar fi gânditorul francez A. Comte (1798-1857), prin lucrarea Curs de filosofie pozitiva, deşi este exprimata şi opinia potrivit careia cei care au pus bazele ştiintifice ar fi Th. Hobbes (1588-1679) în lucrarea Leviathan (1651), Montesquieu (1689-1755), în lucrarea Despre spiritul legilor (1748).

Dacă anterior nu existase ştiinţa sociologică, aceasta nu înseamnă că problemele specifice ei nu interesau pe oameni, “căci realitatea trece înaintea ştiinţei şi viaţa e mai puternică decât gândirea noastră; ea ne constrange, ne impune şi chiar fără voie ne sileşte să ne îndreptăm atenţia

asupra ei” . Pâna la “momentul A. Comte”, problematica ce urma a fi redistribuită sociologiei fusese abordată în maniera pur speculativă de filosofia socială, filosofia istoriei sau de ştiinţe sociale.

A. Comte este cel care foloseşte pentru prima oară termenul de sociologie cu inţelesul de ştiintă a fenomenelor vieţii sociale, în lucrarea Curs de filosofie pozitivă (vol. IV, lectia a 47-a), carte apărută în 1839.

Provenită dintr-o însoţire curioasă a unui termen latin - socius (tovaraş, asociat) cu altul din limba greacă - logos (ştiinţă, teorie), noua formulare trebuia să o înlocuiască pe cea veche de “fizica socială”, folosită în linii mari pentru acelaşi registru de probleme. Totuşi, A. Comte nu este considerat fondatorul sociologiei ca ştiinţă numai pentru faptul de a fi atribuit noul nume, ci şi pentru preocupările lui de a evidenţia domeniul de studiu al noii ştiinţe, locul deţinut de ea în clasificarea ştiinţelor, raporturile dintre aspectele statice şi cele dinamice din societate s.a.m.d.

Iniţial, A.Comte a desemnat studiile lui despre societate prin denumirea de “fizică socială”, pe care a preluat-o de la magistrul sau S. Simon. Deoarece acest termen era folosit concomitent şi de belgianul Quételet pentru a desemna utilizarea metodei statistice în cercetarea faptelor sociale, Comte decide: ”consider că trebuie să îndrăznesc a folosi de acum înainte acest termen nou (sociologie- n.n.), echivalent expresiei mai vechi de fizică socială, pentru a putea arăta printr-un singur nume această parte complementară filosofiei… care se referă la studiul pozitiv al totalităţii legilor fundamentale proprii fenomenelor sociale” .

Prin urmare, pentru Comte, fenomenele sociale pot fi cunoscute cu ajutorul filosofiei (iar “legea celor trei stadii” enunţată de el dovedeşte aceasta) dar, mai ales, cu ajutorul sociologiei care desfaşoară un demers de cunoaştere a legilor ce guvernează funcţionalitatea socială, urmărind rezultatele raporturilor dintre real şi himeric, util şi ceea ce este de prisos, siguranţa şi nedumerire, constructiv şi metafizic, relativ şi absolut*. Ca specific sociologia are, potrivit fondatorului ei, orientarea spre real, constructiv, sigur, precis, relativ, eficient- adică spre ceea ce este concret şi reprezentativ în cadrul societăţii. Printre modelele propuse de el este şi statistica socială definită ca un conglomerat de constante sociale prin care surprindem dinamica socială. El a propus o morala pozitivă –altruismul în locul egoismului, societatea putând să fie planificată, dirijată raţional. Elaborează legea celor 3 stadii de evoluţie a societăţii umane atât la nivel intelectual cât şi la nivel material. La nivel intelectual descrie stadiul teolologic,stadiul metafizic,stadiul pozitivist ştiinţific, iar la nivel material descrie stadiul militar, stadiul legal, stadiul industrial.

Termenul de sociologie, care în accepţiunea cea mai generală înseamnă “ştiinţa despre societate” sau “ştiinţa despre viaţa socială”, a fost combătut vehement, însă fără succes: J. St. Mill (1803-1873) spunea despre el că este “o barbarie”, propunând în schimb denumirile de Caracteriologie şi Etologie. În anul 1910, Ostwald încerca să impună pentru desemnarea aceleiaşi ştiinte despre societate conceptul de “Culturologie”.

Spectacolul vieţii sociale din prima jumătate a secolului al XIX-lea, inspiraţia din experienţa ştiinţelor naturii precum şi creaţiile antecedente din domeniul ştiinţelor despre om şi societate (teoriile gânditorilor: Platon, Aristotel, J.J. Rousseau, Th. Hobbes, Montesquieu, S. Simon s.a.) au “fuzionat” pentru a propulsa noua ştiinţă socială - sociologia.

Pentru unii teoreticieni, sociologia este născută din revoluţia industrială care aduce în prim-plan fenomene sociale noi sau radicalizează altele mai vechi. Multe aspecte ale societăţii precum supraproducţia, marile descoperiri ştiinţifice, şomajul, suprapopulaţia, intensificarea urbanizării, creşterea numărului mişcărilor revoluţionare, criminalitatea, alienarea etc. necesitau o abordare de pe poziţii ştiinţifice. Explicaţiile filosofante - oricât ar fi fost ele de subtile, interesante, surprinzătoare - nu se mai dovedeau a fi eficiente în viaţa practică.

Dezvoltarea sociologiei in Europa

Între anii 1880-1890 Sociologia începe să fie recunoscută ca disciplină ştiinţifică. În Franţa Emil Durkheim(1858-1917) ,realizează primul studiu concret de sociologie Sinuciderea (1897) demonstrând practic transmiterea examinării socialului în câmpul filosofiei sociale în cel al cercetării concrete. Începe de altfel să fondeze cu adevărat prima şcoală de sociologie , incepând să predea această materie la universităţi din Bordeaux şi Paris.

Ideea fundamentală a gândirii sale :mediul social fasonează comportamentul indivizilor aproape în întregime. Deasupra si dincolo de individ sunt structurile sociale, fapte sociale ce trebuie tratate ca “lucruri”, fenomene sociale explicate prin fapte sociale.

Datorită ideilor sale despre mentţinerea societătii ca un întreg el este considerat precursor al curentului structural –funcţionalist.

În Germania Max Weber (1864-1920) este considerat intemeietorul sociologiei moderne. El consideră că faptele sociale pot fi abordate prin intermediul motivelor care determină un actor social să acţioneze sau să nu acţioneze la un moment dat. Lucrarea sa celebră-Etica protestantă şi spiritul capitalismului (1904-1905) în care subliniază că ideile sunt anumite contexte şi secvenţe istorice nu efecte şi cauze ale unor schimbări sociale esenţiale (ex. capitalismul este in principal produsul unei noi etici religioase-protestantismul).

În Marea Britanie sociologia s-a dezvoltat înainte de 1960 înfiinţându-se la Londra Scoala Economică, în care se predau idei despre interesul larg al evoluţiei pe scara socială şi schimbările care au avut loc in cadrul societăţii. Ei sunt aceia care se ghidează după ideile lui Karl Marx care este

considerat intemeietorul materialismului dialectic şi istoric. Teoria lui socială se bazează pe dialectică. Preluînd ideea lui Hegel a afirmat că teza generează antiteză şi se naşte ceva nou –sinteza. El subliniază rolul materiei şi al elementelor materiale în viata socială. Principiul fundamental ce stă la baza omenirii a fost lupta de clasă între clasa dominantă şi cea dominată. Scopul final al evoluţiei istorice este apariţia societăţii fără clase.

In România, Achim Mihu este cel care a definit sociologia astfel “sociologia este în mod esenţial studiul explicativ şi comprehensiv al realităţii sociale precum şi unor fenomene şi procese ale acestei realităţi în legăturile lor multiple, variate şi complexe cu întregul”.

Dezvoltarea sociologiei in SUA

Sociologii americani şi-au concentrat studiul pe problemele sociale particulare-crimă, divorţul, problemele maritale şi aculturaţiile imigranţilor. Un centru de studiere a sociologiei funcţiona înainte de cel de-al doilea razboi mondial la Universitatea din Chicago.

George Herbert Mead, care s-a format la şcoala germană a scris despre problemele sinelui, societăţii în acţiunile şi interacţiunile dintre oameni. Această abordare a fost cunoscută mai tarziu ca interacţionism simbolic , studiat mai pe larg de microsociologie şi psihologie socială.