Sociologie juridică

1. Ce este sociologia ?

Un prim raspuns la aceasta întrebare ar fi acela ca

sociologia este stiinta care studiaza societatea ca o realitate de

sine statatoare, distincta de natura, cu legi proprii de structurare si

dezvoltare. Acesta este, de altfel, sensul conferit sociologiei de

catre parintele acesteia – Auguste Comte –, cel care a folosit

pentru prima oara termenul de sociologie si care i-a creionat

statutul si domeniul de cercetare.

Preocupari legate de cunoasterea si explicarea vietii

sociale, îndeosebi a institutiilor politice ale acesteia, se întâlnesc

înca din antichitate, ele constituind o prezenta constanta în

gândirea filosofica a antichitatii, ca si în cea a evului mediu si

epocii moderne. Stau marturie, în acest sens, proiectul statului

ideal imaginat de Platon, descrierea principalelor regimuri politice

de catre Aristotel si explicarea de catre acesta a modului în care a

aparut organizarea statala, paralelele realizate de catre Sfântul

Augustin între cetatea laica si cea divina, interpretarile

contractualiste privitoare la geneza statului si dreptului, datorate,

în epoca moderna, lui Thomas Hobbes, John Locke si Jean Jaques

Rousseau. Si totusi, începând cu opera lui Auguste Comte, se

poate vorbi despre o noua forma de cunoastere si interpretare a

socialului.

Pentru a întelege cotitura ce se realizeaza în legatura cu

abordarea si interpretarea vietii sociale se impune o scurta

incursiune în istoria stiintei moderne si a stadiului în care se afla

aceasta în prima jumatate a secolului al XIX-lea.

Datorita progreselor realizate de matematica, astronomie

si mecanica, în stiintele naturii se cristalizase paradigma

determinist – cauzala de interpretare a fenomenului, paradigma

centrata pe modelul cauzalitatii mecanice. Ideea de lege a naturii,

expresie a unor conexiuni cu caracter necesar si universal, este

dominanta în stiinta naturii si ea va calauzi orice efort de

descifrare si întelegere a realitatii. În strânsa corelatie cu aceasta,

se contureaza un optimism nemarginit în legatura cu posibilitatile

de care beneficiaza stiinta de a interpreta totul cu ajutorul

experientei si al ratiunii.

Observatia

si analiza rationala a datelor de observatie

reprezinta operatiunile esentiale ale actului de cunoastere

stiintifica. Pe baza lor, se formuleaza ipoteze cu privire la esenta

si caracteristicile fenomenului studiat, a legilor ce le guverneaza,

ipoteze ce vor fi testate prin experimente stiintifice si noi

observatii. Speculatia metafizica este înlocuita, asadar, cu

cunoasterea nemijlocita a lucrurilor, metafizicianul cedând locul

omului de stiinta, care se calauzeste numai dupa datele de

experienta.

Se contureaza, astfel, acel gen de cunoastere pe care

Auguste Comte o va numi cunoastere pozitiva

si pe care o va

opune metafizicii. Tot el va sesiza si teoretiza legatura ce exista

între cunoastere si evolutia generala a societatii, fiindu-i clar

faptul ca dezvoltarea industriala din vremea sa se sprijinea

nemijlocit pe cunoasterea stiintifica.

Transformarile tot mai rapide, dar si benefice, din viata

economica, precum si revolutiile din sfera politicului, îmbraca, în

anumite cazuri, forma unor spectaculoase rasturnari revolutionare,

ce vor face sa se contureze treptat ideea de progres social

(enuntata si sustinuta pentru prima oara în Franta de catre

Condorcet). Este tot mai evidenta constatarea ca societatea nu este

stationara, ci se transforma în timp, ca aceasta transformare se

înscrie pe o traiectorie ascendenta.

Pe de alta parte, orice transformare se datoreaza unor

cauze, care actioneaza în anumite conditii, iar faptul ca aceleasi

cauze genereaza, atunci când întâlnesc conditii

favorabile, aceleasi efecte, îndreptatesc ipoteza ca si fenomenele sociale se

produc pe baza unor legi asemanatoare cu cele întâlnite în natura.