Teorie și metodologie sociologică

Teoria sociologica este in permanenta construcție. Modul in care se realizează aceasta construcție depinde de metodologia de cercetare aplicata. In acest capitol analizam relațiile de dependenta dintre teoria si metodologia de cercetare sociologica. Altfel spus, intram in laboratorul analizei si creației sociologice.

De indata ce intram in acest laborator vom observa ca, spre deosebire de laboratoarele din științele naturii, cunoașterea comuna a actorilor sociali si cunoașterea teoretica sunt strâns corelate in cercetarea sociologica. La rândul lor, enunțurile teoretice fundamentale se convertesc in principii metodologice pentru a călăuzi analiștii sociali in precizarea modurilor de abordare si mai ales de explicare sistematica a vieții trăite si a lumii sociale deja configurate. Cum se stabilesc aceste relații si conversiuni? Aceasta este întrebarea care ne plasează in interiorul construcției si dezvoltării teoretice din sociologie.

In acest capitol ne vom referi la câteva caracteristici ale teoriilor sociologice, la opțiunile metodologice alternative cu care sociologii se confrunta in procesele de constituire si dezvoltare ale analizelor sociale, pentru ca in final sa consideram unele din cele mai actuale si influente teorii sociologice.

Cunoașterea comuna si cunoașterea teoretica in sociologie

Sa începem cu câteva considerații simple despre viața individuala si sociala. Se știe din observațiile noastre de zi cu zi ca acestea constau intr-o suita de acțiuni si relații sociale, de conduite si comportamente care activează cunoștințe, atitudini, opinii sau priceperi. Mai departe, observam ca viața individuala poate fi trăita real, imaginar si, mai recent, datorita mijloacelor electronice de comunicare, doar virtual. Varietatea de forme pe care o poate lua viața individuala a semenilor noștri este infinita. Totuși, cel mai adesea, formele de viața individuala sunt sociale, adică sunt intermediate de limbaje si comunicare, socialmente constituite, pentru a da seama de prezenta altora si de modul de manifestare ale fiecăruia in lumea vieții sociale. Numai rareori, daca vreodată, suntem pe deplin singuri. In mod imaginar, acțiunile noastre sunt sau pot fi raportate la alții care au importanta pentru noi, care sunt semnificativi pentru ceea ce suntem sau vrem sa fim. In mod efectiv, acțiunile noastre intenționate sau neintenționate sunt solicitate sau solicita de la alții reacții. Ca urmare, viața sociala se prezintă ca o succesiune de acțiuni si inter-acțiuni care se desfasoara fie urmând anumite traiectorii si respectând reguli prestabilite, fie intr-un mod care scapă controlului individual sau social deliberat.

Pe de o parte, multe din acțiunile individuale si interacțiunile sociale se desfasoara de la sine, de parca ar fi niște automatisme, ca răspunsuri la solicitări interne sau externe: salutam, zâmbim sau ne încruntam, facem loc cuiva sau solicitam spațiu suplimentar, atunci când intram intr-un spațiu locuit sau intr-un vehicul sau chiar intr-o organizație. Pe de alta parte, acționam conform unor reguli prestabilite si îndelung exersate si asimilate atunci când ne aflam in situații de munca sau de distracție. Astfel de modele de acțiuni si interacțiuni si regulile care le corespund le-am asimilat inca din copilărie, in procese de socializare derulate in familie, la locul de munca, pe strada si in practica vieții cotidiene sau in scoli si universități prin procese de invatare dirijata. Pe toate le practicam la maturitate din obișnuința, au devenit un fel de „a doua natura a noastră” si nu le mai chestionam forma si conținutul de manifestare cotidiana. Acțiunile si interacțiunile de acest gen se bazează pe o cunoaștere individuala si sociala comuna, general acceptata si aplicata intr-o comunitate data. Cunoașterea sociala comuna include reguli de conduita si relaționare, de comunicare si evaluare, modele de acțiune in situații repetate, valori si atitudini, opinii si cunoștințe despre viața in comunitate, toate aceste făcând parte din cultura individuala, a familiei, grupului sau comunității căreia ii aparținem si pe care pur si simplu o asimilam, o practicam si o trăim ca atare, rareori chestionând-o.

Dincolo de cunoașterea comuna, generalizata cultural si considerata ca data, de la sine înțeleasa si aplicata extensiv, adesea exercitam si ceea ce sociologul american C. Wright Mills (1959) a numit „imaginație sociologica”. Este vorba de acea facultate intelectuala care chestionează cunoașterea sociala si individuala comuna in funcție de curgerea timpului (comparam cunoașterea biografica prezenta cu cea trecuta si ne întrebam despre relevanta lor in raport cu evenimentele actuale pe care le trăim sau cu cele pe care le-am putea trai) sau in funcție de distribuția in spațiul social si geografic ( comparam cunoașterea noastră cu a altora ce aparțin altor tari, altor comunități sau altor categorii sociale). Este o facultate intelectuala ce se bazează pe o cunoaștere sistematica a lumii vieții sociale din perspectiva istoriei si a dinamicii dezvoltării ei. Ea nu ignora cunoașterea comuna, dar trece dincolo de stereotipia cvasi-automata a vieții cotidiene trăite sau de înțelegerea univoca a diversității manifestărilor cotidiene, intrucat se bazează pe o cunoaștere interpretativa si sistematica a factorilor generatori, a rațiunilor si motivelor care susțin acțiuni si interacțiuni sociale, a semnificațiilor care sunt investite in acestea, a schimbărilor care se produc sau s-ar putea produce intr-o dinamica a dezvoltării etc.