Violența în Familie

Mituri privind violenţa domestică

1. Violenţa domestică este o raritate ori o „epidemie” – acest mit îşi are sursa în mediatizarea exagerată a actelor de violenţă domestică, mediatizare care avea drept scop sensibilizarea opiniei publice faţă de subiectul violenţei domestice. Autorul menţionează că au fost conturate la nivelul populaţiei două curente de opinie, unul ce cuprinde populaţia care apreciază că violenţa domestică reprezintă un tip de violenţă rar întâlnit în societate şi al doilea curent de opinie conform căruia actele de violenţă domestică sunt frecvente. În realitate, situaţia actelor de violenţă domestică nu se încadrează în nici una din cele două variante.

2. Abuzatorii sunt bolnavi mintal – populaţia tinde să aprecieze că persoana care agresează partenera de viaţă sau copiii este diagnosticată ca având afecţiuni psihice. În realitate, studiile ştiinţifice au demonstrat că doar 10% dintre agresori sunt diagnosticaţi cu boli psihice, restul încadrându-se în limite normale.

3. Abuzul apare doar în mediile sărace, în familiile minorităţilor. Si de această dată studiile au demonstrat că violenţa domestică se produce atât în cadrul familiilor cu un nivel economic scăzut, cât şi în familiile cu un standard de viaţă ridicat.

4. Cauzele reale ale violenţei din familie sunt alcoolul şi drogurile. Întrucât ştirile din mass media aduc în prim plan informaţii despre acte de violenţă în familie în care se menţionează faptul că agresorul era sub influenţa alcoolului, opinia publică tinde să identifice cauzele acestor acte de violenţă cu consumul de alcool sau droguri.

5. Copiii care au fost victime ale abuzului devin ei înşişi abuzatori. Cercetările realizate au demonstrat că o parte dintre copiii abuzaţi au devenit agresori.

6. Femeilor bătute le place să sufere. Aceasta este concluzia la care ajung oamenii care observă că femeile bătute nu părăsesc relaţiile conjugale imediat ce partenerul le-a lovit. Studiile realizate asupra femeilor victimizate au evidenţiat faptul că femeile au nevoie de timp să realizeze că actele de violenţă nu sunt întâmplătoare ci tind să devină o constantă a vieţii lor, se repetă ciclic, iar încercarea lor de a opune rezistenţă agresorului nu este o soluţie. Prin urmare, femeile se despart de partener după ce actele de violenţă ating un grad ridicat de pericol şi atunci când sunt conştiente că actele de violenţă se vor repeta.

Particularităţile violenţei familiale în raport cu alte tipuri de violenţă

„1. Accesul permanent al agresorului la victimă;

1. Desfăşurarea previzibilă a evenimentelor de violenţă;

2. Angrenarea întregului sistem al familie;

3. Apar modificări de structură a personalităţii persoanelor implicate;

4. Pervertirea relaţiilor emoţionale agresor-victimă;

5. caracterul secret, privat şi accesul mic la surse de sprijin;

6. Ne-intervenţionismul, tendinţa celorlalţi de a trece sub tăcere a violenţa familială;

7. Aspectele de tortură a femeii victimă sunt cvasiprezente în violenţa domestică;

8. Victimele violenţei domestice sunt întâmpinate cu reticenţă de către secţiile medicale, iar serviciile medicale sunt superficiale;

9. Există tentative şi iniţiative legislative care incriminează violenţa domestică;

10. Condiţia specifică a femeii, precum şi condiţiile specifice date de stadiul dezvoltării copiilor, conduc la consecinţe specifice mult mai grave;

11. Absenţa specialiştilor, a legilor, serviciilor, toleranţa mentalităţii transformă violenţa domestică într-o maladie puţin cunoscută, iar manifestările ei sunt mai periculoase;

12. Violenţa domestică are un registru larg de manifestări: psihice, fizice, sexuale şi sociale.”