Violența în Familie

Definirea violenţei

Conceptul acoperă, atât în reglementările juridice, cât şi în practică, grade diferite de vizibilitate şi de încadrare a comportamentelor considerate agresive, de la cele care afectează starea de sănătate a victimei, la cele care afectează situaţia ei socială sau stima de sine. O privire de ansamblu asupra percepţiei şi încadrării formale sau informale a comportamentelor şi atitudinilor în registrul violenţei arată o recunoaştere diferenţiată a comportamentelor şi atitudinilor, de la formele de violenţă fizică la formele de violenţă sexuală, verbală sau psihologică. Diferenţele apar în definirea termenului de violenţă şi în raport cu persoana care este victimă a violenţei; astfel este diferenţiată definiţia violenţei asupra femeii, asupra tânărului sau asupra persoanei vârstnice.

Astfel în definiţia descriptivă a termenului de violenţă apar forme cum ar fi: izolarea şi separarea persoanei de mediul social, refuzul accesului acesteia la orice tip de resurse, ridiculizarea, hărţuirea verbală şi poreclirea (folosite pentru a determina o persoană să se aprecieze ca fără valoare personală, astfel încât aceasta să poată fi ţinută sub controlul agresorului), ameninţarea verbală privind abuzul sau tortura directă sau indirectă (asupra copiilor sau rudelor) (Follingstad şi col., 1990).

Inconsistenţa în modul de încadrare a comportamentelor şi atitudinilor în registrul violenţei este dată de gradul diferit de percepţie şi conştientizare la nivel comunitar, atât a femeii şi copilului şi raportului acestora cu ceilalţi membrii ai familiei, cât şi de definire diferită a violenţei.

Un prim aspect implicat îl constituie percepţia culturală; studiile realizate pe grupuri delimitate cultural arată că încadrarea comportamentelor în definirea violenţei, la nivel comunitar, este făcută sub aspect cultural. Fiecare comunitate defineşte violenţa în cuplu în raport cu propriile cadre culturale de indentificare şi ierarhizare a gradelor de violenţă.

Spre exemplu, Williams & Becker (1999) au realizat cercetări privind violenţa asupra femeii. Cei doi cercetători au ajuns la concluzia că elementele cadrului cultural sunt esenţiale pentru modul în care o comunitate înţelege, defineşte şi dezvoltă acţiuni pentru combaterea violenţei asupra femeii în relaţia de cuplu; o altă concluzie a studiului a fost aceea că încercarea de a combate violenţa la nivel comunitar prin intermediul implementării măsurilor legislative nu este o soluţie în reducerea violenţei; la nivelul relaţiilor interpersonale nu este asumată definiţia legislativă a violenţei atunci când aceasta este impusă ca un mecanism extern de reglementare. Este imperativ ca membrii comunităţii să conştientizeze violenţa şi să-şi asume responsabilitatea confruntării cu problema violenţei .

Studiile comparative realizate în mai multe comunităţi, diversificate sub aspect cultural, arată că definirea violenţei asupra copilului şi femeii depind, de asemenea, de nivelul de valorizare socială a acestora. În ţările Est-mediteraneene, spre exemplu, abuzului fizic asupra femeii nu este perceput social ca fiind violenţă şi nu este definit ca formă de violenţă la nivelul juridic. Femeia este valorizată prin raportare la castitate, şi de aceea, în cazul relaţiilor sexuale extramaritale sau în cazul în care este victima unui viol, femeia poate fi omorâtă. Un studiu realizat în Egipt, în 1993, privind cauzele uciderii femeilor, arată că 47%, din totalul femeilor ucise, au fost omorâte de către rude; majoritatea femeilor fuseseră victime ale unui viol în afara relaţiei de cuplu . În Afganistan, deşi violenţa asupra femeii este extremă, de la formele abuz fizic şi maltratare până la ucidere, atât în relaţia de cuplu cât şi în relaţiile sociale, aceste comportamente nu sunt definite ca violenţă. Spre exemplu, dreptul la viaţă al femeii afgane poate fi decis de către soţ sau de către comunitate atunci când se apreciază că femeia a încălcat standardele culturale privind îmbrăcămintea sau comportamentul în public; în aceste situaţii membrii comunităţii pot decide şi ucide femeia cu pietre în public. Femeia nu are acces la serviciile medicale, iar spitalele nu acordă asistenţă medicală femeilor .