Bazele Statisticii

1. Scurt istoric al apariţiei şi dezvoltării statisticii

2. Obiectul şi metoda statisticii

3. Concepte de bază folosite în procesul de cercetare statistică

1. Scurt istoric al apariţiei şi dezvoltării statisticii

Cuvântul statistică are o semnificaţie multiplă pentru cercetători, specialişti, studenţi şi populaţie în general. Pentru cei mai mulţi, statistica înseamnă doar o “descriere numerică” a unor date culese despre fenomenele de masă.

De-a lungul istoriei, datele au fost permanent colectate. În timpul civilizaţiei egiptene, greceşti şi romane datele erau obţinute în scopul primar al taxării şi înrolării în armată.

Astfel, în antichitate (cu 4-5 milenii î.e.n.) se întâlnesc forme de evidenţă ce pot fi asimilate înţelesului modern de recensăminte statistice, în special în China, Egipt, Grecia şi în Imperiul Roman. Recensămintele efectuate de romani (din 5 în 5 ani apoi din 10 în 10 ani) erau cunoscute sub denumirea de “cens”. În Dacia, ocupată de romani, evidenţele care se făceau asupra populaţiei, producţiei şi consumului purtau denumirea de “tabularium”.

Se dezvoltă, de asemenea, evidenţa cu caracter demografic. În Evul Mediu, instituţiile bisericeşti, strângeau adesea şi păstrau informaţii privind căsătoriile, naşterile, decesele.

Pe măsură ce s-au format statele civilizate statistica s-a diferenţiat faţă de formele de evidenţă contabilă.

Se poate afirma că statistica a apărut în necesitatea de a cunoaşte, în expresie numerică, o serie de fenomene, procese şi activităţi social-economice.

Modul de gândire statistic ne impune să acceptăm că datele sunt în mod inerent variabile.

Ex. Două persoane nu vor fi exact la fel în toate privinţele.

Astfel gândirea statistică poate fi definită ca totalitatea ideilor orientate asupra căilor de înţelegere, control şi reducere a variaţiei.

În procesul istoric de conturare a statisticii moderne pot fi mai multe momente:

- statistica practică

- statistica descriptivă - care servea pentru descrierea aspectelor numerice ale populaţiei şi ale statului. Parte a statisticii ce rezumă datele empirice (intuitive, experimentale, practic, direct) privind fenomenele de masă investigate.

- aritmetica politică – înseamnă elaborarea unor concepte în care societatea este privită în ansamblul ei. Apar astfel noţiuni de valoare medie şi de tendinţe. Cele mai multe studii în această perioadă, s-au făcut pentru demografie, privind mişcarea populaţiei. Astfel pe baza unui număr mare de date s-a elaborat pentru prima dată o regularitate cu privire la proporţia dintre naşteri şi decese, separat pentru populaţie feminină şi cea masculină.

Ex. Ca tendinţă generală, la 1000 de fete se nasc 1005 băieţi, dar probabilitatea de supravieţuire este mai mică la băieţi, astfel încât raportul dintre fetiţe şi băieţi este în jurul a 51% de sex feminin şi 49% sex masculin, ceea ce însemnă că speranţa de viaţă este mai mare pentru femei.

- calculul probabilităţilor (statistica matematică) – se ocupă cu elaborarea unor noţiuni şi modele valabile pentru orice domeniu din natură, societate sau tehnologie.

Statistica reprezintă arta şi ştiinţa colectării şi înţelegerii datelor ce caracterizează fenomenele de masă.

2. Obiectul şi metoda statisticii

Obiectul statisticii îl constituie studiul fenomenelor şi proceselor social-economice care prezintă următoarele particularităţi:

- Se produc într-un număr suficient de mare de cazuri (sunt fenomene de masă);

- Variază de la un element la altul, de la caz la altul;

- Sunt forme individuale de manifestare în timp, în spaţiu şi ca formă de organizare.

Rezultă deci că obiectul de studiu al statisticii îl constituie fenomenele de masa care prezintă proprietatea de a fi variabile ca forma de manifestare individuală în timp, în spaţiu şi sub raport organizatoric.

Spre deosebire de fenomenele simple, fenomenele de masă se produc sub influenţa unor factori sistematici sau întâmplători, esenţiali sau neesentiali, de acelaşi sens sau de sensuri diferite şi au la baza legile de tip statistic. Pentru a cerceta şi verifică o lege statistică este necesar să fie analizate toate manifestările individuale ale fenomenului supus cercetării. In acest mod se creează condiţiile necesare pentru manifestarea legii numerelor mari.

Legea numerelor mari este un principiu fundamental al cercetării statistice care presupune luarea în considerare a unei colectivităţi suficient de numeroase de cazuri individuale, astfel încât abaterile întâmplătoare, intr-un sens sau altul, se poate compensa, punându-se în evidenta o anumita marime/valoare care este tipica pentru întreaga colectivitate.

Definiţie. "Statistica este ştiinţa care studiază aspectele cantitative ale determinărilor calitative ale fenomenelor de masă, fenomene care sunt supuse acţiunii legilor statistice ce se manifesta în condiţii concrete, variabile în timp şi spaţiu.