Indicatorii Tendinței Centrale

4.1. NECESITATEA UTILIZĂRII INDICATORILOR

TENDINŢEI CENTRALE PENTRU

FUNDAMENTAREA DECIZIILOR

Orice businessman sau manager înainte să decidă trebuie să

cunoască manifestările individuale ale fenomenelor de masă din domeniul

lui de activitate. Riscul în orice iniţiativă este cu atât mai mic cu cât

cunoaşterea este mai profundă. Aceasta demonstrează că adoptarea oricărei

decizii este precedată de cunoaşterea manifestărilor acestor fenomene

social-economice de masă.

Fenomenele de masă se caracterizează în principal prin

variabilitatea formelor de manifestare, determinată de acţiunea combinată

în sensuri diferite a unui complex de factori sistematici sau întâmplători,

obiectivi sau subiectivi, esenţiali sau neesenţiali, identificaţi direct sau

indirect. Fenomenele de masă social-economice intră, deci, sub incidenţa

aleatorului, sub incidenţa legilor statistice. Acestea se manifestă nu la

nivelul fiecărei unităţi din colectivitatea investigată ci la nivelul

colectivităţii, ca tendinţă. Abaterile de la tendinţă se compensează

obiectiv reciproc.

Prin urmare, fundamentarea deciziilor presupune cunoaşterea la

nivelul colectivităţii investigate a tendinţei, a ceea ce este obiectiv,

esenţial, comun şi stabil în formele individuale de manifestare a

fenomenelor; în acest scop este necesar, deci, să se determine indicatori

sintetici adecvaţi.

Indicatorii cu care se caracterizează tendinţa centrală din forma de

manifestare a fenomenelor de masă au ca principală funcţie aceea de a

sintetiza în aşa manieră valorile individuale înregistrate ale caracteristicilor

urmărite astfel încât să fie posibilă substituirea acestora fără să modifice

esenţa şi relaţia obiectivă dintre date. Indicatorii sintetici ai tendinţei

centrale trebuie să fie acceptaţi fără ambiguitate şi trebuie înţeleşi de toată

lumea în acelaşi fel. Valorile lor calculate trebuie să fie valori tipice şi nu

valori arbitrare sau subiective.

Indicatorii tendinţei centrale se determină în general ca indicatori

medii sau indicatori de poziţie (ai localizării), în funcţie de natura

88 Statistică generală

caracteristicilor (variabilelor) urmărite în colectivitatea investigată, de

scopul investigaţiei etc. Sunt dese situaţiile când tendinţa centrală se

caracterizează printr-un anumit tip de medie (aritmetică, armonică, pătratică,

geometrică etc.), dar şi situaţii de utilizare a indicatorilor sintetici de poziţie

(sau localizare - modul, cuantile).

Pentru cunoaşterea obiectivă a tendinţei centrale, elaborarea şi

utilizarea corectă a indicatorilor sintetici este esenţială îndeplinirea unor

cerinţe de principiu, generale. În acest sens, Yule (1945) precizează

condiţiile care ar trebui să le îndeplinească un astfel de indicator şi anume:

- să fie definit în mod obiectiv, independent de dorinţa

utilizatotului;

- să depindă determinarea sa de toate valorile individuale

înregistrate;

- să aibă o semnificaţie concretă, uşor de înţeles chiar şi de

nespecialişti;

- să fie simplu şi rapid de calculat;

- să fie puţin sensibil la fluctuaţiile de selecţie (să nu prezinte

valori puternic diferite, dacă se calculează pe baza mai multor

eşantioane, de acelaşi volum, extrase prin acelaşi procedeu din

aceeaşi colectivitate);

- să se preteze la calcule algebrice (să poată fi utilizat în operaţii de

comparare a mai multor serii statistice sau în operaţii de

agregare/dezagregare).

În general, indicatorii tendinţei centrale calculaţi ca mărimi medii

sau ca medii de structură (localizate) nu satisfac toate condiţiile prevăzute

mai sus. Utilizatorul trebuie, însă, să fie interesat să cunoască condiţiile

neîndeplinite şi implicaţiile acestora pentru fundamentarea deciziilor.

4.2. INDICATORI MEDII

Pentru caracterizarea tendinţei centrale, din manifestarea unui fenomen

de masă, se calculează media valorilor individuale ale caracteristicii urmărite.

Media este o măsură a tendinţei centrale; condiţiile lui Yule fiind îndeplinite

în mod satisfăcător, iar valoarea sa calculată sintetizează într-un singur

nivel reprezentativ tot ceea ce este tipic, esenţial, comun şi obiectiv în

apariţia şi manifestarea fenomenelor de masă. Media se exprimă în unităţi

concrete de măsură, dar are un caracter abstract deoarece valoarea ei

calculată poate să coincidă sau nu cu vreo valoare individuală înregistrată

de variabilă numerică urmărită. Ea are un conţinut cu atât mai real cu cât

este mai reprezentativă cu cât valorile individuale din care se calculează

sunt mai omogene, mai apropiate, ca mărimi, între ele. Numai în aceste

condiţii în vecinătatea valorii medii se concentrează cele mai multe valori

individuale înregistrate, iar sintetizarea lor într-o singură valoare se

efectuează pe baza unei realităţi obiective.

Calculul mediei, ca măsură a tendinţei centrale, trebuie deci să fie

precedată de verificarea omogenităţii colectivităţii după caracteristica

urmărită. În cazul în care mulţimea valorilor individuale înregistrate este

eterogenă, chiar şi după eliminarea datelor aberante, colectivitatea se

structurează pe grupe omogene, iar apoi se calculează adecvat medii

parţiale (pe grupe). În aceste condiţii media unei caracteristici pe întregul

ansamblu apare ca o sinteză adecvată a mediilor parţiale.

În funcţie de natura caracteristicii urmărite, de scopul investigaţiei,

nivelul mediu al acesteia se calculează ca medie aritmetică, armonică,

pătratică, geometrică etc. Indiferent de tipul de medie adoptat, pentru

caracterizarea tendinţei centrale, media se calculează în funcţie de natura

obiectivă dintre date dar şi în funcţie de forma de repartizare a frecvenţelor,

ca medie simplă sau ponderată. Mediile simple se calculează atunci când se

utilizează toate variantele înregistrate. În cazul în care după

sistematizarea/gruparea datelor, (valorile individuale prezintă frecvenţe diferite

de apariţie) nivelul mediu se calculează ca medie ponderată.