Informatică și Statistică Socială

1.1. SCURT ISTORIC PRIVIND APARIŢIA, EVOLUŢIA ŞI ROLUL STATISTICII

Statistica este ştiinţa care studiază aspectele cantitativ numerice ale fenomenelor şi proceselor din natură, tehnologie şi societate. Este însă şi o artă, arta colectării datelor care caracterizează aceste fenomene şi procese.

Informaţiile cu privire la diferite fenomene observate în mod repetat, care alcătuiesc, din punct de vedere matematic nişte mulţimi omogene, reprezintă datele statistice.

Disciplina matematică care se ocupă cu gruparea, analiza şi interpretarea datelor referitoare la un anumit fenomen, precum şi cu previziunea producerii lor în viitor este statistica matematică.

Sub termenul de statistică economică se reuneşte întregul studiu al economiei în ansamblu, precum şi al ramurilor acesteia. În acest cadru, un loc deosebit revine statisticii populaţiei, întrucât obiectul ei de studiu, respectiv populaţia, este purtătoarea tuturor fenomenelor sociale.

Forma cea mai veche a statisticii moderne este statistica practică, folosită în scopuri demografice, administrative şi fiscale.

Încă din sec. IV-III î.e.n., chinezii dispuneau de date cu privire la numărul populaţiei, structura terenurilor şi chiar utilizau tabele statistice pentru unele aspecte ale activităţilor agricole. Recensămintele populaţiei, efectuate de romani încă din 550 î.e.n., de greci şi egipteni sunt, de asemenea, exemple pentru rădăcinile istorice ale statisticii practice.

Odată cu dezvoltarea statelor feudale, apar lucrări de descriere a statelor sau a unor părţi ale acestora. Astfel, în paralel cu statistica practică, apare statistica descriptivă. Acest tip de statistică reprezintă o limitare prin faptul că nu se ocupă şi de cunoaşterea regularităţilor care se manifestau în interiorul statelor. De asemenea, nu se ocupă de legile care guvernau, deci nu se baza pe o analiză cauzală. Statistica descriptivă se ocupă cu culegerea datelor despre un fenomen şi cu înregistrarea acestor date. Descrierea exhaustivă a unui fenomen este, practic, imposibilă. De exemplu, descrierea reacţiilor unei persoane la situaţii angoasante este strict limitată de metodele de investigare pe care le avem la dispoziţie. Acest lucru se datorează faptului că o persoană nu poate fi supusă succesiv la toate situaţiile care generează stres. Etica profesională limitează clar situaţiile în care cercetarea poate produce stresul, prin diferite tehnici experimentale. La sfârşitul secolului al XIX-lea şi începutul secolului al XX-lea, nevoia de cunoştinţe statistice a fost resimţită şi în domeniul psihologiei aplicate, imediat după introducerea experimentului ca metodă de bază a investigaţiei psihologice.

În acest moment apare statistica psihologică. Cunoştinţele de statistică îi sunt strict necesare psihologului, care se confruntă în viaţa profesională cu nevoia stringentă de acumulare a datelor, de prelucrare, interpretare şi comunicare a rezultatelor, indiferent dacă lucrează în domeniul clinic, în consultanţa psiho-diagnostică sau în educaţie. Abordarea proceselor şi fenomenelor se face pornind de la istoria lor reală, de la împrejurările şi factorii producerii.

Baza statisticii sociale reprezintă studiul realităţii, al faptelor şi al datelor sociale, analizate în timp şi în spaţiu, în strânsă legătură cu împrejurările care le condiţionează. Aplicaţiile moderne ale statisticii în psihologie se realizează în prezent în teoriile răspunsurilor la itemi, al teoriei generazibilităţii şi în variantele moderne ale analizei factoriale.

1.2. OBIECT ŞI METODĂ ÎN STATISTICĂ

Orice fenomen este efectul uneia sau mai multor cauze. Pentru a înţelege caracterul şi particularităţile fenomenelor, trebuie, înainte de toate, studiată natura raporturilor de cauzabilitate a acestora.

Fenomenele pot să apară ca rezultat al unui număr restrâns de cauze sau ca rezultat al mai multor cauze. Fenomenele care se supun acţiunii precise a unui număr restrâns de cauze şi sunt univoc determinate se numesc fenomene tipice. Aceste fenomene apar ca fiind deterministe, certe, ele fiind rezultatul acţiunii unor legi ale dinamicii, deci pot fi cercetate şi verificate folosind metoda experimentală.

Fenomenele multicauzale care apar ca rezultat al unui număr mare de condiţii variabile, cu acţiuni de acelaşi sens sau de sensuri diferite de influenţă se numesc fenomene de masă. Ele sunt generate de o serie de cauze comune, care se manifestă în condiţii diferite. Principala proprietate a fenomenelor de masă este variabilitatea în timp şi spaţiu. Deoarece printre factorii determinanţi există şi factori aleatori, rezultă că ele nu pot fi interpretate decât folosind principiile teoriei probabilităţii. Din acest motiv, fenomenele de masă sunt de tip nedeterminist sau stochastic.

Este necesar să se studieze un număr mare de cazuri individuale astfel încât factorii cu acţiune întâmplătoare să se compenseze reciproc. Aceste cazuri individuale vor intra sub acţiunea legii numerelor mari.

Legea numerelor mari (Legea lui Bernoulli) - Frecvenţa relativă a unui eveniment în n probe independente converge în probabilitate către probabilitatea de realizare a evenimentului într-o probă.