Extras din curs

1.1. Scurt istoric al evoluţiei statisticii

Statistica a apărut ca activitate practică, din necesitatea cunoaşterii, într-o formă măsurabilă, a realităţii înconjurătoare şi a evoluat de-a lungul secolelor spre statutul de ştiinţă de sine stătătoare.

Deşi statisticieni de renume consideră că nu se poate vorbi despre statistică înainte de mijlocul secolului al XVII-lea, totuşi lucrări cu caracter statistic s-au întocmit cu mult înainte de această perioadă.

Astfel de lucrări, cu specific militar şi fiscal, destinate a evidenţia resursele umane şi materiale ale statelor au fost întocmite în Egiptul antic, în Grecia antică, în Roma antică etc.

Termenul de statistică derivă din latinescul „status”, cu sensul de stare politică. Se atribuie profesorului german Gottfried Achenwall crearea şi introducerea (1746) termenului de „statistică” pentru a desemna o ştiinţă a descrierii statului.

Statistica, ca ştiinţă, a apărut în urmă cu aproximativ trei secole. În secolele al XVII-lea şi al XVIII-lea s-a creat şi dezvoltat, în Germania şi Anglia, un curent de gândire care îşi propunea să descrie într-o formă sistematică situaţia diferitelor state constituite în acea epocă, prin prisma unor caracteristici precum: populaţia, industria, comerţul, finanţele. Acesta s-a manifestat prin şcoala descriptivă germană şi şcoala engleză a aritmeticii politice.

În cadrul şcolii descriptive germane statistica a apărut ca o ştiinţă menită să descrie statul feudal prin intermediul datelor. Ea era orientată spre întocmirea de monografii şi spre compararea resurselor statelor.

În spiritul şcolii descriptive au fost întocmite şi în ţările române, în secolele al XVIII-lea şi al XIX-lea, o serie de lucrări care reprezintă contribuţii valoroase la dezvoltarea statisticii.

Astfel, Dimitrie Cantemir (1673-1723) a scris „Descrierea Moldovei”, monografie cu caracter geografic, economic, social, politic şi cultural, a cărei valoare ştiinţifică l-a impus printre cei mai de seamă reprezentanţi ai statisticii descriptive europene şi i-a conferit titlul de membru al Academiei din Berlin.

Spre deosebire de şcoala descriptivă germană care punea accentul pe descrierea fenomenelor cu ajutorul cifrelor, în Anglia celei de a doua jumătăţi a secolului al XVII-lea a apărut şi s-a dezvoltat o concepţie modernă, prin şcoala aritmeticii politice, orientată spre analiza fenomenelor social-politice şi căutarea legităţilor care le determină manifestarea, pe baza datelor şi calculelor matematice.

Principalul reprezentanţi ai şcolii aritmeticii politice este William Petty - considerat părintele economiei politice şi întemeietorul statisticii ca ştiinţă.

O dezvoltare deosebită a înregistrat statistica datorită progreselor din domeniul matematicii, în general, şi al calculului probabilităţilor, în special. Contribuţii remarcabile la progresul statisticii au avut savanţi precum: Pascal (1623-1662) şi Fermat (1601-1667), creatorii teoriei probabilităţilor; Jacques Bernoulli (1654-1705), autorul legii numerelor mari etc.

Adevăratul început al statisticii moderne poate fi localizat la sfârşitul secolului al XIX-lea şi începutul secolului al XX-lea şi se datorează în mod deosebit lucrărilor lui Karl Pearson (1857-1936), care a pus bazele statisticii internaţionale şi a lui Ronald A. Fischer (1890-1962), care a elaborat teoria riguroasă a tragerii concluziilor din datele observate.

A doua jumătate a secolului al XX-lea este caracterizată prin diversificarea domeniilor de aplicaţie ale metodelor statistice şi prin contribuţia unor savanţi precum Neyman şi Egon Pearson.

Statistica a evoluat şi continuă să evolueze sub impulsul necesităţilor practicii, ale dezvoltării forţelor de producţie, al cuceririlor ştiinţei şi tehnicii. Ea şi-a lărgit continuu sfera de aplicaţie, constituindu-se în statistici specializate, aplicate: statistica demografică, statistica economică, statistica matematică, statistica medicală, statistica juridică, statistica informaţională etc. Dar, indiferent de gradul de diversificare al statisticii în viitor, baza ei a rămâne statistica teoretică, care oferă posibilitatea de descriere într-o formă concentrată a principalelor relaţii şi tendinţe ce se manifestă în colectivităţile studiate.

1.2. Obiectul şi metoda statisticii

Statistica este ştiinţa care are drept obiect de studiu variaţia curentă-continuă în timp, în spaţiu şi din punct de vedere calitativ a fenomenelor şi proceselor de tip colectiv, în scopul descrierii acestora şi a descoperirii legilor care guvernează manifestarea lor.

Ca disciplină ştiinţifică, statistica modernă cuprinde:

- statistica descriptivă, care are drept obiectiv culegerea datelor şi prelucrarea acestora în scopul obţinerii informaţiilor statistice cu privire la starea şi evoluţia colectivităţilor;

- statistica inductivă, care are drept obiectiv determinarea caracteristicilor unei colectivităţi oarecare pornind de la cunoaşterea unui eşantion din aceasta;

- analiza statistică, care are drept obiectiv descoperirea a ceea ce este permanent, esenţial, legic în variaţia fenomenelor şi proceselor de tip colectiv şi măsurarea influenţei factorilor care le determină variaţia în timp, în spaţiu şi din punct de vedere calitativ.

Particularităţile obiectului statisticii:

- statistica studiază fenomenele social-economice de masă (de tip colectiv, stohastice sau fenomene atipice), care prezintă proprietatea de a fi variabile în timp şi spaţiu şi în cadrul cărora acţionează legile statistice;

- statistica studiază fenomenele de masă din punct de vedere cantitativ, numeric.

Totalitatea operaţiilor, tehnicilor, procedeelor şi metodelor de investigare statistică a fenomenelor şi proceselor de tip colectiv formează metodologia sau metoda statisticii.

Particularităţile metodei statisticii:

- observarea faptică reprezintă procesul complex de obţinere a datelor cu privire la colectivităţile economico-sociale prin observarea, măsurarea şi înregistrarea unităţilor componente sub aspectul caracteristicilor urmărite;

- exprimarea numerică este necesară datorită caracterului de masă a fenomenelor studiate de statistică.