Introducere în Studiul Statisticii

Curs
7/10 (1 vot)
Domeniu: Statistică
Conține 1 fișier: docx
Pagini : 7 în total
Cuvinte : 2522
Mărime: 24.61KB (arhivat)
Publicat de: Mircea Niculae
Puncte necesare: 0

Extras din curs

1.1. Scurt istoric al evoluţiei statisticii

Statistica a apărut ca activitate practică, din necesitatea cunoaşterii, într-o formă măsurabilă, a realităţii înconjurătoare şi a evoluat de-a lungul secolelor spre statutul de ştiinţă de sine stătătoare.

Deşi statisticieni de renume consideră că nu se poate vorbi despre statistică înainte de mijlocul secolului al XVII-lea, totuşi lucrări cu caracter statistic s-au întocmit cu mult înainte de această perioadă.

Astfel de lucrări, cu specific militar şi fiscal, destinate a evidenţia resursele umane şi materiale ale statelor au fost întocmite în Egiptul antic, în Grecia antică, în Roma antică etc.

Termenul de statistică derivă din latinescul „status”, cu sensul de stare politică. Se atribuie profesorului german Gottfried Achenwall crearea şi introducerea (1746) termenului de „statistică” pentru a desemna o ştiinţă a descrierii statului.

Statistica, ca ştiinţă, a apărut în urmă cu aproximativ trei secole. În secolele al XVII-lea şi al XVIII-lea s-a creat şi dezvoltat, în Germania şi Anglia, un curent de gândire care îşi propunea să descrie într-o formă sistematică situaţia diferitelor state constituite în acea epocă, prin prisma unor caracteristici precum: populaţia, industria, comerţul, finanţele. Acesta s-a manifestat prin şcoala descriptivă germană şi şcoala engleză a aritmeticii politice.

În cadrul şcolii descriptive germane statistica a apărut ca o ştiinţă menită să descrie statul feudal prin intermediul datelor. Ea era orientată spre întocmirea de monografii şi spre compararea resurselor statelor.

În spiritul şcolii descriptive au fost întocmite şi în ţările române, în secolele al XVIII-lea şi al XIX-lea, o serie de lucrări care reprezintă contribuţii valoroase la dezvoltarea statisticii.

Astfel, Dimitrie Cantemir (1673-1723) a scris „Descrierea Moldovei”, monografie cu caracter geografic, economic, social, politic şi cultural, a cărei valoare ştiinţifică l-a impus printre cei mai de seamă reprezentanţi ai statisticii descriptive europene şi i-a conferit titlul de membru al Academiei din Berlin.

Spre deosebire de şcoala descriptivă germană care punea accentul pe descrierea fenomenelor cu ajutorul cifrelor, în Anglia celei de a doua jumătăţi a secolului al XVII-lea a apărut şi s-a dezvoltat o concepţie modernă, prin şcoala aritmeticii politice, orientată spre analiza fenomenelor social-politice şi căutarea legităţilor care le determină manifestarea, pe baza datelor şi calculelor matematice.

Principalul reprezentanţi ai şcolii aritmeticii politice este William Petty - considerat părintele economiei politice şi întemeietorul statisticii ca ştiinţă.

O dezvoltare deosebită a înregistrat statistica datorită progreselor din domeniul matematicii, în general, şi al calculului probabilităţilor, în special. Contribuţii remarcabile la progresul statisticii au avut savanţi precum: Pascal (1623-1662) şi Fermat (1601-1667), creatorii teoriei probabilităţilor; Jacques Bernoulli (1654-1705), autorul legii numerelor mari etc.

Adevăratul început al statisticii moderne poate fi localizat la sfârşitul secolului al XIX-lea şi începutul secolului al XX-lea şi se datorează în mod deosebit lucrărilor lui Karl Pearson (1857-1936), care a pus bazele statisticii internaţionale şi a lui Ronald A. Fischer (1890-1962), care a elaborat teoria riguroasă a tragerii concluziilor din datele observate.

A doua jumătate a secolului al XX-lea este caracterizată prin diversificarea domeniilor de aplicaţie ale metodelor statistice şi prin contribuţia unor savanţi precum Neyman şi Egon Pearson.

Statistica a evoluat şi continuă să evolueze sub impulsul necesităţilor practicii, ale dezvoltării forţelor de producţie, al cuceririlor ştiinţei şi tehnicii. Ea şi-a lărgit continuu sfera de aplicaţie, constituindu-se în statistici specializate, aplicate: statistica demografică, statistica economică, statistica matematică, statistica medicală, statistica juridică, statistica informaţională etc. Dar, indiferent de gradul de diversificare al statisticii în viitor, baza ei a rămâne statistica teoretică, care oferă posibilitatea de descriere într-o formă concentrată a principalelor relaţii şi tendinţe ce se manifestă în colectivităţile studiate.

1.2. Obiectul şi metoda statisticii

Statistica este ştiinţa care are drept obiect de studiu variaţia curentă-continuă în timp, în spaţiu şi din punct de vedere calitativ a fenomenelor şi proceselor de tip colectiv, în scopul descrierii acestora şi a descoperirii legilor care guvernează manifestarea lor.

Ca disciplină ştiinţifică, statistica modernă cuprinde:

- statistica descriptivă, care are drept obiectiv culegerea datelor şi prelucrarea acestora în scopul obţinerii informaţiilor statistice cu privire la starea şi evoluţia colectivităţilor;

- statistica inductivă, care are drept obiectiv determinarea caracteristicilor unei colectivităţi oarecare pornind de la cunoaşterea unui eşantion din aceasta;

- analiza statistică, care are drept obiectiv descoperirea a ceea ce este permanent, esenţial, legic în variaţia fenomenelor şi proceselor de tip colectiv şi măsurarea influenţei factorilor care le determină variaţia în timp, în spaţiu şi din punct de vedere calitativ.

Particularităţile obiectului statisticii:

- statistica studiază fenomenele social-economice de masă (de tip colectiv, stohastice sau fenomene atipice), care prezintă proprietatea de a fi variabile în timp şi spaţiu şi în cadrul cărora acţionează legile statistice;

- statistica studiază fenomenele de masă din punct de vedere cantitativ, numeric.

Totalitatea operaţiilor, tehnicilor, procedeelor şi metodelor de investigare statistică a fenomenelor şi proceselor de tip colectiv formează metodologia sau metoda statisticii.

Particularităţile metodei statisticii:

- observarea faptică reprezintă procesul complex de obţinere a datelor cu privire la colectivităţile economico-sociale prin observarea, măsurarea şi înregistrarea unităţilor componente sub aspectul caracteristicilor urmărite;

- exprimarea numerică este necesară datorită caracterului de masă a fenomenelor studiate de statistică.

Preview document

Introducere în Studiul Statisticii - Pagina 1
Introducere în Studiul Statisticii - Pagina 2
Introducere în Studiul Statisticii - Pagina 3
Introducere în Studiul Statisticii - Pagina 4
Introducere în Studiul Statisticii - Pagina 5
Introducere în Studiul Statisticii - Pagina 6
Introducere în Studiul Statisticii - Pagina 7

Conținut arhivă zip

  • Introducere in Studiul Statisticii.docx

Alții au mai descărcat și

Model Liniar - 2

O banca vrea sa-si evalueaze clientii în functie de zona în care locuiesc si în functie de volumul creditelor solicitate si acordate. Astfel...

Subiecte statistică

. Prezentaţi variabila statistică (definiţie, clasificare, exemple). (0,5p) b. Prezentaţi indicatorii relativi ai unei serii cronologice...

Populația pe grupe de vârsta la 1 iulie - Sibiu

POPULATIA PE GRUPE DE VARSTA LA 1 IULIE SIBIU Numar persoane Judetul Sibiu Total Pe grupe de vârsta Structura populatiei pe grupe de varsta(%)...

Calitatea Produselor și Fiabilitate

Testele de omgenitate verifica dispersiile si preciziile procesului respective. Teste de concordanta verifica o ipoteza Ho; o lege de...

Econometrie Subiecte pentru Examen

1. Ce este econometria? 2. Concepte 3. Demersul metodologic al cercetarii econometrice 4. Date statistice utilizate în econometrie 5. Modelul...

Te-ar putea interesa și

Nursingul Pacientului cu Derivație Urinară Externă

Motto: ,, Toate generaţiile de oameni câte s-au perindat în cursul secolelor, cată a se considera ca un singur om care trăieşte pururea şi învaţă...

Metode statistico-matematice pentru fundamentarea strategiei unei societăți comerciale

Cercetarea de marketing reprezinta un element important în caracterizarea gradului însusi de dezvoltare a marketingului. Cercetarea de marketing...

Prelucrarea Statistică a Datelor Meteorologice

INTRODUCERE Analiza mediului a devenit o obsesie a societății actuale, interesată de asigurarea unui viitor accesibil și confortabil, dar și de...

Strategia Unei Sococietati Comerciale

Introducere Televizoare cu ecrane cu plasma, aparatura digitala de ultima ora, aparate de aer conditionat performante, masini de spalat...

Studiu Statistic Privind Activitatea de Transport în Cadrul SC Every Day Prod Com SRL

1. Rolul statisticii în societatea de transport S.C. EVERY DAY PROD COM S.R.L. 1.1. Întroducere Societatea şi-a început activitatea în anul 1996...

Analiza Factorului Uman

Introducere Procesul creşterii economice stă la baza dezvoltării oricărei ţări. Specialistii acordă creşterii economice o atentie deosebită,...

Analiza statistică a ratei șomajului și a ratei exportului în România

1. INTRODUCERE Pe parcursul acestui proiect voi analiza fenomenul ‚Analiza ratei şomajului şi a ratei exportului, în România în anul 2016’’ Am...

Analiza susceptibilității la alunecare prin metode statistice

Introducere Prezentul studiu este realizat de o echipă formată din două persoane: Vladu Elena şi , fiecare având o contribuţie însemnată la...

Ai nevoie de altceva?