Metoda observării

- Metoda statisticii este reprezentată de un ansamblu de principii metodologice, metode şi tehnici folosite în investigarea fenomenelor.

Principiile metodologice prin care se particularizează metoda statisticii sunt exprimarea numerică şi observarea faptică.

- observarea faptică presupune obţinerea datelor asupra fenomenelor economico-sociale prin măsurarea, observarea şi înregistrarea unităţilor componente cu ceea ce are individual fiecare. Observarea faptică a elementelor se realizează acolo unde acestea există şi sub forma în care acestea există în momentul producerii lor.

- exprimarea numerică este impusă de faptul că măsurarea fenomenelor de masă nu poate fi realizată numai sub formă atributivă. De exemplu, nu este suficient să spunem despre o ţară că este mică, trebuie să precizăm numeric ce suprafaţă, ce populaţie etc. are ţara respectivă. Folosirea expresiei numerice face posibil calculul indicatorilor prin care se caracterizează o colectivitate, facilitează comparările şi elaborarea modelelor privind evoluţia fenomenelor.

În cunoaşterea statistică se recurge la o serie de metode, tehnici şi procedee proprii de culegere şi sistematizare a datelor individuale, de prelucrare şi de calcul a indicatorilor şi de interpretare şi valorificare a rezultatelor cercetării.

- În demersul statistic se recurge la cele două tipuri de raţionament ale metodei ştiinţifice: deductiv şi inductiv. În primul caz se porneşte de la general şi se deduc prin raţionament logic anumite proprietăţi particulare. In cazul metodei inductive se pleacă de la observarea şi înregistrarea manifestărilor empirice, individuale, şi prin simplificări abstractizări şi generalizări se reţine la nivelul întregului numai ceea ce este generat de cauze comune, adică numai ceea ce este normal, esenţial, permanent.

- Etapele cercetării statistice

Cunoaşterea statistică presupune parcurgerea mai multor etape (figura 1.1).

Fig. 1.1 Etapele cercetării statistice

- Pregătirea cercetării presupune:

- definirea scopului cercetării;

- definirea indicatorilor prin care se poate atinge obiectivul urmărit prin cercetare;

- definirea variabilelor pentru care urmează să se înregistreze datele individuale;

- definirea modalităţilor de obţinere a datelor individuale (există date care răspund obiectivului cunoaştere; trebuie să se organizeze o înregistrare; se culeg date pentru toate unităţile colectivităţii sau numai pentru un ansamblu).

- definirea fenomenului sau procesului de observat, ceea ce înseamnă definirea unităţilor care fac obiectul cercetării.

- Observarea statistică înseamnă înregistrarea după reguli unitare a caracteristicilor unităţilor colectivităţii şi se consretizează în materialul faptic.

Datele înregistrate trebuie să îndeplinească următoarele condiţii:

- să fie autentice, să reflecte realitatea;

- să îndeplinească cerinţele de volum, în sensul ca volumul acestora să permită realizarea obiectivului cercetării;

- dacă datele se obţin printr-un sondaj, eşantionul trebuie să fie reprezentativ pentru întreaga colectivitate.

- Prelucrarea statistică este etapa prin care se realizează sistematizarea datelor individuale, prezentarea datelor sub formă de serii, tabele şi grafice statistice şi se calculează indicatori derivaţi care permit caracterizarea tendinţei centrale, variaţia valorilor, intensitatea corelaţiei, tendinţa de evoluţie.

Analiza statistică constă în compararea şi confruntarea datelor, formularea şi prezentarea concluziilor pe baza indicatorilor derivaţi în formularea şi verificarea ipotezelor.

Statistica ca ştiinţă care studiază fenomenele de masă se defalcă, de regulă în două părţi:

1. statistica descriptivă – are drept obiectiv prezentarea cât mai sugenstivă a datelor empirice obţinute în urma unei observări, respectiv: volumul; structura; prezentarea grafică; evoluţia în timp.

Observaţie: informaţiile furnizate de statistica descriptivă se referă numai la masa unităţilor la care s-au observat valorile variabilelor.

2. statistica inductiva sau inferenţa statistică. În cazul celor mai multe ştiinţe se urmăreşte formularea de concluzii care sunt valabile nu numai pentru grupe riguros delimitate, ci pentru toate obiectele, unităţile care posedă aceleaşi trăsături ca acelea de la care s-au cules datele empirice. Dacă se urmăreşte un asemenea obiectiv se ajunge în domeniul statisticii inductive. Statistica inductivă porneşte de la datele empirice înregistrate pentru o parte din unităţile colectivităţii (eşantion) iar pe baza indicatorilor calculaţi pentru eşantion se concluzionează asupra întregii colectivităţi. Obiectul inferenţei îl constituie estimarea parametrilor întregii colectivităţi şi verificarea ipotezelor – baza constituind-o calculul probabilităţilor.