Statistică în turism - suport curs

Scurt istoric

Într-o prima conceptie, statistica echivala cu descrierea statului, expunerea situatiei geografice, economice si politice. Acest gen de statistica a fost cultivat mai întâi de italieni. Înca din sec. XIII - XIV în Republica Venetia se elaborau diferite rapoarte care contineau informatii privitoare la partenerii sai comerciali si au fost utilizate în politica comerciala oficiala.

Curentul "descrierea statului" a atins apogeul în sec. XVII- XVII când, în Germania, s-a constituit o adevarata scoala cunoscuta sub denumirea de scoala descriptiva germana.

Descrierea statului a devenit disciplina de predare acadamica, încadrata într-un sistem construit dupa norme teoretice si practice, care s-au elaborat si dezvoltat în univeraitatile germane. Noua disciplina (Staatskunde), a primit numele de statistica (Statistik).

Pe vremea constituirii statisticii ca disciplina descriptiva a statului, se nastea în Anglia, în afara universitatilor, o statistica cunoscuta sub numele de aritmetica politica, a carui scop era: analiza datelor de observatie prin procedee matematice, desprinderea regularitatilor în fenomenul social si chiar formularea de previziuni. Studiile demografice lasau sa se întrevada ca previziunea fenomenelor colective ar putea avea o însemnatate practica; dealtfel tabelele de mortalitate, întocmite în sec. XVIII au constituit punctul de plecare al înfloritoarei industrii de asigurari. Folosirea metodei statistice, recurgerea la instrumentul matematic si cautarea legitatilor marcau un substantial progres, prefigurînd statistica moderna.

Este dificil sa se dea o definitie satisfacatoare statisticii. În limbaj uzual termenul este folosit pentru a desemna o colectie de numere referitoare la un anumit domeniu (demografie, precipitatii, debite). În sens tehnic (mai precis matematic) statistica este un instrument al matematicii utilizat pentru prelucrarea si interpretarea informatiilor numerice.

Scopul statisticii

Statistica poate fi clasificata în doua mari categorii:

- statistica descriptiva

- statistica analitica.

Statistica descriptiva se ocupa de prezentarea, clasificarea si sintetizarea datelor de observatie. Aceasta concentreaza informatia existenta în datele respective cu ajutorul anumitor indicatori statistici care, în fond, sunt niste numere ce exprima caracteristici sau tendinte ale fenomenului studiat.

Statistica analitica foloseste metode matematice (teoria probabilitatilor) pentru extragerea si prelucrea informatiei statistice; în multe cazuri aceste metode pun în evidenta legitati statistice.

Depasirea stadiului descriptiv, al simplei metode cantitative, a însemnat, istoric vorbind, deplasarea gândirii statistice spre interpretarea analitica a fenomenului si obtinerea de concluzii inductive, pe baza observatiilor empirice. Aceasta schimbare de continut a facut ca statistica sa se întrepatrunda în mod constant cu matematica, în cautarea de metode corespunzatoare obiectivelor sale.

Transpusa într-un limbaj matematic statistica s-a construit într-o teorie numita teoria corelatiei statistice, ale carei aplicatii au permis identificarea unor noi legi de dependenta, specific statistice si adaptate la formele complexe si variate pe care le ofera natura în diferitele sale manifestari.

În cercetarile moderne se porneste de la ipoteze statistice asupra fenomenului sau procesului observat, consecintele lor logic deduse se compara apoi cu datele disponibile si daca sunt în concordanta, ipotezele sunt justificate, cel putin pâna la noi observatii mai riguroase.

Unul din obiectivele esentiale ale statisticii se considera tocmai masurarea incertitudinii concluziilor inductive. De la un timp însa, gîndirea statistica tinde sa se preocupe mai putin de masurarea incertitudinii si mai mult de determinarea riscului de eroare si a pierderilor implicate de orice decizie întemeiata pe o informatie care, prin natura sa, nu poate fi exhaustiva.

Aplicarea calculelor statistice la datele empirice, oferite de observarea fenomenului, permite desprinderea de legitati statistice.

Fenomenele sunt în interconexiune unele cu altele, în sensul ca se genereaza si se influenteaza reciproc. Acest fapt conduce la notiunea de cauzalitate care exprima interactiunea dintre cauza si efect astfel încât întotdeauna cauza sa preceada efectul. Desfasurarea fenomenelor consta astfel într-un sir neîntrerupt de momente, într-o succesiune cauza-efect, efectul fiind la rîndul lui cauza pentru un alt efect s.a.m.d. Astfel se formeaza un lant cauzal. Orice întrerupere a lantului cauzal înseamna de fapt existenta unui efect care sa nu aiba cauza. Nici un fenomen nu se abate de la acest principiu care poarta numele de principiul cauzalitatii. Cunoasterea desfasurarii evenimentelor este asigurata de cunoasterea legilor care guverneaza fenomenul si a ansamblului de conditii în care se desfasoara acesta. Deci legea este un element primordial în cunoasterea fenomenelor deoarece exprima raporturile esentiale, necesare, generale, relativ stabile si repetabile ale fenomenelor si ale desfasurarii lor. Putem deosebi doua mari categorii de legi:

- legi fizice, care se aplica fenomenelor si proceselor individuale luate în parte (ex. legea atractiei universale, legile I, II, III ale dinamicii etc.) si

- legi statistice, care se aplica numai fenomenelor de masa, ansamblurilor de obiecte (ex. legea gazelor perfecte, legea dezintegrarii radioactive, etc.) si care exprima anumite caracteristici ale ansamblului considerat.

Legile fizice permit cunoasterea perfecta a desfasurarii viitoare a fenomenelor pe baza cunoasterii la momentul initial a unor marimi. Astfel, în mecanica, legea a II-a a lui Newton permite cunoasterea perfecta a miscarii unui obiect atunci când se cunosc la momentul initial pozitia (trei coordonate) si viteza sau impulsul (trei proiectii) obiectului.

Legile statistice permit cunoasterea desfasurarii viitoare a fenomenelor doar în termeni probabilistici (probabilitati, valori medii, erori statistice etc.). Acest lucru indica de la început ca informatia pe care o da o lege statistica este mai saraca decât cea data de legea dinamica. Cu toate acestea, legea statistica permite cunoasterea desfasurarii viitoare a fenomenelor si poate fi tot atât de determinista ca si cea dinamica.

Particularitatea esentiala a legilor statistice izvorâta din faptul ca ele actioneaza în fenomenele de masa, unde întregul este determinat de unitatea partilor componente, o constituie exprimarea comportarii ansamblului de unitati omogene si nu a fiecarei unitati în parte. În mod corespunzator, legea statistica se realizeaza ca o tendinta predominanta, ca o necesitate care îsi croieste drum printr-un numar foarte mare de contingente si care se manifesta în aceste contingente ca media unui numar mare de abateri întîmplatoare. De aici si principiul verificat deseori în practica: legea statistica poate fi evidentiata daca si numai daca este considerat si supus observarii un numar mare sau suficient de mare de unitati elementare ale ansamblului considerat.