Birocrația

OBIECTIVE

Însuşirea acestui capitol asigură:

• cunoaşterea unui model birocratic, cu părţile favorabile şi nefavorabile ale acestuia;

• analiza comparativă a „modelului firmă” cu modelul „birou”;

• prezentarea disfuncţionalităţilor într-un model birocratic;

• evitarea unor forme practice ale birocraţiei;

• răspunsurile mediului uman asupra formelor de birocraţie.

1. Introducere

Conceptul de birocraţie comportă în literatura de specialitate cele mai diferite abordări, în mod invariabil, conceptul de „birocraţie” este corelat cu cel de birou, în sensul „operaţiunii de birou”.

Varietatea tezelor în domeniul supus atenţiei poate fi redată prin următoarele aprecieri:

1. Birocraţii sunt capabili de un înalt nivel de raţionalitate sau eficienţă (Weber 1978).

2. Comportamentul de birou este caracterizat prin ineficientă economică, la fel ca pierderile în administraţie (Tullock, 1965; Niskanen, 1971).

3. Logica operaţiunilor de birou este iraţionalitatea (March şi Olsen, 1976; Hogwood şi Peters, 1985).

Următoarele abordări constituie încercări de răspuns la aprecierile de mai sus.

Stări generale

Birocraţia face parte din limbajul curent şi avem cu toţii idee la ce se referă. De exemplu, să ne gândim la primirea rece pe care personalul de la ghişeu ne-o face dese ori la poştă, la bancă, la metrou, la serviciile de reclamaţii etc. Nu este oare aceasta birocraţie? Dar dacă le-am întreba pe aceste persoane aflate la dispoziţia cetăţeanului, acestea vor spune probabil că birocraţia este atitudinea autoritară şi distantă a directorilor. Dacă am pune această întrebare directorilor, este sigur că ei vor pune în evidenţă, printre cauzele birocraţiei, sistemul de personal care bineînţeles impune convenţii colective rigide şi nu se gândeşte decât la satisfacerea cerinţelor sindicatelor şi la apărarea strictă a intereselor lor privind cariera. În sfârşit, dacă am împinge ancheta până la sindicate, fără îndoială, acestea vor pune birocraţia pe seama reglementărilor apărute care demobilizează personalul şi suscită apatia.

La prima vedere, birocraţia reprezintă indiferenţa celorlalţi, reticienţa lor de a lua în serios problemele cotidiene pe care fiecare dintre noi le întâmpină în munca sa sau în situaţia sa de client, utilizatori, pacient, consumator, cetăţean sau contribuabil; indiferenţă, dar şi încetineală, pasivitate, rigiditate, inumanitate şi autoritatarism.

Funcţionarului refugiat în spatele statutului său i se atribuie un spirit minuţios, timorat şi marcat de lene şi limite, în timp ce administraţia ca entitate devine un big brother răufăcător.

Cuvântul birocraţie are astfel, în sens comun, mai multe reprezentări sociale imprecise şi difuze, dar care au toate un sens deplorabil şi nefast. Ne putem aştepta din partea specialiştilor în ştiinţe publice la o definiţie precisă şi clară. Dar nu am găsit nimic despre acest domeniu. Chiar şi specialiştii au sporit confuzia propunând noi semnificaţii.

Stări focalizate

Puterea birourilor. Această definiţie este conformă etimologiei cuvântului birocraţie. Se desemnează prin această extindere a serviciilor orizontale care, în teorie, nu există decât pentru a furniza încadrare şi o asistenţă juridică, contabilă şi de gestiune a serviciilor operaţionale efectiv însărcinate cu realizarea obiectivelor organizaţiilor publice sau private.

Organizaţiile de mari dimensiuni. Firme tradiţionale, mari întreprinderi industriale, comerciale, bancare sau de servicii, mari administraţii sau societăţi de stat. Birocraţia reprezintă, în acest sens, mari organizaţii complexe şi moderne.

O organizaţie bazată pe reguli de raţionalitate. Impersonalitate, ierarhie, diviziunea muncii, cu posturi legate de merite şi de carieră. Este modelul clasic de birocraţie, acela formulat de marele sociolog Max Weber.

Reglementarea. Are un sens asemănător cu precedentul. În manualele de gestiune se utilizează adesea cuvântul birocraţie pentru a desemna reguli oficiale şi scrise după care sunt conduse organizaţiile. Birocraţia devine astfel un termen juridic care înglobează tot ceea ce reprezintă cadrul formal al unei organizaţii: organigrame, reglementări, statuturi.

Administraţia publică. Pentru numeroşi specialişti, birocraţia este pur şi simplu sinonimă cu administraţia publică, fără ca această asimilare să aibă conotaţii. Se poate spune de exemplu că scopul birocraţiei este a aplica politica guvernului.

Puterea funcţionarilor. Funcţionarii ocupă o poziţie de autoritate considerabilă. Se vorbeşte adesea de birocraţie pentru a caracteriza această putere. Când este vorba de a caracteriza puterea înalţilor funcţionari ai marilor administratori sau a experţilor, conceptul de tehnocraţie este adesea preferat celui de birocraţie.

Creşterea puterii statului. Birocraţia este identificată uneori cu creşterea puterii statului, a bugetelor, a efectivelor şi a ariei sale de intervenţie. Birocraţia devine astfel sinonimă cu intervenţionismul etatic.

Dezumanizarea lumii. Într-un sens larg şi filozofic, birocraţia se referă la complexitatea năucitoare a societăţii moderne, la individul distrus, strivit sub greutatea aparatelor şi uneltelor în dorinţa sa de a epata şi de a participa.

Oligarhia. Se vorbeşte de oligarhie atunci când într-o societate sau organizaţie, puterea este concentrată în mâinilor unor conducători irevocabili. La începutul secolului, într-o lucrare devenită celebră mai târziu, Roberto Michels (1914) a studiat procesul conform căruia oligarhia se dezvoltă chiar şi în organizaţiile democratice. Conform acestui autor, conducătorii aleşi reuşesc să se sustragă controlului maselor şi să formeze o oligarhie. În tradiţia începută de Michels, birocraţia desemnează tendinţa oligarhică a organizaţiilor de orice fel; în organizaţiile democratice aceasta se referă la democraţia aleşilor asupra electoratului, a delegaţiilor asupra celor care deleagă.

Regimul comunist. După Trotsky (1963), autorii utilizează conceptul de birocraţie pentru a analiza regimul comunist şi stalinismul. Spaţiul birocraţiei corespunde unei autorităţi ferme şi totalitare.