Contabilitatea instituțiilor publice

Capitolul 1- Contabilitatea- menirea, locul si rolul acesteia în fata cerintelor cunoasterii si realitatii (existentialitatii) actuale

I.1. Puncte de vedere, realitati privind statutul contabilitatii.

Realitatea demonstreaza existenta contabilitatii în domeniul public, privat,la nivel micro si macro economic. Fiind un sistem ce se bazeaza pe logica, din toate mediile- cercetare, literatura straina si româna de specialitate, din domeniul academic, apare întrebarea: ce este contabilitatea?

Evolutia contabilitatii din ultimul secol a general controverse aprinse în legatura cu statutul acesteia. În fata acestor controverse si a numeroaselor atitudini de gândire s-a desfasurat si continua si astazi disputa “ În ce masura contabilitatea poate fi considerata arta sau stiinta, tehnica sau joc social, limbaj de comunicare sau veritabil bun social”? .

Chiar si la nivelul anului 2000, printr-o analiza atenta a celor patru ipostaze în care poate sa se afle contabilitatea, respectiv arta, tehnica, stiinta sau limbaj, s-a apreciat ca nu sunt suficiente argumente pentru a se acredita contabilitatea drept stiinta si se însuseste “ pledoaria pentru o tehnostiinta contabila” .

Daca facem o sinteza a diferitelor conceptii privind statutul contabilitatii din perspectiva ipostazelor privind natura acesteia, distingem urmatoarele acceptiuni:

a. contabilitatea ca arta.

Înca din 1514 contabilitatea este considerata drept arta de Luca Paciolo, ulterior în 1870 de Francesco Marchi, iar in literatura româna, profesorul Theodor Stefanescu socoteste contabilitatea drept arta, iar ulterior o defineste “stiinta care ne învata arta de a uni socotelile unei case de comert sau a oricarei alte case publice care administreaza fonduri” .

În decursul timpului, alti profesori români preiau în lucrarile lor definitii din literatura franceza ce considera contabilitatea “arta de a înregistra si sitematiza valoarea monetara a tranzactiilor comerciale, si a evenimentelor financiare, de a întocmi documentele contabile de sinteza si de a interpreta rezultatele” .

Americanii, prin Institutul American al Contabililor Publici Autorizati (A.I.C.P.A.) considerau în 1941 contabilitatea tot o arta a înregistrarii operatiunilor, evenimentelor si rezultatelor cu caracter financiare într-o forma sintetica si în experesie baneasca pentru a putea fi interpretate, iar în 1980 au completat si au formulat opinia concluzionând ca informatiile contabile reprezinta suportul elaborarii deciziilor economice într-o entitate economica.

b. contabilitatea ca tehnica

În literautra franceza, autori ai unor studii consacrate în domeniu si în special Bernard si Esnault si Cristian Hoaran au considerat contabilitatea “tehnica de ordin cantitativ, de colectare, prelucrare si analiza a informatiilor privind evenimentele economice si juridice din viata întreprinderii” .

În decursul istoriei, statutul de tehnica al contabilitatii, în evolutie corespunzator practicilor sociale diverse, este recunoscut ca o parte practica, aplicativa a teoriei contabile si nu o simpla rutina, respectiv simple calcule sau registre de socoteli.

Permanent s-a simtit nevoia unui sistem riguros de proceduri, obiective si principii contabile pentru practicarea meseriei de contabil.

Daca la început a fost suficienta organizarea în partida simpla a operatiunilor numai a intrarilor si iesirilor de valori, în timp, realitatea a impus nevoia consemnarii si urmaririi tuturor mutatiilor patrimoniale.

Astfel, dupa generalizarea partidei duble, contabilitatea a urmarit înregistrarea originii, provenientei fondurilor ce intrau, alimentau patrimoniul, precum si utilizarea acestora indiferent de forma si natura lor.

c. contabilitatea ca limbaj

În lumea afacerilor, comunicarea este suportul cunoasterii si contabilitatea poate fi considerata “limbajul formalizat de comunicare” .

Latura practica a limbajului contabil se caracterizeaza prin legatura ce trebuie sa existe si sa se realizeze practic între informatiile contabile comunicate, modul de utilizare a acestora de diferiti beneficiari, precum si referitor la controlul ce se asigura asupra unor activitati sau entitati, rezultate ce influenteaza procesul decizional.

Pentru o normalizare contabila Claude Perochon considera ca limbajul comun al contabilitatii trebuie sa se bazeze pe:

- definitii si o terminologie precise;

- metode de evaluare comune;

- reguli uniforme de functionare a conturilor.

În practica, utilizarea informatiei contabile în procesele de decizie economica genereaza interese adeseori contradictorii în rândul diferitelor categorii de utilizatori (actionari, sindicatele, managerul, statul, clientii, creditorii, furnizorii etc.).

Astfel, aceste conflicte între diferitele categorii de utilizatori a informatiilor contabile, denatureaza adevarul contabil, ceea ce conduce la situatia în care contabilitatea devine un “joc social”.

Tot practica a dovedit ca disciplinarea vietii economice s-a realizat prin functiile contabilitatii, prin rigoarea impusa de metodele si procedeele specifice contabilitatii.

Pornind de la realitatea ca ordinea, rigoarea, disciplina si moralitatea în viata economica sunt date de contabilitate, a determinat atribuirea contabilitatii pentru societatea umana a rolului de “bun social” .