Convergență structurală

Deşi regionalizarea (împărţirea pe regiuni) este larg răspândită în organizarea teritorială a ţărilor europene, este imposibil să definim un concept de bază comun pentru regiunile existente. În unele ţări, cum ar fi de ex. Italia, regiunile au devenit imediat funcţionale, în alte ţări regiunile servesc drept un mijloc de acţiuni cu caracter economic pentru guvernarea centrală. Acesta a fost cazul Franţei şi al Marii Britanii. Reformele sau tentativele de reformare (în Belgia, Spania, Franţa si Portugalia) din perioada anilor 70 au propulsat regionalizarea în centrul dezbaterilor politice. Multe state nu recunosc regiunea ca pe un nou nivel al guvernului, alte ţări diferă din punct de vedere al naturii şi rolului regiunii, având elaborate diferite concepte asupra regiunii. Activităţile de regionalizare a noilor ţări membre şi a ţărilor care vor adera mai târziu au contribuit la diversificarea termenului de regiune.

Din aceste motive există o tendinţă de a ezita între două concepte despre regiune diametral opuse şi în egală măsură inadecvate.

Primul concept este bazat pe o definire pur descriptivă: regiunea este entitatea situată imediat sub nivelul guvernării centrale, cu o putere politica de reprezentare, prin consiliul selectat.

Al doilea concept se bazează pe reprezentarea regiunii prin intermediul unei asociaţii sau organ creat la nivel regional din autorităţile nivelului imediat inferior (după cum este definit în statutul Reuniunii Regiunilor Europene.)

Termenul „regiune” are un sens diferit în dependenţă de contextul discuţiei. Din perspectiva globală înseamnă aria geografică care include mai multe state (Regiunea Balcanilor, Regiunea Orientului Apropiat...). Alteori, termenul este folosit pentru asocierea regiunilor ţărilor vecine, constituită pentru atingerea unuia sau mai multor obiective şi interese comune. (Euro-regiuni).

Din perspectiva politicii dezvoltării regionale, regiunea este o zonă în interiorul ţării, omogenă geografic, cu caracteristici comune sau similare a tradiţiilor, culturii, caracteristicilor etnice.

Dar cel mai important aspect pentru crearea unor regiuni de dezvoltare regională sunt factorii care permit creşterea socio-economică a zonei respective.

De aceea factorii care urmează a fi luaţi în consideraţie pentru consolidarea unui sistem de regiuni funcţionale şi de un potenţial succes şi a dezvoltării regiunilor:

factori istorici, ce ţin de tradiţie, culturali

factorul geografic (omogenitate naturală şi conexiunea cu hotarul statului)

dimensiune adecvată pentru o activitate socio-economică reală şi eficientă

un număr de centre de dezvoltare/creştere potenţială (oraşe cu capacitate de creştere şi cu o dinamică bi-direcţională socio-economică în raport cu periferia)

Este o întrebare simplă, dar nu există un răspuns simplu. Pe parcursul ultimilor ani au fost efectuate multe studii asupra caracteristicilor care denotă succesul sau eşecul în performanţa regiunilor. Mai târziu, încercările de a răspunde la aceste întrebări s-au concentrat, în mare măsură, asupra caracteristicilor interne apărute pe plan social, care disting diferenţa în performanţa regională.