Curs Introductiv în Studiul Dreptului

CAPITOLUL I

Sistemul stiintelor juridice.

Obiectul de studiu pentru teoria generala a dreptului

I.1. Conceptul dreptului

Etimologia cuvântului „drept” se afla în limba latina, unde, initial, a avut sensul de directionare, descriind ceea ce este conform cu regula , sau cu disciplina . În linii mari cu acelasi înteles este întâlnit în majoritatea limbilor europene: în engleza –„right”, în germana – „recht”, în olandeza – „regt”, în spaniola – „derecho”, în italiana – „dirito”, în franceza – „droit” , etc.

Dreptul, ca fenomen esentialmente social, este de mare complexitate, aspect reflectat si de multitudinea încercarilor de a fi definit.

Aceasta se datoreaza faptului ca realitatea juridica, sub multitudinea formelor ei manifestare, legi, tribunale, justitie, închisori, politie, etc., constituie o prezenta obisnuita în viata societatii, fiind cu usurinta recunoscuta aproape de toata lumea.

Dreptul, în primul rând, nu poate fi abordat în afara societatii, pentru ca, de fapt, existenta lui este esentialmente sociala. Unde este drept, acolo este societate (ibi ius ubi societas) si unde este societate, acolo este drept (ubi societas ibi ius)

Oamenii, ca fiinte sociale, nu traiesc si nici nu pot trai izolati. Comunitatile în care se integreaza, având organizare bazata pe un sistem de reguli, le impun o anumita conduita, dar în acelasi timp, le asigura si protectia de care ei au neaparata nevoie, datorita cauzelor si starilor de pericol, care sunt, în definitiv, tot de natura sociala.

Dreptul în sens exclusiv juridic, presupune un ansamblu de reguli de conduita generale si obligatorii impuse de autoritatea statala si a caror respectare si aplicare este garantata, la nevoie, de forta de constrângere institutionala a statului, ceea ce reprezinta dreptul obiectiv.

Dar o prerogativa sau o facultate a individului recunoscuta si garantata de dreptul obiectiv si de care se poate prevala în raporturile sale cu semenii, cu societatea în general, precum si cu institutiile statului, aceasta însusire purtând denumirea de drept subiectiv (dreptul la viata, la onoare, la demnitate, dreptul de proprietate, dreptul de a pretinde înapoierea împrumutului etc.); definire a dreptului în literatura juridica sau în cea cu tematica filosofica, sociologica si politica sunt: dreptul „este vointa clasei dominante ridicata la rangul de lege”, „ansamblu de reguli a caror aplicare este garantata de forta de constrângere a statului”, un „ansamblu de norme juridice (scrise sau nescrise) care reglementeaza conduita oamenilor în societate” (Dan Ciobanu), sau ”totalitatea preceptelor, regulilor sau legilor care guverneaza activitatea omeneasca în societate si a caror observare este, la nevoie, sanctionata prin constrângere sociala, cu alte cuvinte prin forta publica (Colin et Capitant).

Observam ca, ori de câte ori este folosit cuvântul „drept” este folosit fara nici un adjectiv, sensul notiunii este de drept obiectiv. În vorbirea curenta, nespecializata, sensul este acela de drept subiectiv (dreptul meu de vot, dreptul lui de proprietate, dreptul ei de concediu etc.).