Dezvoltarea Locală

ARGUMENT

Dezvoltare locală. Instituţii şi politici

"Tendinţele pleacă de jos în sus, ciudăţeniile vin de

sus în jos, iar tendinţele pot fi mai uşor stăpînite

în direcţia în care se îndreaptă deja."

(John Naisbitt)

Regionalismul nu este un concept lipsit de conţinut, o formă fară fond, iar politica regională

este cu adevărat necesară în contextul interdependenţelor multiple ce caracterizează lumea actuală,

al permeabilizării frontierelor, al erei informaţiilor-putere care circulă nestingherite şi, în genere, al

mobilităţii crescînde a factorilor de producţie.

Există suficiente argumente care pledează pentru ideea că problematica creşterii economice

şi a dezvoltării economico-sociale poate fi abordată, în anumite limite, desigur, în manieră optimală,

la nivel regional, la nivel mezo-economic, deci, un nivel intermediar între cel al unei entităţi

economice locale sau judeţene şi cel al unui sistem economic naţional.

O adevărată politică regională, coerentă, credibilă şi adaptată la specificul zonei nu poate ti

promovată mai bine nici de Guvern, nici de fiecare autoritate locală în parte. Prin urmare, este vorba

de o asociere menită să producă efectul de sinergie scontat (3+3=7), să fîe mai aproape de realităţi

decît un guvern, dar cu un potenţial superior în ce priveşte resursele posibile de mobilizat decît un

judeţ.

Problema naţională nu se mai pune în termenii de început de secol XX, de aceea cooperarea

transfrontalieră a devenit o realitate dezirabilă în contextul complementarităţilor multiple între

regiuni, zone, sau spaţii geo-economice. Aceasta poate fi una din vocaţiile regionalismului.

Este adevărat că o structură economică regională se construieşte în timp dar, în mod

inevitabil, trebuie plecat de la reţelele infrastructurale existente şi care transcend frontierele

judeţene (energie electrică, reţele de transport, apă-canal, gaze naturale etc.) şi de la multiplele

legături de cooperare bi- şi multilaterale deja stabilite. O structură de tip "reţea', existentă de facto,

nu exclude un centru, chiar dacă, sau tocmai pentru că prerogativele acestuia sunt limitate la cîteva

aspecte esenţiale (expertizare, informare, constituire de baze de date, vocaţie în construirea şi

promovarea marilor proiecte ş.a.). Acestea pot fi şi criterii de selectare a centrului. Şi Uniunea

Europeană are un "centru" şi Sistemul Monetar European de asemenea şi nu întîmplător ele se află

unde se află.

O strategie formulată la nivel regional nu-şi poate propune, in opinia noastră, dirijarea sau

controlul dezvoltării economice regionale. Aceasta ar putea, în primul rînd, să dezvolte un sector

public şi o reţea de comunicaţii capabile să susţină direcţiile induse de forţele pieţei libere şi să

stimuleze indirect dezvoltarea economico-socială regională.

Se discută mult acum pe plan mondial despre "economii în scară” ca tip de organizare optim

şi natural. De ce nu ar putea fi el adaptat şi la spaţiul regional ? Din amonte în aval putem acoperi

întreaga paletă de produse şi servicii necesare, în condiţiile unei inteligente abordări a fenomenului

de integrare.

Un "ilustru" anonim britanic admitea ca certe două lucruri: moartea şi impozitele. Acest

"fatalism mioritic" trecut de Canalul Mânecii a hrănit creşterea prin impozite, Welfare State-ul şi,

ulterior, i-a săpat desigur groapa, pentru că - nu-i aşa ? - orice masă se plăteşte.

În condiţiile în care sectorul public nu oferă decît iluzia bunăstării sociale, trebuie

identificate alte mijloace, eventual mai inteligente, de a ne asigura şi susţine dezvoltarea durabilă.

Ele nu pot rezulta decît din logica pieţei, cel mai inteligent mecanism economic (Milton Friedman),

din ajustările spontane şi alocarea liberă a resurselor. Un popor viu naşte dezvoltare în mod natural.

Dar, cum nu poate exista un big-bang în domeniul alocării resurselor, comparabil cu cel al

liberalizării preţurilor, mai ales după o deprimantă perioadă de hiperdirijism al acestora, perioadă

care - în pofida unei excesiv declamate intenţii de dezvoltare armonioasă - a avut ca efect participări

guvernamentale inadecvate la dezvoltarea unor zone, drenarea capitalului financiar spre regiunile

bogate, căderea investiţiilor productive, evidente slăbiciuni structurale ale economiei etc., se

impune o abordare mixtă: pieţe funcţionale şi intervenţii publice bine orientate.

Prin urmare, este necesară susţinerea şi conceperea unor polici active la nivel regional şi

local, concretizate, în primul rînd, în investiţii publice de infrastructură cu efecte de antrenare

maxime, într-un ajutor sporit acordat regiunilor deprimate, practicarea de stimulente fiscale

selective şi tranzitorii pentru ameliorarea performanţelor acestor zone, asistenţă selectivă pentru

dezvoltare din partea Vestului, înfiinţarea şi acordarea de împuterniciri speciale agenţiilor de

dezvoltare regională, formarea unei culturi antreprenoriale autentice, valorificarea potenţialului

uman existent, dereglementarea şi privatizarea etc.

Granturi de capital, exonerarea de impozite "centrale", facilităţi acordate firmelor mari

pentru localizarea în zonele paupere, dotarea cu capital a agenţiilor de dezvoltare regională şi

garantarea de către acestea a creditelor politici comerciale diferenţiate, politici monetare suple care

să lase aceste regiuni în afara restricţiilor obişnuite (inclusiv prin înfiinţarea de bănci regionale,

bănci de credit municipal ş.a.), descentralizarea gestionării subvenţiilor pentru dezvoltarea, crearea

unui mediu economic atractiv pentru firmele mici şi mijlocii, accentul pe dezvoltarea endogenă şi,

nu în ultimul rînd, întărirea coeziunii şi solidarităţii regionale, iată doar cîteva din căile şi mijloacele

de emancipare a zonelor defavorizate.

Potenţialul global al diferitelor regiuni este - inevitabil - diferit, dar el trebuie valorificat

prin formarea şi consolidarea pieţelor competitive, identificarea polilor de creştere specifici,

acordarea de stimulente financiare pentru iniţiativele locale, în cadrul unei politici regionale

sistematice, credibile şi efîciente.

Şi, în final, nu trebuie uitat faptul că "individul trebuie să se schimbe înainte de a încerca să

schimbe societatea. Personalităţile individuale din zilele noastre pot influenţa orice schimbare mult

mai eficient decît orice instituţie." (John Naisbitt, Megatendinţe}