Dimensiunea Juridică a Funcției Publice

Dimensiunea juridica a functiei publice

1. Izvoarele deontologiei functionarului public

A. Principalul izvor este Constitutia, cea care asigura „atât stabilitatea, cât si evolutia unei comunitati politice” . Ea reprezinta legea suprema în stat, în care se regasesc multe principii care fundamenteaza comportamentul profesional al functionarului public (principiul legalitatii, al supunerii tuturor în fata legii, completat cu cel potrivit caruia nimeni nu este mai presus de lege, prevazute de articolul 16, aliniatele 1 si 2; fidelitatea fata de tara si îndeplinirea cu buna credinta a obligatiilor care le revin, în care scop functionarul public depune juramântul de credinta cerut de lege – articolul 51).

B. Legea, ca act juridic al Parlamentului si o avem în vedere pe cea care constituie reglementarea cadru în materie –Legea privind Statutul functionarilor publici, nr. 188/1999, la care se adauga Codul de conduita a functionarilor publici (legea nr.7/2004). Codul, în general, reprezinta „în forma concentrata, sedimentarile valorice si normative dintr-un domeniu” , în cazul nostru, în materia functionarului public. (a se vedea anexa cursului de fata – ce cuprinde legile enumerate mai sus).

Lor li se adauga alte legi prin care se reglementeaza sau urmeaza sa se reglementeze aspecte privind diferite categorii de functionari publici.

C. Alte categorii de acte normative (Hotarâri de Guvern, Ordonante de Guvern, alte acte administrative cu caracter normativ), inclusiv regulamente de ordine interioara prin care se prescriu norme speciale privind o institutie determinata.

Acestor izvoare scrise poate sa li se alature si tratatul international, care potrivit articolului 11, prin ratificare de Parlament devine parte integranta a dreptului intern.

D. Izvoare nescrise, cutuma, existând functii sau demnitati publice pentru care sunt instituite norme cutumiare care au capatat în timp, forta de lege (de pilda, în domeniul diplomatiei).

Adaugam cutumei si jurisprudenta, sau practica instantelor judecatoresti, dreptul administrativ fiind socotit în tarile din sistemul francofon, un drept esentialmente jurisprudential, sau, cum se exprima constant doctrina, facut mai mult de judecator decât de legislator. „Pentru ca dreptul administrativ nu este codificat (în sensul în care e dreptul civil) pentru ca nici o lege n-a determinat niciodata notiunile fundamentale si principiile dominante, îi revine judecatorului administrativ sarcina de a se face, la propriu vorbind, jurislator” .

2. Principii de baza în deontologia functionarului public (principii prevazute de Constitutie si de actele normative în vigoare)

A. Principii constitutionale

Din interpretarea dispozitiilor cuprinse în legea fundamentala, consideram ca pot fi identificate urmatoarele principii de natura deontologica privind functionarul public:

a. Egalitatea de tratament fata de toti beneficiarii serviciului public Izvorul lui se regaseste în doua texte constitutionale:

- articolul 4, care prin titlul sau „unitatea poporului si egalitatea între cetateni” ca si prin continut, proclama România „ca patria comuna si indivizibila a tuturor cetatenilor sai, fara deosebire de rasa, de nationalitate, de origine etnica, de limba, de religie, de sex, de opinie, de apartenenta politica, de avere sau de origine sociala.”

- articolul 16 din Constitutie, care obliga functionarul public la un comportament echilibrat si nediscriminatoriu fata de toti cei care se adreseaza pentru rezolvarea diferitelor probleme.

b. Functionarul public trebuie sa apere în activitatea sa principiul suprematiei Constitutiei si respectarea legii.

Prevazuta de articolul 1 ca una din îndatoririle fundamentale, respectarea Constitutiei si a legilor nu reprezinta doar o obligatie a cetatenilor, ci, în egala masura, chiar într-un mod mai accentuat, un principiu pe care purtatorii autoritatii publice îl aseaza la baza activitatii lor, a comportamentului lor profesional, în interiorul sau în afara institutiei.

c. Functionarul public trebuie sa apere si sa respecte demnitatea beneficiarilor serviciului public, sa respecte si sa ocroteasca viata intima, familiala sau privata a acestora (articolul 26 coroborat cu articolul 1(3) din Constitutie). Legiuitorul constituant califica drept prima valoare suprema si garantata demnitatea omului.

În literatura de specialitate , aspectele vietii private care se impun a fi protejate sunt grupate în patru categorii:

- respectul comportamentelor;

- respectul anonimatului;

- respectul vietii relationale a persoanei;

- respectul identitatii persoanei.

În ceea ce priveste acceptiunea sintagmei de viata privata, se impun doua precizari. Mai întâi, ca exista o deosebire între viata privata si cea publica a unei persoane; prima reprezinta „viata ascunsa, discreta”, a persoanei, iar cea de-a doua, viata care se desfasoara într-un loc accesibil tuturor. Cea de-a doua precizare, vizeaza faptul ca notiunea de viata privata este diferita în continut, în functie de pozitia sociala a celui vizat. În Vintila Gheorghe si Furtuna Constantin se fac referiri cu privire la faptul ca, viata privata a unui politician, ca si a altor categorii profesionale (exemplu magistrati, functionari publici) este prin natura functiei, mai limitata decât viata privata a unei persoane oarecare.