Fonduri Structurale Europene

I.Istoricul si evoluţia dezvoltării regionale. Cercetarea experienţei privind dezvoltarea

regională în ţările Uniunii Europene.

I.1. Evoluţia politicii de dezvoltare regională

Uniunea Europeană acţionează pentru a promova „dezvoltarea armonioasă” si ţinteste

în particular „reducerea diferenţelor care există între diferitele regiuni“1.

Politicile europene regionale au crescut în paralel cu integrarea europeană.

Încă de la mijlocul anilor ‘80 importanţa politicilor europene de dezvoltare nu a încetat

să scadă, atât în termeni legali, cât si bugetari. În termeni legali, problema atingerii „Coeziunii

Economice si Sociale” în Europa a trecut de la a fi doar o menţiune în Preambulul Tratatului

de la Roma, la a deveni Titlul XIV (actual Titlul XVII)2 după adoptarea Actului Unic

European. La Tratat se adaugă Regulamentul Consiliului Nr. 1260/99, prin care sunt stabilite

prevederile generale de funcţionare a Fondurilor Structurale (si amendat prin Regulamentul

Nr. 1447/2001). În termeni bugetari, dezvoltarea politicilor a crescut de la stadiul în care

reprezentau aproape 10% din bugetul Comunităţilor Europene si 0,09% din PIB-ul UE-15 în

1980, la mai mult de o treime din buget si aproximativ 0,37 din PIB-ul UE, ca o medie a

perioadei 1998-20013. Politicile de dezvoltare au devenit, după Politica Agricolă Comună, a

doua mare politică europeană, din punct de vedere al dimensiunii zonei de implementare.4

Într-o primă fază, crearea Pieţei Unice a fost precedată de Reforma Fondurilor

Structurale din 1989, reformă care presupunea nu doar coordonare celor trei Fonduri

Structurale de atunci (Fondul Social European – FSE, Fondul European pentru Orientare si

Garantare Agricolă – FEOGA si Fondul European de Dezvoltare Regională – FEDR), si o

amplă restructurare a principiilor care le guvernau, dar si dublarea banilor alocaţi dezvoltării

regionale de la 15,1% din bugetul european în 1988 la 30,2% în 19925. În al doilea rând,

Solidaritate, numite “Fonduri Structurale” si decide să le aloce 68 miliarde de ECU (la preţurile anului 1997).

decizia luată prin Tratatul de la Maastricht de a crea o monedă unică europenă era în strânsă

legatură cu decizia de creare a Fondului de Coeziune6.

Modificarea contextului economic si social de la nivelul statelor membre a determinat

Comisia Europeană să adopte linii directoare generale7 pentru a se asigura de valoare

adăugată a intervenţiilor comunitare. Acestea au avut scopul de a stabili o politică generală si

cadrul de priorităţi cărora le pot fi integrate modificările la Obiectivul 1 (1994–1999).

Liniile directoare au stabilit o serie de priorităţi tematice care să sprijine scopul

principal al intervenţiilor prin Fondurile Structurale: să ajute la identificarea condiţiilor care

favorizează dezvoltarea economică sustenabilă, cresterea si competitivitatea si prin acestea,

indirect, ocuparea forţei de muncă. Acest obiectiv general a fost fixat prin intermediul

următoarelor priorităţi specifice: infrastructura primară, mediu productiv (toate tipurile de

măsuri pentru a îmbunătăţi cresterea si complexitatea mediului de afaceri si a industriei),

dezvoltarea cercetării si a tehnologiei, mediu si dezvoltare sustenabilă, dezvoltarea resurselor

umane si sanse egale.

După reforma de la Maastricht, mai mult de două treimi din alocarea Fondurilor

Structurale a fost concentrată în asa numitele regiuni aflate sub Obiectivul 1. Este vorba de

regiunile al căror PIB pe cap de locuitor, calculat după standardele puterii de cumpărare, este

mai mic de 75% din media europeană.

Concentrarea politicii regionale a fost crescută ulterior prin reducerea numărului de

obiective de la 7 (perioada de programare 1994–1999) la 3 obiective (perioada de programare

2000 - 2006)8.

• Obiectivul 1 - promovează dezvoltarea si ajustarea structurală a regiunilor a căror

dezvoltare a rămas în urmă;

• Obiectivul 2 - contribuind la conversia economică si socială a regiunilor în dificultăţi

structurale, altele decât cele eligibile pentru Obiectivul 1 nou;

• Obiectivul 3 - serveste ca un cadru de referinţă pentru toate măsurile de promovare a

resurselor umane în statele membre. Se ţine cont de Titlu privind ocuparea forţei de

6 Tratatul asupra Uniunii Europene, intrat în vigoare în 1993, consideră coeziunea ca fiind unul dintre obiectivele

esenţiale ale Uniunii, în paralel cu Uniunea Economică si Monetară si cu Piaţa Unică. Tratatul prevede si crearea

unui Fond de Coeziune menit să sprijine proiecte favorabile mediului înconjurător, precum si transporturile în

statele membre mai puţin prospere.

7 “Priorităţi pentru completarea programelor Fondurilor Structurale la sfârsitul anului 1999”- Ghidul Comisiei,

mai 1997. Formularea liniilor directoare a fost susţinută de Statele Membre în cadrul unei întâlniri informale a

ministrilor responsabili de politica regională, 14-15 nov. 1996. În mod official, Statele Membre au cerut

Comisiei să formuleze liniile directoare ale politicii regionale în acord cu principiul subsidiarităţii.

8 Regulamentul Consiliului (CE) Nr. 1260/99 din 21 iunie 1999.

muncă în Tratatul de la Amsterdam9 si noua Strategie europeană pentru ocuparea

forţei de muncă ce promovează o politică de dezvoltare a sistemelor de educaţie,

formare si ocupare a forţei de muncă.