Funcția Publică Administrativă

1. Consideraţii generale

Conceptul de funcţie publică este în strânsă corelaţie cu noţiunile de putere publică, autoritate publică sau organ public, serviciu public şi interes public. Orice societate organizată în stat se bazează pe prerogativele puterii publice, în vederea satisfacerii intereselor generale, publice ale societăţii.

În consecinţă organizarea statală reflectă necesităţile ce trebuie satisfăcute în cadrul sistemului social iar valorile pe care le realizează autoritatea statală sunt valori politice, stabilite potrivit specificului organizării societăţii. Aceste valori privesc satisfacerea trebuinţelor de interes general, într-un regim de putere publică, pe baza prerogativelor constituţionale care fac să prevaleze interesul public faţă de cel privat.

Serviciile publice, indiferent de natura sau forma de organizare, realizează activităţi proprii potrivit competenţei lor stabilită prin lege. Competenţa unui serviciu public este strâns legată de funcţia îndeplinită în cadrul organizării statale.

Odată cu diversificarea funcţiilor statului modern apare necesitatea înfiinţării de noi servicii publice. Prin activitatea de legiferare Parlamentul reglementează în mod uniform relaţiile sociale dintre membrii societăţii. Serviciul public judiciar alcătuit din sistemul instanţelor judecătoreşti soluţionează litigiile care apar între membrii societăţii şi aplică sancţiunile legale celor care încalcă legea.

Pentru satisfacerea intereselor generale de apărare a ordinii publice şi a securităţii statului, de asigurare a trebuinţelor de instruire, cultură şi sănătate a populaţiei precum şi pentru asigurarea condiţiilor materiale de viaţă ale cetăţenilor au fost create şi organizate serviciile publice administrative care îşi desfăşoară activitatea, într-un regim de putere publică, pentru organizarea executării şi executarea în concret a legilor.

Fiecare autoritate publică sau serviciu public realizează în domeniul lor de activitate, atributele de putere ale statului prin personalul repartizat pe diferite structuri, compartimente funcţionale, pe criterii profesionale, pe linii ierarhice şi pe funcţii. Prin urmare corespunzător funcţiilor fundamentale ale statului, funcţia publică statală se realizează pe categorii de funcţii publice, între care există atât asemănări, cât şi deosebiri. Bunăoară toate categoriile de funcţii publice se bazează pe prerogativele de putere publică şi se deosebesc prin specificul activităţilor pe care le realizează.

Conform dispoziţiilor constituţionale, în exercitarea mandatului lor, deputaţii şi senatorii sunt în serviciul poporului iar statutul funcţionarilor publici se stabileşte prin lege organică. Legea privind statutul funcţionarilor publici se aplică tuturor funcţionarilor publici inclusiv celor care au statute proprii, aprobate prin legi speciale, în măsura în care acestea nu dispun altfel, reprezentând dreptul comun în această materie.

Potrivit legii pot beneficia de statute speciale funcţionarii publici care îşi desfăşoară activitatea în cadrul următoarelor servicii publice:

structurile de specialitate ale Parlamentului României; b)structurile de specialitate ale Administraţiei Prezidenţiale; c) structurile de specialitate ale Consiliului Legislativ; d)serviciile diplomatice şi consulare; e)autoritatea vamală; f) poliţia şi alte structuri ale Ministerului de Interne; g) alte servicii publice stabilite prin lege.

Statul judecătorilor şi procurorilor este stabilit prin Constituţie şi Legea privind statutul magistraţilor iar statutul cadrelor didactice şi statutul persoanelor numite sau alese în funcţii de demnitate publică este reglementat prin legi speciale.

Corespunzător naturii activităţii desfăşurate, funcţia publică statală poate fi de demnitate publică, funcţie publică administrativă sau executivă şi funcţie publică jurisdicţională.

Noţiunea de funcţie publică este utilizată pentru a caracteriza personalul autorităţilor şi instituţiilor publice, mai ales în raport cu salariaţii din sectorul privat şi a evidenţia regimul juridic diferit aplicabil funcţiei publice. Bunăoară agentul unei persoane sau salariatul unui organism de drept privat, nu are calitatea de funcţionar public, chiar dacă serviciul public încredinţat acestor persoane private este de natură administrativă şi agentul sau salariatul participă direct la execuţia sa.

Studiul funcţiei publice presupune analizarea noţiunii de funcţionar public, prin evidenţierea regimului juridic referitor la metodele de recrutare a personalului, la modul de desfăşurare a activităţii acestuia şi la drepturile şi obligaţiile specifice. Acest regim juridic care determină existenţa funcţionarilor publici este specific funcţiei publice statale fiind derogatoriu de la dreptul care reglementează relaţiile de muncă din sectorul privat.

Persoanele fizice care ocupă în condiţiile legii funcţiile publice în vederea realizării atribuţiilor unui serviciu public administrativ al statului, judeţului, oraşului sau comunei se numesc funcţionari publici administrativi şi primesc pentru activitatea desfăşurată un salariu lunar, în condiţiile legii iar persoanele care ocupă funcţii de demnitate publică au dreptul pentru activitatea desfăşurată la o indemnizaţie lunară .

Deosebirea dintre salariul de bază al funcţionarilor publici administrativi şi indemnizaţia lunară a demnitarilor constă în aceea că celor remuneraţi cu indemnizaţie lunară, nu li se cuvin sporuri şi/sau adaosuri la această indemnizaţie.

Funcţia publică jurisdicţională este realizată de o categorie distinctă de personal, în raport cu salariaţii, funcţionarii publici administrativi şi demnitarii publici, care poartă denumirea de magistraţi. Magistraţii judecători şi procurori sunt numiţi în funcţie de Preşedintele României iar judecătorii sunt inamovibili, în timp ce procurorii se bucură de stabilitate în funcţie. Pentru activitatea desfăşurată magistraţii primesc o indemnizaţie lunară cu anumite sporuri.