Managementul Administrației la Nivel Național

Curs
8/10 (1 vot)
Conține 1 fișier: doc
Pagini : 16 în total
Cuvinte : 6607
Mărime: 41.87KB (arhivat)
Publicat de: Isidor Ispas
Puncte necesare: 0

Extras din curs

Rolul Preşedintelui

Preşedintele României reprezintă statul român şi este garantul independenţei nationale, al unităţii şi al integrităţii teritoriale a ţării. Preşedintele României veghează la respectarea Constituţiei şi la buna funcţionare a autorităţilor publice. În acest scop, Preşedintele exercită funcţia de mediere între puterile statului, precum şi între stat şi societate. (Articolul 80 - Constituţia României)

Alegerea Preşedintelui

Preşedintele României este ales prin vot universal, egal, direct, secret şi liber exprimat. Nici o persoana nu poate îndeplini funcţia de Preşedinte al României decât pentru cel mult două mandate. Acestea pot fi succesive. (Articolul 81 - Constituţia României)

Durata mandatului

Mandatul Preşedintelui României este de 5 ani şi se exercită de la data depunerii jurământului. Preşedintele României îşi exercită mandatul până la depunerea juramântului de Preşedintele nou ales. Mandatul Preşedintelui României poate fi prelungit, prin lege organică, în caz de război sau de catastrofă. (Articolul 83 - Constituţia României)

Incompatibilităţi şi imunităţi

În timpul mandatului, Preşedintele României nu poate fi membru al unui partid şi nu poate îndeplini nici o altă funcţie publică sau privată. Preşedintele României se bucură de imunitate. Preşedintele nu poate fi tras la răspundere juridică pentru voturile sau pentru opiniile politice exprimate în exercitarea mandatului.(Articolul 84 - Constituţia României)

Suspendarea din funcţie

In cazul săvârşirii unor fapte grave, prin care se încalcă prevederile Constituţiei, Preşedintele României poate fi suspendat din funcţie de Camera Deputaţilor şi de Senat, în şedinţă comună, cu votul majorităţii deputaţilor şi senatorilor, după consultarea Curţii Constituţionale. Preşedintele poate da Parlamentului explicaţii cu privire la faptele ce i se impută. Propunerea de suspendare din funcţie poate fi iniţiată de cel puţin o treime din numărul deputaţilor şi senatorilor şi se aduce, neîntârziat, la cunoştinţă Preşedintelui. Dacă propunera de suspendare din funcţie este aprobată, în cel mult 30 de zile se organizează un referendum pentru demiterea Preşedintelui. (Articolul 95 - Constituţia României)

Punerea sub acuzare

Camera Deputaţilor şi Senatul, în şedinţa comună, cu votul a cel puţin două treimi din numarul deputaţilor şi senatorilor, pot hotarî punerea sub acuzare a Preşedintelui României pentru înaltă trădare. Propunerea de punere sub acuzare poate fi iniţiată de majoritatea deputaţilor şi senatorilor şi se aduce, neîntârziat, la cunoştinţă Preşedintelui României pentru a putea da explicaţii cu privire la faptele ce i se impută

De la data punerii sub acuzare şi până la data demiterii Preşedintele este suspendat de drept. Competenţa de judecată aparţine Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. Preşedintele este demis de drept la data ramânerii definitive a hotarârii de condamnare. (Articolul 96 - Constituţia României)

Vacanţa funcţiei

Vacanţa funcţiei de Preşedinte al României intervine în caz de demisie, de demitere din funcţie, de imposibilitate definitivă a exercitării atribuţiilor sau de deces. În termen de trei luni de la data la care a intervenit vacanţa funcţiei de Preşedinte al României, Guvernul va organiza alegeri pentru un nou Preşedinte. (Articolul 97 - Constituţia României)

Interimatul funcţiei

Dacă funcţia de Preşedinte devine vacantă ori dacă Preşedintele este suspendat din funcţie sau dacă se află în imposibilitate temporară de a-şi exercita atribuţiile, interimatul se asigură, în ordine, de preşedintele Senatului sau de preşedintele Camerei Deputaţilor. Pe durata interimatului nu se pot transmite mesaje adresate Parlamentului, nu poate fi dizolvat Parlamentul şi nu se poate organiza referendumul. (Articolul 98 - Constituţia României)

Actele Preşedintelui

In exercitarea atribuţiilor sale, Preşedintele României emite decrete care se publică în Monitorul Oficial al României. Nepublicarea atrage inexistenţa decretului. Decretele emise de Preşedintele României privind tratatele internaţionale încheiate în numele României, acreditarea şi rechemarea reprezentanţilor diplomatici ai României, aprobarea înfiinţării, desfiinţării sau schimbării rangului misiunilor diplomatice, mobilizarea parţială sau generală a forţelor armatei, respingerea agresiunilor armate îndreptate împotriva ţării, instituiriea stării de asediu sau stării de urgenţă, precum şi în ceea ce priveşte conferirea de decoraţii şi titluri de onoare, acordarea gradului de mareşal, de general şi de amiral şi în ceea ce priveşte acordarea graţierii individuale, se contrasemnezază de primul-ministru. (Articolul 100 - Constiţutia României)

Preview document

Managementul Administrației la Nivel Național - Pagina 1
Managementul Administrației la Nivel Național - Pagina 2
Managementul Administrației la Nivel Național - Pagina 3
Managementul Administrației la Nivel Național - Pagina 4
Managementul Administrației la Nivel Național - Pagina 5
Managementul Administrației la Nivel Național - Pagina 6
Managementul Administrației la Nivel Național - Pagina 7
Managementul Administrației la Nivel Național - Pagina 8
Managementul Administrației la Nivel Național - Pagina 9
Managementul Administrației la Nivel Național - Pagina 10
Managementul Administrației la Nivel Național - Pagina 11
Managementul Administrației la Nivel Național - Pagina 12
Managementul Administrației la Nivel Național - Pagina 13
Managementul Administrației la Nivel Național - Pagina 14
Managementul Administrației la Nivel Național - Pagina 15
Managementul Administrației la Nivel Național - Pagina 16

Conținut arhivă zip

  • Managementul Administratiei la Nivel National.doc

Alții au mai descărcat și

Organizarea și funcționarea Parlamentului României

Istoria parlamentara in Romania incepe cu anul 1831 cand, in Tara Romanesca, a fost adoptat un act cu caracter constitutional denumit Regulament...

Considerații generale privind administrația publică

Conceptii privind notiunea de stat si administratie publica Acceptiunile termenului de stat sunt foarte diverse, in functie de autori si de...

Managementul Administrației la Nivel Județean

Probleme fundamentale ale activitatii organelor administratiei locale 1. Notiuni introductive Romania este stat de drept, a carui organizare si...

Considerații generale asupra evoluției legislației contenciosului administrativ în România

Evolutia istorica a contenciosului administrativ roman Contenciosul nostru administrativ a cunoscut mai multe perioade determinate de schimbari...

Guvernare electronică

1 Introducere. Definiţie, scop şi trăsături Una dintre cele mai frecvente întrebări referitoare la e-guvernare este „Ce este?”. Pentru că...

Importanța și Formele Planificării

OBIECTIVE • Înţelegerea nevoii de planificare şi a formelor ei variate de realizare; • Înţelegerea importanţei strategiei ca instrument de...

Trecutul, Prezentul și Viitorul Sistemelor ERP

1 - EVOLUŢIA SISTEMELOR INFORMATICE ÎN ÎNTREPRINDERI Sistemele informatice tradiţionale din întreprinderi s-au dezvoltat prin agregări succesive...

Dezvoltare regională

CAP.1 CONCEPTUL DE POLITICĂ DE DEZVOLTARE REGIONALĂ 1.1. Introducere Politica de dezvoltare regională constituie un instrument important în...

Te-ar putea interesa și

Fondurile Structurale Europene și Planul Național de Dezvoltare Regională

I. ARGUMENT Uniunea Europeană constituie o parte a strategiilor şi proceselor politice ale statelor membre şi instituţii relevante, care includ...

Gestionarea resurselor umane în Ministerul Apărării

INTRODUCERE În contextul direcţionării eforturilor euro – atlantice în Sud – Estul Europei, în spaţiul Mării Negre, precum şi în alte zone de...

Pregătirea și perfecționarea funcționarilor publici

CAPITOLUL I CONSIDERAŢII ASUPRA PREGÃTIRII SI PERFECŢIONÃRII PROFESIONALE I.1.MANAGEMENTUL RESURSELOR UMANE DEFINIRE, CARACTERISTICI...

Managementul situațiilor de urgență în Uniunea Europeană

INTRODUCERE Problematica dezastrelor și a gestionării acestora constituie nu numai un subiect de actualitate, ci și o prioritate în abordarea...

Formarea și Gestionarea Portofoliului de Investiții în Cadrul Băncii Comerciale

INTRODUCERE Actualitatea temei de cercetare: Sistemul bancar – este unul din cele mai importante structuri ale economiei de piaţă. Prin...

Funcționarul Public

Cap 1. Funcţionarul Public 1. Funcţionarul public. Concept şi tipologie Noţiunea de funcţionar public a fost definită pentru prima dată în...

Datoria Publică a României

1.Prezentare generală Nu întotdeauna, resursele financiare interne ale statului acopera şi nevoile de finanţat ale acestuia; pentru realizarea...

Protecția surselor generatoare de informații Infosec

INTRODUCERE Informația este în mileniul III adevarată bogăție a națiunilor și o sursă reală de putere. Ca orice bogăție însă, atrage „hoți”,...

Ai nevoie de altceva?