Managementul Serviciilor Publice

CAPITOLUL 1

EVOLUTIA SI DEZVOLTAREA CONCEPTULUI DE MANAGEMENT PUBLIC

Aparitia si dezvoltarea notiunii de management public corespunde unei evolutii progresive a metodelor de gestiune publica. Daca anumite evolutii au fost rapide, nu se poate vorbi în acest caz de o ruptura brutala fata de celelalte stiinte, ci mai degraba de o evolutie progresiva. Totodata, imperativul de claritate al prezentarii sugereaza o opozitie a conceptiei traditionale a administratiei publice unei conceptii moderne, aceea de management public.

1.1. Conceptia traditionala a gestiunii si administratiei publice

Chiar daca ocupa un loc marginal, adesea fiind neînteleasa si în mod frecvent contestata, expresia “management public” nu este nici recenta nici rezervata unor initiati. Ea este uneori o sursa de ambiguitati care merita sa fie clarificate urmarind în mod specific sa trasam originile sale. Dezvoltarea sectorului public este marcata printr-o puternica traditie si numeroase valori. O prima referinta o constituie functionarea minelor din perioada antichitatii romane, care reprezinta dupa unii autori1 primele semne de organizare a unitatilor economice prin administrarea puterii publice.

Imaginea administratiei este asociata si cu dezvoltarea unor ideologii diferite. Astfel în secolul al XVIII-lea, unii economisti liberali englezi au contribuit la pierderea “aurei” statului, calificându-l ca pe “un rau necesar”. Evadând din zona legilor naturale de piata administratia statului este la început suspectata de abuz de putere. Adam Smith 2 considerat parintele liberalismului economic, estima ca misiunile sale trebuie sa fie înainte de toate pornind de la sintagma ca “un particular sau un grup de particulari nu va fi interesat niciodata sa faca sau sa sustina o situatie în care profitul nu i-ar acoperi cheltuielile investite”. Acest economist de notorietate atribuie statului trei teme de interes: apararea, justitia si lucrarile publice si institutiile publice (deci ceea ce faciliteaza dezvoltarea comertului, dar si alte domenii, cum ar fi educatia).

1 L’Heriteau M. F., De ce întreprinderi publice?, Dossiers Thémis, PUF, 1972.

2 Smith, A., An Inquiry into the Nature and Causes of the Wealth of Nations, 1776, republicat de Edwin Cannan în University Paperbacks, Methven & C. Ltd, Londra, 1961.

Evolutia ulterioara a conceptului de management public este legata de Revolutia franceza, perioada dupa care se dezvolta notiunea de interes general în numele principiului de libertate si egalitate. Statul poarta el însusi valori fundamentale si îsi gaseste legitimitatea în interventiile care îi permit sa corecteze abuzul individual în favoarea colectivitatii. Astfel, el se structureaza si se organizeaza în ministere pentru a asigura o concentrare a cunostintelor necesare realizarii diferitelor misiuni de interes general, cauta sa satisfaca nevoile colective nascute din progres tehnic fata de insuficienta initiativei private (construirea cailor ferate), ofera protectie angajatilor sai în meserii specifice, formându-i cu rigoare si perseverenta, specificând de fiecare data claritatea dupa care functioneaza “serviciul public”3.

În secolul XX sectorul public a cunoscut o dezvoltare si mai puternica, atât în plan cantitativ, prin cresterea numarului de functionari publici dar si în plan calitativ, prin aparitia unor misiuni noi luate în grija statului (domeniul social, urbanismul, energia electrica, accesul la tehnica noua...). Numerosi autori4 au subliniat în lucrarile lor rolul pe care l-au jucat cele doua razboaie mondiale (în special cel de al doilea razboi mondial) si perioadele de reconstructie care au urmat. Astfel, prezenta statului în viata economica si sociala a devenit mult mai marcanta si a creat structuri si referinte distincte ale administratiei publice, care au capatat apoi un caracter durabil, pastrat pâna astazi de catre oameni.

În ciuda a numeroase tentative de limitare a efectelor sale în cursul secolului al XX-lea, administratia publica a fost caracterizata de o puternica centralizare, ceea ce a accentuat dificultatea unei organizari în aceeasi masura puternica si concentrata. Mai mult decât atât, sectorul public în comparatie cu cel privat, era înainte de toate birocratic.

Daca în zilele noastre a capatat o conotatie peiorativa, termenul de “birocratie”, asa cum era folosit la începutul secolului XX, avea mai curând acceptiuni valorizatoare. El definea de fapt modelul unei structuri bune spre care puteau tinde organizatiile importante pentru a obtine o actiune rationala si eficienta.

Dezvoltarea formelor sofisticate ale organizatiilor este un fenomen relativ recent, aparut în mod dominant în administratiile publice sau având legatura cu statul, dar identificabile în firmele capitaliste si post-capitaliste: “Birocratia transcede frontierele vietii publice si a celei private […]; ea penetreaza progresiv în sferele cele mai diverse, când sunt reunite conditiile de administrare si de productie de masa caracteristice lumii moderne.”5