Personalitatea omului de stat

Fiecare individ este diferit, complex şi ambiguu. În ceea ce îl priveşte pe omul de stat, pe ai cărui umeri apasă importante responsabilităţi – chiar dacă acestea sunt foarte bine cunoscute de el – istoricul le va găsi, câteodată, inexplicabile, câteodată, imprevizibile. De aceea, pentru istoric este foarte important să studieze acele forţe care îl influenţează pe omul de stat şi care îl ajută să găsească explicaţii diverselor conduite: temperamentul. Aşadar, problema istoricului este de a afla cât mai mult despre acest temperament cu ajutorul studiului textelor, a mărturiilor venite din partea membrilor anturajului şi prin studiul comportamentului său.

De aceea, istoricul va fi tentat să facă comparaţii fie cu predecesorii săi, fie cu alte personaje istorice, cu prietenii sau cu duşmanii săi sau chiar cu personajul studiat de el, aflat în diverse stadii ale evoluţiei sale. Un astfel de demers nu este asemănător celor realizat de către Plutarh în ale sale Vieţi paralele sau o simplă comparaţie între de Gaulle şi Kennedy, Adenauer şi Stalin. Un astfel de demers constituie o modalitate de afla mai bine ce rol joacă personalitatea în interiorul acestui cadru politic şi, mai larg, al relaţiilor internaţionale.

I. Principalele tipologii ale personalităţii

Inteligenţa umană este tentată să facă mereu clasificări, chiar şi atunci când este vorba despre o fiinţă umană, ale cărei principale atribute sunt conştiinţa şi voinţa. Istoricul este tentat să elaboreze tipologii. Fără ca el să fie obligat să intre în detalii privind psihologia umană, istoricul este obligat să ţină cont de cercetările întreprinse în sfera psihologiei, aşa cum le ia în considerare pe cele din domeniul geografiei sociologiei, economiei, dreptului etc.

Două sunt dificultăţile legate de realizarea unei clasificări a personalităţii umane.

Prima este legată de ambiguitatea – faptul că ştim atât de puţin despre om – fiinţei umane:

- Omul este o fiinţă biologică;

- Omul este o fiinţă gânditoare;

- Omul este o fiinţă raţională;

- Omul este o fiinţă socială.

Care sunt elementele care derivă din fiinţa sa fizică, psihologică sau socială- Omul este o fiinţă biologică, care trăieşte în colectivitate (Auguste Comte) – aşadar, primul şi ultimul palier. Omul este o fiinţă socială, altoită pe una vitală (Gabriel Tarde). În om sunt două fiinţe: una individualistă, bazată pe organism, şi alta socială (Emile Durkheim).

De aceea, psihologului îi va fi foarte dificil să facă distincţie între ce ţine de, psihologic, fiziologic şi social, limitându-se doar la ele.

Cea de a doua dificultate este legată de distincţia pe care trebuie să o facă specialistul între comportamentele dobândite şi cele înnăscute.

Caracterul (totalitatea înclinaţiilor congenitale, care constituie scheletul mental al omului; ansamblul trăsăturilor care conferă o individualitate psihică şi morală; mod de a fi, a simţi şi a acţiona al unui individ);

Personalitatea (este elementul care face diferenţa între indivizi, această diferenţă fiind suma trăsăturilor fizice, ereditare şi influenţa mediului social; complex format din caracter şi totalitatea elementelor dobândite de-a lungul vieţii şi care conturează caracterul într-o manieră care poate fi diferită);

Ego-ul (centrul activ care foloseşte personalitatea în mod liber) – cele trei părţi constitutive ale psihicului uman – sunt foarte dificil de definit şi, mai ales de analizat. Ego-ul are drept componente: sinele/subconştientul (lume difuză şi confuză pe care omul o moşteneşte din animalitate; instinctele primare) şi supraeul (paznicul moralităţii; ambasador al societăţii în personalitatea individului; este cel care impune constrângerile sociale); ego-ul reprezintă rezultatul confruntării dintre sine şi supraeu şi o parte a personalităţii.

Istoricul este interesat mai mult de personalitate, decât de caracter, dar nici caracterul nu trebuie neglijat, deoarece el este parte a personalităţii. Ajutorul poate veni din partea mediului fizic – climă, mâncare, diverse stimulente sau droguri (alcool, opium), factori sociali (mediul familial, educaţie), boli – care poate modifica personalitatea: după 1940, activitatea lui Mussolini fost afectată serios de sifilisul care suferea; durerile de spate ale lui J.F. Kennedy l-au făcut depedent de anumite calmante, iar boala de care suferea – insuficienţă corticosuprarenală – i-a modificat comportamentul; paralizia de tinereţe din cauza poliomielitei a lui Franklin D. Roosevelt i-a conferit acestuia voinţa a merge mai departe.

I. 1. Clasificări psiho-fiziologice

Au la bază fie sistemul nervos, fie trăsăturile feţei (faţa este oglinda sufletului). Ei pot fi, în funcţie de primul criteriu, introvertiţi sau extrovertiţi, iar în funcţie de al doilea, sangvinic, flegmatic, coleric, melancolic.

I. 2. Clasificări psihologice

Psihanalistul elveţian Carl G. Jung a identificat, de asemenea, introvertitul (înclinat către clasicism) şi extrovertitul (spre romantism).

Harold Lasswell (Psychopatology and Politics) a încercat să combine ştiinţa politică şi psihanaliza pentru a putea stabili o tiplogie a omului de stat. Lasswell afirmă că, politicienii, asemeni altor indivizi, acţionează mai puţin raţional decât cred ei că o fac. Obiectivele pe care şi le stabilesc pot fi raţionale, dar există întotdeauna un larg spectru de obiective aparent raţionale, însă alegerea unuia sau a altuia este determinată, inevitabil de impulsuri a căror origini pot fi nonraţionale.